Mai țineți minte când spuneam că vara asta o să învățăm și o să ne facem temele din timp? Sau când ne ziceam că anul acesta ne punem pe treabă și luăm și bursă? În cazul acesta, felicitări, așa am procedat cei mai mulți și cu cât am înaintat în vârstă ne-am dezis de anumite obiceiuri din liceu și suntem mai proactivi în ceea ce privește țelurile noastre. Totuși, există o minciună care stă cu noi mai mult timp decât am fi crezut.
Am auzit asta din gura a nenumărate persoane din licee teoretice, mai precis colegii care se află în top-ul celor mai bune. Chiar și eu am spus-o în repeteate rânduri în anii de liceu. Toate erau bune și frumoase până să-mi dau seama că m-am aglomerat cu o mie de teste, activități extrașcolare, în lipsă de somn, interacțiune socială și după venea încă un profesor exigent care ne dădea un proiect la sfărșitul unei ore-fluviu. Iar ca orice adolescent revoltat și mai mult adormit la prima oră, îmi spuneam „De ce să învăț și pentru materia asta, că oricum nu-mi va folosi la nimic”.
Trebuie totuși să ofer circumstanțe atenuante, pentru că de multe ori atitudinea asta răsare din relația elev-profesor, implicit și din modul în care un profesor reușește să capteze atenția clasei și să stârnească interesul și curiozitatea pentru materia sa. Cum lucrul acesta nu se prea întâmplă, sau dacă se întâmplă nu este de ajuns pentru a stârpi mentalitatea elevului indulgent cu sine, am dat de multe ori din discuții în polemici care aveau drept pretext „oricum nu-mi va folosi la nimic”.
Cum am ajuns la concluzia că este o minciună? Nu s-a întamplat nimic dramatic, nu am pierdut niciun job bine plătit în Paris pentru că n-am oferit mare importanță orelor de franceză din liceu și nici n-am ajuns în poziția de a pierde un milion de euro la un concurs de cultură generală pentru că nu mi-am făcut o temă la chimie. Pur și simplu am restructurat ideile pe care le aveam despre ce ne oferă liceul și asupra rolului culturii generale în viața de zi cu zi.
Liceul este locul în care ne formăm cultura generală, mai ales în sistemul nostru educațional cu materii numeroase din care nu putem opta pentru favoritele noastre. Cred totuși că poate fi considerat un avantaj, căci pe parcursul liceului am putut să mă răzgândesc de multe în privința viitoarei facultăți pe care s-o urmez, tocmai pentru că am avut timp să învăț câte ceva din fiecare domeniu și într-un final am găsit varianta optimă care mă reprezenta cel mai bine.
Până la urmă, știm noi oare ce ne va folosi în viață? Puțin probabil. Este o gândire care se vrea a fi pragmatică, dar care de multe ori are un substrat de lene și de ignoranță. Prin reducționism putem spune că nimic din tot ce învățăm la liceu nu ne trebuie pentru că viața ne cere doar să supraviețuim. N-am avea niciun motiv să citim și să învățăm dacă acest lucru nu ne-ar ajuta implicit să supraviețuim, căci aceasta stă la baza biologiei noastre și la baza piramidei nevoilor umane.
Ceea ce am descoperit prea târziu este că tot ceea ce învățăm ne va ajuta, însă doar dacă lăsăm noi asta să se întâmple. Sună nerealist să vorbesc de utilitatea unei științe exacte în viața citadină, dar depinde și de modul în care învățăm. Desigur că nu o să folosesc într-un context social rezultatul reacției dintre acid clorhidric și hidroxid de sodiu, dar pot să mă folosesc de noțiunea de neutralizare. Nimic dintre toate aceste detalii specifice nu au valoare dacă nu sunt puse într-un framework pe care ar trebui să-l știm înainte să ne îngropăm în exerciții și teste.
Cel mai important este să încercăm, din curiozitate, din dorința de a învăța ceva nou, să citim un paragraf în plus, să ne uităm la un documentar, să fim atenți la o oră ca apoi să judecăm dacă merită sau nu să ne umplem memoria cu informația respectivă. Dar și asta este o minciună, pentru că valoarea aproximativă a memoriei umane este de 2,5 petabytes (un milion de gigabytes) în care putem înmagazina destule informații într-o viață. Înseamnă 3 milioane de ore de filme și seriale, echivalentul a 300 de ani pentru a umple întreaga memorie până „să dăm afară de deșteptăciune”.
Prin toate activitățile culturale pe care le întreprindem, putem să facem conexiuni din cele mai diverse domenii pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a lumii, iar dacă asta nu ne ajută în viață atunci nu știu ce o va face. „Omul cât trăiește învață” spune proverbul, iar dacă se străduiește, poate învață și cum să trăiască bine.
Sursă info: scientificamerican.com
Surse foto: psychlearningcurve.org, shumskycenter.com
