Sâmbătă, 28 iulie, Academia Rowmania continuă seria de concerte programate pentru vara aceasta pe Dâmbovița în fața Bibliotecii Naționale, cu trupa Moonlight Breakfast, care ne invită la dans, de pe o scenă plutitoare, cu mixul urban care îi caracterizează: Soul, Electro, Beat, Nu-Jazz și Swing.
Concertul Moonlight Breakfast începe de la ora 20:00 și poate fi ascultat de pe mal sau de pe apă; din caiac, canoe, de pe placa de SUP sau chiar de pe plută, iar echipa Academiei Rowmania poate pune la dispoziție canotci și SUP-uri doritorilor. Încălzirea o va face de la ora 17:00 Mo Fayah, care va învârti platanele în ritmuri energice de electro-funk.
Încă din 2011, band-ul Moonlight Breakfast a pornit în forță pe scena muzicală, Cristina (Cristi), Bazooka și Adiță fiind invitați în deschiderea unora dintre cele mai mari concerte de pe scena autohtonă a ultimilor ani. Muzica celor trei artiști a traversat granițele României, formația fiind invitată la evenimente evenimente ca festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci (2014) sau la aniversarea a unei decade de la aderarea României la Uniunea Europeană, prin Institutul Cultural Român din Praga.
Detalii despre concertul de sâmbătă găsiți aici: https://www.facebook.com/events/273095463454612/
Academia Rowmania încurajează practicarea sporturilor pe apă, iar în 2018 își propune să transforme un segment al Dâmboviței într-o apă navigabilă, demonstrând bucureștenilor că se pot bucura de un colț de natură, chiar în inima marelui oraș, între două artere de intensă circulație rutieră.
Din iunie și până în octombrie, Asociația Ivan Patzaichin și SupAcademy România vă așteaptă la Academia Rowmania, în fiecare seară, de luni până vineri, după 17:00, iar în weekenduri de dimineața până seara, pe râu lângă Biblioteca Națională, la plimbări cu canotca și cu placa de SUP. La final de săptămână sunt organizate lecții de vâslit și SUP, competiții sportive, concerte pe scena plutitoare, seri de teatru și film.
Pe perioada verii, Kaufland România pune la dispoziția publicului care vizitează Academia Rowmania, în fața Bibliotecii Naționale, zone de relaxare pe pontoane plutitoare, dându-i ocazia să ia pulsul citadin de la suprafața râului, pentru că orașul se simte altfel de la nivelul apei.
Pentru a afla programul evenimentelor, urmăriți paginile de Facebook RowmaniaPatzaichin, AcademiaRowmania și Kaufland.