Un traseu cu biciclete, ateliere de reciclare creativă și concerte se numără printre activităţile organizate cu ocazia primei ediţii a NATURA Fest, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului, care se va desfăşura, între 5 şi 6 iunie, în Parcul Cişmigiu din Capitală.
NATURA Fest se va alinia astfel mișcării mondiale care se desfășoară sub egida Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP). Sloganul acestei ediţii este „Reciclează, reutilizează, recreează”.
Festivalul îşi propune ca prin atelierele creative ce au la bază materiale reciclabile, destinate atât copiilor, cât și adulților, şi prin intermediul altor activităţi să atragă atenţia asupra importanţei protejării mediului înconjurător. De asemenea, evenimentul urmăreşte responsabilizarea unui număr cât mai mare de locuitori față de orașul în care trăiesc și, implicit, față de mediul natural.
Pentru a milita împotriva poluării excesive din Capitală, NATURA Fest le-a pregătit bucureştenilor un traseu verde, mai exact Crosul Verde pentru biciclete (sâmbătă, 6 iunie, de la ora 10:00). Înscrierea se va face pe baza unui material reciclabil adus de fiecare participant, iar organizatorii propun startul în Parcul Cișmigiu, continuând pe Bulevardul Regina Elisabeta, Piaţa M. Kogălniceanu, Strada Vasile Pârvan, Strada Berzei, Bulevardul Uranus, Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Bulevardul Regina Elisabeta, cu linia de finish tot în Parcul Cişmigiu.
Doritorii sunt invitați să vină cu bicicletele lor şi să aducă un material reciclabil, precum deşeuri electrice şi electronice/ baterii şi acumulatori, urmând ca la finalul traseului fiecare “luptător pentru natură” să primească un cadou din partea organizatorilor.
NATURA Fest propune persoanelor interesate o serie de activităţi destinate tuturor categoriilor sociale, dar şi mobilizarea publicului bucureștean în scopul de a participa la evenimente care au la bază protejarea mediului și educația ecologică.
Programul va fi completat de ateliere şi de o serie de concerte acustice, pe scena din Parcul Cişmigiu urcând trupele Toulouse Lautrec, The Amsterdams, Grimus, Les Elephants Bizarres, Tony Baboon şi Domino.
Ziua Mondială a Mediului este un vehicul eficient pentru creșterea gradului de responsabilitate în raport cu mediul înconjurător la nivel mondial. Astfel, peste 100 de state aderă, anual, la manifestările programate cu această ocazie.
Ziua Mondială a Mediului a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (ONU) pentru celebrarea Conferinței „Ecologia Umană” de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al „Programului pentru Mediu” al Națiunilor Unite (UNEP). Sloganul din acest an este „Seven Billion Dreams. One Planet. Consume with Care”.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe https://www.facebook.com/Natura.Fest .
NATURA Fest este organizat de Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, în parteneriat cu Asociația pentru Cultură Urbană și Mediu și cu sprijinul ALPAB – Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București.
Susținut de: Domeniile Sâmburești