Mihaela Jeremić

Mihaela Jeremić. Jeremić-Ozun. Ozun. Trei variante de nume pentru o singură persoană, cu siguranță excepțională. Joacă volei de la 8 ani. A fost la Tîrgu-Mureș, Timișoara, București și lista poate continua și, cu siguranță, în viitor va fi completată și cu alte echipe de renume.

Mihaela e optimistă, e perseverentă, hotărâtă și puternică. Nu are nimic de ascuns. S-a născut cu cinci degete în total la mâini, dar acest lucru nu o descurajează, ci din contră o ambiționează. Mă opresc aici cu prezentarea ei și vă las, mai departe, să o cunoașteți pe Mihaela prin interviul pe care mi l-a acordat zilele trecute.

Cum te-ai prezenta, pe scurt, unui om pe care nu îl cunoști?

Sincer, o să încep cu momente amuzante pentru că de obicei când aveam “emoții” înainte să cunosc pe cineva, îi trimiteam un articol despre mine, în care vorbeam despre cine și cum sunt, îmi era mai ușor (râde). Dar acum cred ca aș spune că sunt un om puternic, amuzant și înțelegător. Restul nu le pot spune, trebuie cel de lângă mine să le vadă cu adevarat.

Cum a început povestea ta în lumea sportului?

Sunt din Medgidia, un oraș mic, unde voleiul era cel mai faimos sport, îmi doream foarte mult sa ajung în echipa de volei și recunosc ca nu mă gândeam niciodată ca poate nu o să mă descurc. Într-o zi au venit antrenorii la școală pentru a promova voleiul și pentru a anunța următoarea selecție. Eu am fost foarte entuziasmată, mi-am sunat părinții și le-am spus că vreau sa fiu acolo la ora 5 pentru a da proba. Ei nu mi-au spus niciodată ca nu aș putea face față sau lucruri de genul asta, așa că la 5 am fost acolo. Antrenorii au avut încredere, au spus DA, iar acela a fost primul DA care avea să-mi aducă o carieră frumoasă!

Îți mai amintești cum a fost primul tău meci?

Eram foarte mică, aveam 9 ani, cred, eram la un turneu cu generația mai mare de vârstă, am jucat câteva mingi, eram foarte-foarte fericită!

Care a fost momentul tău de glorie în sport?

Fiecare an a însemnat ceva și fiecare an mi-a adus o anumită realizare, fie pe plan individual, fie pe plan profesional, dar dacă chiar trebuie sa menționez un singur moment, ar fi câștigarea primei Cupe Europene din istoria României la volei feminin cu echipa CSM București, un moment de nedescris!

Pe cine consideri cel mai mare susținător al tău?

Categoric, familia mea, soțul meu (n.a. de asemenea, sportiv de performanță), ei îmi sunt aproape și mă susțin necondiționat!

Ce faci când nu ești pe teren sau la antrenamente?

Se întâmplă foarte rar să am timp liber, dar când îl am, îmi place să citesc, să mă plimb în locuri liniștite cu soțul meu, să merg în cafenele micuțe și pline de emoție, să petrec timpul cu prietenele mele.

Unde te vezi peste 10 ani?

Uhh, grea întrebare, sincer mă văd înconjurată de toată familia mea, locuind în Serbia. Bineînțeles, aș vrea să rămân tot în lumea sportului, aș vrea să fiu un exemplu pentru copii și aș vrea să ajut la promovarea voleiului.

Dacă nu ai fi fost sportivă, ai fi fost…?

Cred că psiholog sportiv.

Știm deja că ai doar cinci degete în total  la mâini. Crezi că e un avantaj sau un dezavantaj?

AVANTAJ CATEGORIC. Mereu am crezut că dacă nu aș fi avut cinci degete, nu aș fi fost atât de ambițioasă, atât de puternică, atât de norocoasa! Acest cinci m-a făcut sa cred și să-mi demonstrez că totul este posibil, că noi, oamenii, nu avem limite, că putem realiza orice atât timp când credem și ne dorim!

Te-ai confruntat cu bullying din această cauză? Dacă da, cum ai trecut peste?

Sincer, au fost rare momentele când am văzut priviri sau am auzit cuvinte în șoaptă de genul „uite n-are degete” . Dar am încercat sa înțeleg că oamenii se uită ciudat la un lucru diferit, poate și eu o fac în alte situații și n-am vrut sa judec pe nimeni, pentru că niciodată nu știi povestea din spatele privirilor.

Recent am trecut printr-o situație, eram în mall, când cineva se uita foarte insistent și chiar destul de deranjant, încerca să vadă mai bine, putin mai mult decât acel normal pe care-l accept și efectiv i-am ridicat mâinile și i-am spus: da, ok am cinci degete, acum e ok? A fost prima dată când m-am pus în locul multor persoane care trec des prin situații de genul, pentru ca eu nu am băgat în seama niciodată aceste lucruri. Sincer, e destul de greu dacă nu ești puternic și sper ca toți cei care trec prin tot felul de situații asemănătoare să nu bage în seamă oamenii care poate ar trebui să se uite la ei mai „ciudat”, nu la alți oameni. 

Ai un mesaj pentru cititorii noștri?

Sper din suflet să fiu un exemplu pentru persoanele care nu au încredere în ele, sper să fiu un exemplu pentru cei care găsesc scuze atunci când nu pot face ceva. Sper ca toți să înțelegem că nimic nu este imposibil și dacă suntem diferiți nu înseamnă ca nu putem reuși! Încrederea și ambiția depășesc barierele invizibile ale societății!Mihaela JeremićMihaela Jeremić

Comentarii

comentarii