Ziua Mondială a Bipolarității este marcată anual pe 30 martie, odată cu aniversarea nașterii pictorului olandez Vincent van Gogh, unul dintre cei mai influenți creatori din istoria artei plastice occidentale. Creativitatea lui s-a exprimat în paralel cu boala sa mentală, fiind
diagnosticat postum cu o afecțiune bipolară.
”Neliniștiți” sau cum stabilim limitele iubirii?
La prima vedere, ”Neliniștiți” este o poveste de iubire pusă la grea încercare: Damien și Leïla au o legătură profundă, care învinge totul. Însă tulburarea bipolară de care suferă Damien devine tot mai puternică. Cum pot ei să stabilească echilibrul și să-și protejeze relația? Care sunt limitele unei astfel de relații?
La o privire mai atentă, realizăm că „Lafosse sondează relația romantică care
supraviețuiește oricărui cutremur, care nu ține cont de incapacitatea celuilalt de a bifa toate
aspectele persoanei la care sperăm.”, după cum spunea Aurore Engelen într-un articol din
Cineuropa.
Inspirat din întâmplări reale, dezvoltat împreună cu actorii
Regizorul Joachim Lafosse a scris scenariul inspirat de experiențele sale cu tatăl lui, bipolar.
Însă, odată cu dezvoltarea proiectului și povestea luat o întorsătură diferită, împrumutând
mult din biografia actorilor care și-au împărtășit din experiențe și și-au împrumutat numele,
devenite astfel personaje.
Dacă tatăl lui Lafosse a fost fotograf, personajul Damien este pictor, asemenea actorului
Damien Bonnard (”Les misérables”, ”The French Dispatch”), ale cărui tablouri apar și în film, alături de cele ale pictorului belgian Piet Raemdonck. ”Damien a petrecut trei săptămâni cu Piet, pregătind împreună picturile pentru film. Mai multe au fost pictate pe deplin de ei doi, ca cel pe care-l pictează Damien în film, în timpul unui episod maniacal.”, povestește regizorul Joachim Lafosse.
Leïla Bekhti (”Paris, je t’aime”, ”La source des femmes”, ”Un prophète”) a adus personajului
feminin forța și rezistența, a transmis dorință, senzualitate, oboseală și abilitatea de a spune „nu”. ”De la prima lectură, Leïla a înțeles că acesta nu este un film despre tulburarea
bipolară, ci mai degrabă o chestionare a capacităților și limitelor noastre în ceea ce privește angajamentul nostru față de iubire.”
Până și finalul a fost decis tot de actori: ”În timpul repetițiilor nu le-am ascuns actorilor că nu știam încă cum se va termina filmul. În dimineața zilei în care am filmat scena finală, i-am intrebat pe Leïla și Damien ce vor să se întâmple cu personajele și am ales să alimentăm toate experiențele noastre de la filmare până la sfârșitul filmului.”
Implicare celor doi actori atât de experimentați a adus rezultatele intuite: selecția filmului în competiția Cannes, prezența lui în selecția oficială a Festivalului de Film de la San Sebastian, 2 nominalizări la Premiile Cesar la categoriile ”Cel mai bun actor în rol
principal” și ”Cea mai bună actriță în rol principal”, o primire călduroasă din partea publicului din întreaga lume.
Din 8 aprilie, ”Neliniștiți” rulează în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.