Bucureşti, capitala ţării noastre minunate, este, în acelaşi timp, cel mai mare centru industrial şi comercial al României. Vă invit să descoperim o parte din legendele şi miturile acestui oraş, care a fost atestat în documente prima oară în anul 1459. 

 

 

Legenda spune că Bucureştiul a fost, la începuturile sale, o stână foarte mare care aparţinea unui oier pe care îl chema Bucur. Acesta a ajuns în zona Codrilor Vlăsiei, după un drum dinspre munţi înspre Dunăre (motivul transhumanței), şi şi-a înfipt toiagul în această zonă ca semn de stăpânire. În inima codrilor şi-a ridicat o casă pe care a împrejmuit-o cu un gard înalt din butuci groşi, ca un zid de cetate. Odată cu sporirea familiei oierului, aceştia au ridicat şi un lăcaş de cult, care a rezistat până în ziua de azi, având numele de “Biserica lui Bucur”.
Încetul cu încetul, populaţia a crescut, stâna a devenit târg, iar târgul a devenit o cetate care a fost apărată cu îndârjire.
O altă variantă, mai plauzibilă, spune că Bucureştiul a fost fondat de Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV. De atunci, până în prezent, a fost într-o evoluţie continuă, astfel încât legendele nu aveau cum să nu apară.
Centrul vechi, un loc propice dezvoltării miturilor urbane. Conform mitului, pe strada Franceză, la numărul 13 (ironic, nu?) se află “Casa masacrului celor 203 orfelini”. Se spune că această casă este bântuită de 203 fantome ale unor copii ucişi prin înfometare şi maltratare. Pe vremuri acolo era un orfelinat care aparţinea unui individ pe nume Stavrache Hagi-Orman, care se înfunda cu mâncarea destinată orfanilor instituției. În anumite nopti, dacă treci prin faţa casei poţi să auzi strigătele înnăbuşite ale copiiilor care cer apă şi mâncare.
Pe strada Mântuleasa, la numărul 33, a locuit Mircea Eliade. Din 1948 această casă nu a mai fost locuită şi a fost numită “Casa sângelui negru”. Umbla zvonul că fantoma lui Eliade nu a părăsit niciodată casa, alte legende spun că tocmai casa bântuită l-a inspirat pe acesta să scrie nuvelele sale fantastice.
Circulă vorba că de la poarta de la intrare se aude un susur dubios, iar în unele dimineţi rămân pete întunecate, ca de sânge, în locul de unde provine sunetul. Vecinii confirmă că locul este bântuit de o fantomă, numită “Bocănitoarea”, care a fost o prostituată, ucisă acolo în secolul 19.
Foişorul de foc. Toţi îl ştim, dar nu cred că toţi ştim legenda lui sângeroasă. Un pompier a murit acolo prin combustie spontană (asta este vag amuzant) şi că în fiecare noapte de nouă, a fiecărei luni, se aprind, în Foişor, lumini ciudate la ora 23:30. Tot în Foişor a murit soţia geloasă a altui pompier. Aceasta, crezând că soţul ei are o aventură amoroasă cu o spălătoreasă din Griviţa , a venit să-i surprindă în plin act, dar a căzut pe scări. Acum fantoma soţiei geloase încă bântuie pe scările Foişorului încercând să găsească o dovadă a infidelităţii soţului.

Fiind sceptic din fire, vreau să ştiu pe unde umblă fantoma lui Bucur. Dacă auziţi un fluierat şi un “nie, mierlo” să mă anunţaţi şi pe mine. Este amuzant cum folclorul rural este transpus în viaţa citadină şi adaptat astfel încât să se potrivească mediului înconjurător.

Nu uitaţi apa sfinţită acasă!

 

Dan Hârlea

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here