Teatrul Mignon lansează în 26 mai, la ora 11:00,  Mini – Mignon, teatru pentru copii mari şi mici, cu poveşti alese, cum este cea care deschide acest şir de întâmplări miraculoase, „Muzicanţii din Bremen”, în regia Ioanei Petre, cu: Răzvan Ropotan, Radu Crăciun, Ruxandra Coman şi Viorica Pintilie şi decoruri şi costume de poveste realizate de Doina Pop.

Vă invităm să luaţi un loc în sală, să vă simţiţi din nou copii pentru o secundă şi să vă bucuraţi împreună cu ai voştri de “miracolul zilei de azi” (vorbele Oanei Pellea la inaugurarea acestui spaţiu cultural).

poster-muzicantii-01(1)

Spectacolul “Muzicanţii din Bremen” este creat pentru a îmbujora obrăjorii celor mici de emoție și dorință, pentru a le da încredere în puterea imaginației și a-i face să fie responsabili cu prietenii cu lăbuțe și botic.

Pentru orice părinte care s-a săturat de râsul artificial, desenele animate pline de violență, jocurile stridente și jucăriile din plastic, acest spectacol este un prim pas spre recăpătarea bucuriei și sensibilității. (Recomandat copiilor peste 3 ani)

 

Dăm startul la imaginaţie, dăm startul la copilărie şi joc, dăm startul la Mini – Mignon!

 

Găzduit de o clădire de la 1926, în stil neoclasic, Teatrul Mignon îşi propune să sfideze perioada de criză prelungită pe care o traversăm şi să ne amintească de vremurile înfloritoare ale Bucureştiului de odinioară, prin spaţiul intim, care evocă luxul arhitectural de altă dată. Cu o capacitate de 55-70 de locuri, spaţiul Teatrului Mignon promite să ne surprindă prin metamorfoze, adaptându-se dinamicii oricărui tip de reprezentaţie – piese de teatru, spectacole de dans, concerte live, recitaluri inedite.

 

Mignon este locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here