Cea de-a 19-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 13 mai, și va aduce publicului
expoziții, intervenții culturale și experimente artistice, proiecții, prezentări, spectacole,
ateliere, animații stradale și interioare, concerte sau tururi interactive.
Anul acesta, în premieră, muzee din Republica Moldova s-au alăturat proiectului, pentru o
ediție comună cu România a Nopții Muzeelor. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor
beneficia de promovare și de reprezentare alături de cele din România, în cadrul platformei
comune noapteamuzeelor.org .
Ca în fiecare an, muzeele, dar și spațiile expoziționale alternative, se vor întrece pentru a
propune programe surprinzătoare pentru toate vârstele. Pe 13 mai, până după miezul nopții,
vizitatorii sunt invitați să-și pregătească încălțămintea cea mai comodă și să exploreze colecțiile
fascinante ale muzeelor sau să se bucure de intervențiile artistice și de reprezentațiile propuse
de spațiile culturale partenere. Vor fi organizate sute de evenimente speciale în spații muzeale,
în observatoare astronomice, în spații de catedrale, biserici și sinagogi, în teatre, atenee,
mausolee, în primării, în castele, palate și cetăți, turnuri și bastioane, în biblioteci, în studiouri
de creație, centre culturale, în școli și universități, în decupaje urbane creative, în spații de
știință și experimentare, în spații ale memoriei istorice, în pavilioane și galerii de artă, în case de
licitații și târguri de artă, în case pentru îngrijirea bătrânilor sau în mori de hârtie. Noaptea
Muzeelor va fi peste tot.
„Ne pregătim pentru o ediție plină de evenimente, de mișcare și de noutăți, atât din punct de
vedere al conținutului, cât și geografic. Avem deja 200 de evenimente înscrise în program, dintre
care multe premiere, care acoperă 28 județe din România și Bucureștiul, precum și două raioane
din Republica Moldova și Chișinăul. Momentan, pe harta-program a Bucureștiului sunt 49 de
atracții – 28 muzee și 21 entități culturale și studiouri creative. Din țară, 130 de muzee și case
memoriale, dar și 21 de alte organizații din 65 de localități s-au înscris oficial până acum. Toate
se vor regăsi pe platforma comună Republica Moldova – România noapteamuzeelor.org, care
va fi actualizată în curând” – a declarat Dragoș Neamu, Coordonator Departament Relații
Internaționale și Proiecte Culturale at Rețeaua Națională a Muzeelor din România
Invitatul special al acestei ediții este War Childhood Museum, faimosul muzeu din Sarajevo
dedicat memoriei copiilor care au trecut prin experiența războiului. Aceste istorii fragile sunt
expuse publicului prin obiecte, mărturii video și fragmente de istorie orală, reunite în singurul
muzeu din lume dedicat copilăriei afectate de război. Pentru expoziția de la București, care va fi
inaugurată la Muzeul Național al Țăranului Român pe 12 mai, curatorii au inclus povești și
obiecte ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, inclusiv ale copiilor
ucraineni refugiați în România. War Childhood Museum („Muzeul Copilăriei în Vreme de
Răzaboi”) este unul dintre cele mai apreciate muzee ale noului val, un adevărat fenomen care
se expune publicului, pentru o lună, în București, prin expoziția LISTEN! / ASCULTĂ!, ce nu
trebuie ratată.
Noaptea Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) și
a devenit, în ultimele aproape două decenii, una dintre cele mai puternice mărci culturale, un
adevărat fenomen social, cu cifre de audiență ce gravitează în jurul cifrei de un milion, la nivelul
întregii țări.
Detalii complete și actualizate despre organizarea generală și programul evenimentelor din
13 mai vor fi disponibile pe canalele Noaptea Muzeelor – https://noapteamuzeelor.org/,
precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.
Ediția anterioară, cea cu numărul 18 a Nopții Muzeelor, a fost prezentă în 260 de muzee și spații
culturale din peste 90 de localități, care au acoperit geografic 39 de județe. În București,
Noaptea Muzeelor a înregistrat un record absolut de 64 de obiective culturale, fiind pentru
prima oară în istoria organizării evenimentului când mai mult de 80% dintre punctele de interes
din circuitul orașului erau pline de oameni care așteptau să intre pentru a se bucura de
programul oferit.
Promotori: Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Noaptea Muzeelor
Eveniment co-finanțat de UniCredit Bank, Seneca Anticafe și coaliția Care for Ukraine
(Confederația Globală Care, Fundația Sera România și FONPC).
Parteneri: Phoenix Media, Digital Art, Premium. Rent a Car, The Institute,
Comunicare proiect: Connect Media
Susținut de: Digi24, Digi FM
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de Carte, Bookhub, București FM, Catchy.ro, Curatorial,
diez, Ediția de dimineață, E-Zeppelin, Happ.ro, I-tour, IQads, IQool, Locals, Modernism.ro,
Moldova 1, Moldpres, MovieNews.ro, Munteau recomandă, Observator Cultural, Radar de
media, Radio România Cultural, RADOR, Revista Psychologies, Realitatea.md, Rlive.md,
Spotmedia.ro, Zile și nopți
Manager proiect: Dragoș Neamu