Afis-Noaptea-Lunga-Editia-5Anul acesta, pe 8 iunie 2013 are loc a cincea ediție a evenimentului organizat de ShortsUp numit „Noaptea lungă a filmelor scurte“.  Această noapte va include proiecții ale scurtmetrajelor premiate la Oscar, Bafta, Sundance, Chicago Film Festival sau L.A. Shortfest.

Evenimentul durează aproximativ 6 ore (deci pasionații vor avea timp să se bucure de fiecare minut și să-și ia doza de „cinefilie“) și include comedii, animații, filme fantastice sau drame intense.  Anul acesta, scurtmetrajele se plimbă prin câteva zeci de țări și genuri cinematografice distincte, imaginația fiecărui spectator fiind pusă în joc de ceea ce vede.

Printre filmele scurte ce vor fi proiectate pe timp de noapte în Turbohalle se regăsesc:

–          Curfew (SUA, 2012) ce a câștigat Oscar-ul de curând și pune-n imagini o dramă emoționantă a personajului principal pe nume Richie;

–          Oh Willy (Belgia/ Franța/ Olanda, 2012) care a luat peste 70 de premii internaționale, printre care se află și Trofeul Sundance Film, ce zugrăvește istoria și viața personajului numit evident Willy.

–          Întoarcerea (Israel, 2012) câștigătorul marelui premiu la Chicago International Film Festival ce ilustrează diferențele dintre două spații culturale distincte.

Noaptea de filme are loc la Turbohalle, în două spații paralele, experiența cinefilă a filmelor scurte fiind prelungită pe terasă, unde Electric Brother va explora istoria filmului pe ritmuri de disco, retro, soul, r’n’b și eclectice. Cei prezenți pot alege și jocurile de societate, tot în aer liber.

Per total o experiență completă pentru pasionații de filme. Intrarea costă 30 de lei înainte, 35 de lei în seara evenimentului. Merită, fiți convinși.

Noaptea lungă a filmelor scurte va fi, de fapt, o noapte a experiențelor pe care să le poți vizualiza, înțelege și duce mai departe în propriile tale constructe de istorie personală.

 

Redactor: Alexandra – Georgiana Andrei

Sursă fotografie: www.shortsup.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here