Moartea unui mare campion al lumii

0
369

Spunem adesea după ce dispare o mare personalitate publică faptul că nu l-am apreciat la adevărata sa valoare în timpul vieţii şi că ne aducem aminte doar după ce nu mai este printre noi. Vorbesc aici stric ȋn cazul personalităţilor de la noi din ţară.

Muhammad Ali, marele campion mondial la box profesionist, a decedat la 74 de ani, ani plini de glorie, dar şi ani în care s-a luptat cu o boală teribilă. Ȋn cazul lui, prima afirmaţie a acestui articol nu se aplică. America a ştiu mereu să îşi aprecieze campionii, iar în cazul acesta pot spune că am urmărit cu atenţie felul în care a făcut-o.

Ali a ispirat milioane de sportivi, milioane de tineri prin vorbele sale şi prin felul în care lupta în ring. Citatele sale celebre împânzesc internetul iar oamenii se regăsesc în ele, în lecţiile lui de viaţă.

2

A fost în primul rând un mare campion şi parmaresul său vorbeşte de la sine. A făcut din intimidarea adversarului prin vorbe o cultură, o artă. Exemplele sunt numeroase. Iatǎ câteva din ele!

„Nu sunt doar un boxer, sunt un profet, sunt Mesia, sunt salvatorul lumii boxului. Dacă n-aş fi eu, sportul ăsta ar fi mort!”.

„Omul care să mă învingă pe mine nu s-a născut încă”.

„Sunt cel mai frumos din ring azi, asta-i eticheta mea!”

„Sunt atât de rău, încât ştiţi ce am făcut? Săptămâna trecută m-am dus în junglă, m-am luptat cu un aligator, m-am bătut cu o balenă, am încătuşat fulgerul, am aruncat tunetul în închisoare. Sunt rău, oameni buni!”

1

 În anul 1974 a fost ales „Sportivul anului” în SUA, iar în 1999, Ali a fost desemnat „Sportivul secolului” de revista americană Sports Illustrated. În cele 67 de de lupte purtate a câştigat 56 (37 dintre ele prin knockout) şi a suferit doar 5 înfrângeri. A inspirat filme şi chiar a jucat în unele din ele. A fost imaginea sportivului afro din America şi şi-a exprimat mereu mândria faţă de rasă. A fost diagnosticat cu Parkinson’s în anul 1984 şi de atunci boala a degenerat rapid.

A fost considerat de către specialişti cel mai mare campion mondial de box la caregoria grea.

Rest in peace, Ali!

Surse info: digi24.ro, gsp.ro

Surese foto: thelegacyproject.co.za, pinterest.com, blog.goalcast.life