Reșița, micuțul oraș cu o mare istorie situat între păduri, aflat în județul Caraș-Severin, cuprinde o memorabilă legendă pe care o păstrează și în ziua de astăzi în tezaurul românesc. Reșița, orășelul de pe malurile Bârzavei, a fost considerat mult timp ca fiind al doilea centru siderurgic al României. Industria siderurgică puternică în oțel, laminate, construcții de mașini electrice și diesel, utilaj petrolier, siderurgic și chimic, material rulant și chimică. O piesă memorabilă care a atras atenția întregii Europe este Muzeul de Locomotive cu Abur din Reșița.
Muzeul de locomotive cu abur din Reșița, este singurul muzeu în aer liber din România, iar din anul 2004 a fost trecut pe lista monumentelor istorice, fiecare locomotivă reprezentând un obiect din tezaurul românesc. Muzeul a fost înființat în anul 1972, la inițiativele directorului uzinelor reșițene.
Muzeul, cuprinde, în total, 16 locomotive, toate fiind din diverse epoci de construcție. Cea mai atractivă este locomotiva Resicza, una dintre cele trei prime locomotive cu aburi, construite în spațiul sud-est european, la Reșița, între anii 1872-1873.
Fabricația locomotivelor cu aburi la Reșița a fost finalizată chiar în anul 1964, cu 10 locomotive de ecartament normal, din seria 150.000, destinate exportului. Cu două excepții, cele 16 piese din muzeul de astăzi aflat în orașul de pe malurile Bârzavei.
Resicza este prima locomotivă cu abur construită în spațiul sud-est european, la Reșița, în anul 1872, după modelul locomotivei SZEKUL proiectată de către John Haswell care a fost adusă într-un timp relativ scurt la Reșița. Locomotiva Resicza cu un diametru de 711 mm, o forță de tracțiune de 1125kgf și cu o lungime de 4470 mm a fost în serviciu cu numărul de circulație 2 între 1872 și 1937. Au existat încă două locomotive cu abur similare, construite în 1872-1873, BOGSAN și HUNGARIA, aceasta din urmă fiind prezentată la Expoziția Universală de la Viena din 1873. Până în 1964 au fost construite, la Reșița, 1461 de locomotive cu abur.
Principesa Elena, a doua locomotivă cu abur construită pe teritoriul României, a fost scoasă din funcțiune în 1970. Seria 700, de locomotive cu abur supraîncălzit, a fost dezvoltată de către proiectanții noii Fabrici de Locomotive înființată după constituirea, în 1920 pe structura StEG (Staats Eisenbahn Gesellschaft) a societății Uzinele de Fier și Domeniile Reșița.
Locomotivele din seria CFR 150.038 care au o lungime de 22240 mm, o forța de tracțiune de 20365 kgf și un diametru al roților de 1000 mm au fost realizate după proiectul german DR 50, căruia i s-au adus multe îmbunătățiri. Având distribuție Heusinger, frână automată Knorr, injector de apă Friedmann și ardere mixtă cărbune-păcură, locomotivele au fost dotate, după 1959 şi cu termosifon și evacuare dublă Kylchap. Ele au reprezentat tipul de bază cel mai modern utilizat de CFR. Între 1946 și 1961, Reșița a fabricat 261 astfel de locomotive.
Locomotivele din seria CFR 50.378 au fost realizate după proiectul german G10, locomotivele acestei serii cu o lungime de 10659 mm și cu un diametru al roților de 1400 mm au fost destinate exploatării ca trenuri de marfă pe liniile principale și secundare. Unele au fost adaptate constructiv pentru a atinge 70 km/h, pentru remorcarea trenurilor de călători și a celor de coletărie rapidă. Cap de serie al celor 261 de locomotive construite de UDR în perioada 1926 – 1944 a fost Regele Fredinand.
Seria de locomotive CFF 704.209 reprezintă o operă a fabricii de locomotive cu abur din cadrul StEG din Viena. A fost, în 1839, prima din cele ce aveau să fie înființate pe teritoriul Austriei. Aici au fost produse o serie de modele revoluționare de locomotive cu abur (FAHRAFELD, VINDOBONA, WIEN-RAAB).
Dintr-o perspectivă subiectivă, pentru o îmbogățire mai amplă a cunoștințelor, Muzeul locomotivelor cu abur din Reșița, merită cunoscut și vizitat. Aceasta cuprinde o întreagă istorie care nu doar că a rămas în tezaurul românesc până în prezent, ci și în memoria foștilor locuitori reșițeni.
Surse articol:
