IMG_7757

„Atunci când nu mai știi ce să spui, lasă-ți corpul să vorbească”

Expresii faciale, gesturi, mișcări, posturi ale corpului, accesorii personale, precum și tonul, volumul sau ritmul vocii, toate reprezintă un mod diferit de comunicare decât cel verbal, și anume comunicarea nonverbală. Aceasta face parte integrantă din comunicarea noastră zilnică. Comunicarea umană constă în 93% comunicare non-verbală și doar 7% comunicare verbală. Prin urmare, limbajul trupului determină cine ești!

Suntem fascinați de limbajul trupului și trebuie să recunoaștem că ne interesează în mod deosebit limbajul trupului celorlalți. Ne interesează o interacțiune ciudată sau un zâmbet, o privire disprețuitoare, o ocheadă ciudată sau poate chiar o strângere de mână. Facem aprecieri și deducții rapide din limbajul trupului. Aceste judecăți pot prezice evoluții semnificative ale vieții, cum ar fi cum să ne prezentăm la un interviu, cum să ne „citim” mai bine partenerul sau cum să avem o relație mai bună cu ceilalți.

Dar cum descoperim un mincinos ghidându-ne după limbajul trupului?

Unii oameni consideră ca a minți este o crimă indiferent de importanța minciunii și de efectele ei, în timp ce alții susțin că minciuna este „un rău necesar.”

Multe dintre lucrurile pe care le spunem celorlalți sunt minciuni, invenții, plăsmuiri ale minții noastre. S-a evaluat că mințim cam o treime din oamenii pe care îi întâlnim în fiecare zi. Minciunile apar frecvent atunci când încercăm să îi impresionăm pe alții, de aceea, cel mai des le întâlnim în frazele de prezentare și curtare. Totuși, nu ne pricepem să evaluăm întotdeauna dacă o persoană ne induce în eroare sau ne spune adevărul, cercetările arătând că oamenii detectează aproximativ 56% din minciunile la care sunt expuși. Și asta nu din cauza lipsei indiciilor. Majoritatea minciunilor sunt însoțite de indicatori:

Ochii sunt oglinda sufletului, nu-i așa? Poate din această cauză, oamenii consideră că evitarea privirii este un semn de inducere în eroare. Se presupune că mincinoșii se simt vinovați, jenați, că le este greu să își privească victima în ochi și de aceea își feresc privirea. Totuși, mulți dintre aceștia măresc deliberat contactul vizual, tocmai pentru a crea impresia că spun adevărul. Un alt semn al minciunii este clipitul rapid, rata clipitului putând deveni și de până la 4-5 ori mai mare. Nu trebuie să uităm, însă, că există momente în care persoanele clipesc mai des, nu pentru că mint, ci pentru că sunt tensionați. De asemenea, există și momente când mincinoșii au o rată normală a clipirii.

Atunci când purtăm o discuție, trebuie să ținem seamă și de mișcarea ochilor. Dacă interlocutorul privește în stânga, înseamnă ca își amintește, însă, dacă acesta privește în dreapta, minte sau înfrumusețează povestea.

Corpul dominat de nervozitate, mișcările stângace ale mâinilor, mângâierea părului, scărpinatul în cap și frecarea palmelor sunt indicatori siguri ai minciunii, fiindcă oamenii devin agitați atunci când mint. Cercetările arată că atunci când li se cere să mintă, oamenii produc mai mulți indicatori în partea inferioară a corpului. Categoric picioarele și corpul sunt o sursă destul de neglijată în cazul minciunii, tocmai pentru că mincinoșii își concentrează eforturile de camuflare asupra palmelor, brațelor și feței, știind că interlocutorii vor urmări în special aceste zone.

Un alt gest care indică minciuna este „acoperirea gurii”, adică a locului de unde a pornit. Fie că gura este acoperită în totalitate cu palma sau doar atinsă pe furiș cu un deget, această acțiune îi poate trăda pe mincinoși.

Există un substitut pentru acoperirea gurii: atingerea nasului. Atingându-și nasul, mincinosul trăiește confortul momentan al acoperirii gurii, fără riscul de a atrage atenția asupra acțiunilor sale. Acest gest a fost denumit „sindromul Pinocchio” după faimosul personaj căruia îi creștea nasul ori de câte ori mințea.

IMG_7813

Dintre toate expresiile faciale, zâmbetul este cel mai ușor de produs, este dezarmant, îi trezește interlocutorului sentimente pozitive și reduce suspiciunile. Totuși, persoanele care mint zâmbesc mult mai puțin decât cele care spun adevărul. De obicei, oamenii nu reușesc să facă diferența între un zâmbet autentic și unul fals și tind să ia zâmbetul ca atare. Ar trebui să știm că zâmbetele „contrafăcute” durează mai mult decât cele sincere, sunt „asamblate” mult mai repede decât cele autentice și descompuse tot atât de repede. Acestea sunt asimetrice, sunt deseori mai accentuate pe o jumătate de față (de obicei cea dreaptă) și tind să se reducă la jumătatea inferioară a feței, spre deosebire de zâmbetele adevărate, care sunt simetrice și solicită atât mușchii gurii cât și mușchii din jurul ochilor.

Deși zâmbetele simetrice și cele asimetrice sunt foarte diferite, oamenii tind să reacționeze la ultimele ca și cum ar fi adevărate. Acesta este motivul pentru care ne preocupă atât de puțin autenticitatea zâmbetului – dacă oamenii ne zâmbesc, nu ne mai interesează ce fel de zâmbet ne oferă.

Alti indicatori ai minciunilor sunt și contracția maxilarului, mărirea buzei inferioare, tensiunea din umeri, modificarea ritmului respirației, încrucișarea picioarelor.

În urma unor cercetări, s-a demonstrat că semnalele non-verbale au o importanţă de cinci ori mai mare decât cele verbale. Dacă acestea sunt în disconcordanță, oamenii iau în considerație mesajul non-verbal, ignorând conținutul verbal.

Totuși, buni indicatori ai minciunii pot fi reperați și în discursul persoanei. Anumite caracteristici ale discursului pot oferi mai multe tipuri de indicatori. Unii vizează contextul verbal al mesajului transmis, iar alții maniera în care sunt comunicate informațiile.

Mincinoșii fac multe digresiuni de la subiect, tind să dea explicații complicate și lungi. Explicațiile lor sunt fixate pe generalități și pe imaginea de ansamblu, acordând foarte puțină atenție detaliilor. Mincinoșii au tendința de a folosi mai mult propozițiile negative. De exemplu, în timpul scandalului Watergate, președintele Nixon a afirmat: „Nu sunt un escroc.” Însă nu a spus: „Sunt un om cinstit”.

Cei care vor sa ne ducă în eroare își aleg cu grijă cuvintele, încercând să mărească distanța psihologică dintre ei și eveniment, vorbesc foarte puțin despre ei și sunt mult mai înclinați să nu își asume paternitatea mesajului, prin fraze ca: „Știu că sună ciudat, dar” sau „Nu o să-ți vină să crezi”.

De asemenea, minciunile sunt spuse într-un tempo mai lent decât adevărurile, apar mai multe pauze între cuvinte și propoziții, iar tonul vocii mincinosului devine mai ascuțit.

În ultima vreme s-a discutat foarte mult despre acțiunile care sunt considerate asociate cu minciuna – toata lumea vă va spune că dacă o persoana se scarpină la nas sau răspunde la o întrebare privind în stânga, înseamnă că minte. Aceste semne nu pot fi interpretate individual. Pentru a-ți da seama dacă interlocutorul te minte cu adevărat, el trebuie sa întrunească minimum trei dintre aceste manifestări și, cel mai important, trebuie să ai mereu în vedere contextul în care ele apar.

Redactor: Adina Vintescu

Fotograf: Dana Alecu

Comentarii

comentarii