Zilele acestea am dat peste un bloguleț foarte drăguț, care mi-a captivat cu totul atenția. Într-un cuvânt e abkjfhuv, ca să îmi exprim sentimentele în termeni ,,moderni”. Îmi vin în minte zeci de diminutive, dar mica mea ,,creație” exprimă mai bine amalgamul de emoții oferite de rândurile scrise cu multă pasiune, drag și energie pozitivă. Mi-am dorit să aflu mai multe despre el și despre cine se ascunde în spatele acestei ,,mici” minunății de blog. Astfel am ajuns să o cunosc pe Mădălina Ion, autoarea Micului meu Paris, o persoană cu un extraordinar talent de a se juca cu cuvintele, încât să placă tuturor. Mai multe detalii vă las pe voi să aflați, din interviul de mai jos:

1. Dă-ne voie să te cunoaștem: cine este Mădălina Ion și care este povestea ei?

Cine sunt? îmi pare o întrebare a naibii de grea, mai ales acum, când m-ai prins într-o perioadă de tranziție, în care eu însămi caut niște răspunsuri. Până mai ieri puteam să spun despre mine că sunt studentă la Masteratul de Comunicare și Relații Publice, că am un job în domeniu și un blog foarte drag mie, iar cumva, toate astea-mi erau suficiente să răspund la întrebarea ,,cine sunt eu?”. Dar absolvirea masteratului m-a adus într-un punct zero al vieții mele, în care simt că trebuie să fac ceva să se întâmple. Și să conteze.

Dar mai bine reiau. Cine sunt? Îmi place să spun despre mine că sunt suma oamenilor cu care mă înconjor. Și a alegerilor pe care le fac. De pildă acum cinci ani, când am ales să dau la Facultatea de Jurnalism și să-ncep să construiesc cu ajutorul cuvintelor. A fost o perioadă foarte dragă mie, în care am muncit mult și am căutat să nu stau locului o clipă. Dar acum, când mă gândesc, îmi dau seama că, în ciuda faptului că timpul a trecut, sunt la fel de nestatornică. Caut mereu să investesc timp și energie în proiecte care mă ajută să cresc. Cum e Micul meu Paris, de exemplu, proiectul meu de suflet, la care mă întorc de fiecare dată. Au fost oameni pe care i-am întâlnit și experiențe pe care le-am trăit numai datorită lui.

Și uite că iar am deviat. Cine sunt? Eu sunt Mădă, la douăzeci și patru de ani aproape. Sunt pasionată de relații publice, în general, și de digital PR, în particular. Îmi place să scriu despre oameni și încerc să fac asta cât mai des pe Micul meu Paris. Sunt într-o permanentă căutare de muzici noi, pe care să le salvez în playlistul de favorite. Citesc mult și fac sport mai puțin, dar câteodată se întâmplă invers. Și cu toate astea, în fiecare duminică seară, îmi fac o listă cu tot ce am de făcut în săptămâna ce urmează, din care nu reușesc să bifez mai mult de jumătate. Am așteptări tot mai mari de la mine, dar nu mă dau bătută. Știu că va veni o săptămână la finalul căreia voi fi în sfârșit mulțumită.

10947230_835658949833986_8350808002813832810_n

2. Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Cred că pentru mine a venit deja timpul să mă fac mare. Cel puțin, odată cu terminarea masteratului nu mai pot să spun despre mine că sunt studentă. Dimpotrivă, acum trebuie să mă prezint celorlalți ca un om mare. Cu toate astea, visez la o carieră în comunicare și-mi place să cred că am început deja să merg pe drumul ăsta, pe care l-am ales în primul an de facultate. Chiar dacă între timp direcțiile s-au mai schimbat și am trecut de la jurnalism la relații publice, am continuat să rămân în aceeași arie a comunicării. Mi-ar plăcea să mă construiesc ca specialist de relații publice, dar încă nu sunt pregătită să-mi asum acest lucru pentru tot restul vieții. Spun asta pentru că de multe ori mă gândesc cu nostalgie la prima mea iubire, jurnalismul, și încă mai sper că într-o zi, presa din România va ieși din starea asta anostă și, poate că mă voi întoarce. Dar până atunci, prefer să mă cuibăresc în Micul meu Paris.

3. Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Care sunt iubirile și pasiunile între care te împarți?

Zilele mele obișnuite încep cu o alarmă care sună la ora șase, dar pe care o amân cam de două ori pe săptămână. Este un timp, între șase și opt dimineața, în care nu-mi sună telefonul, nu primesc mailuri și nici prea multe notificări pe Facebook. Așa că încerc să profit cât mai mult de liniștea aia și să ies în parc, să pregătesc un mic-dejun copios sau, dimpotrivă, să mai rămân puțin în pat și să citesc. Sau să scriu, dacă sunt inspirată. Apoi merg la birou, unde-mi petrec mai bine de jumătate din zi lucrând la campanii de comunicare pentru clienții agenției.

Iar după-amiezile sunt doar pentru mine. Așa cum îți spuneam, sunt nestatornică din fire și caut mereu proiecte noi în care să mă implic. De exemplu, acum m-am înscris la cursul de reporter TV din cadrul Școlii Media FEM. Nu, nu-mi doresc să-mi duc cariera într-acolo, dar am vrut să mă înconjor cu toți oamenii frumoși din cadrul proiectului, care au investit mult timp și energie ca să construiască Școala Media FEM. În rest, timpul care îmi mai rămâne îl împart între Micul meu Paris și el, care vine și mă oprește din alergătura asta continuă.

11390121_898755326857681_3570246517083667655_n

4. Spune-ne care este cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut vreodată.

O experiență nebunească de-a dreptul a fost semestrul pe care l-am petrecut în Franța cu ERASMUS. La o primă impresie, nu pare un lucru atât de ieșit din comun, dar acolo, la Dijon, eu mi-am depășit niște limite într-un mod în care nu credeam că pot. Pe lângă asta, am făcut și câteva nebunii mai mici, ca atunci când am mers la Strasbourg cu nașul pe TGV pentru că pierdusem trenul pentru care aveam bilet sau când am plecat la Lausanne singură, ca să mă plimb cu bicicleta pe malul lacului Geneva. Au fost nebunii pe care le-aș mai face o dată.

Lausanne

5. Acum spune-ne povestea Micului meu Paris. De unde a pornit totul?

Povestea Micului meu Paris a început la puțin timp după ce eu m-am întors din ERASMUS, dornică să fac lucrurile să se întâmple. Pe atunci aveam un blog, Superfluu, unde mi-am scris toate poveștile de la Dijon, dar simțeam că a venit timpul să încep de la zero, cu un proiect vesel și colorat. Și atunci, îmi amintesc perfect, la intersecția dintre bulevardul Theodor Pallady și strada Trapezului, l-am întrebat pe el ce părere ar avea dacă mi-aș face un blog care să se numească Mon petit Paris. Iar el mi-a răspuns simplu: dar de ce nu-i spui Micul meu Paris, în românește? Și uite așa s-a întâmplat Micul meu Paris, proiectul meu de suflet, unde scriu deja de un an și jumătate despre experiențele cu orașul și despre oamenii frumoși cu care mă-nconjor.

La petrecerea de un an Micul meu Paris

6. N-am putut să nu observ hainele atât de frumoase pe care le îmbracă Micul meu Paris. Cine a venit cu conceptul și cine îi asigură garderoba?

Mulțumesc, mă bucur că îți plac hainele Micului meu Paris.

Ideea de a a integra desenul pe site îmi aparține. M-a inspirat un album de ilustrații pe care l-am găsit într-o librărie din Strasbourg, despre parizieni în cele mai comune ipostaze din zi: la restaurant, în metrou sau în apartamentul în care locuiesc cu chirie. M-am regăsit în atmosfera din album, pe care am asociat-o imediat cu experiențele mele bucureștene, iar când a venit timpul să lucrez la conceptul blogului mi-am amintit de ilustrațiile de acolo.

În prezent, cea care are grijă de garderoba Micului meu Paris este Adriana, cu super-puterea ei de a face poveștile să devină parte din lumea virtuală. Ne-am cunoscut într-un moment în care eu căutam pe cineva care să se ocupe de partea vizuală a site-ului, iar ea a răspuns cu mare drag invitației mele. De altfel, Adri este o persoană atât de candidă, încât am rezonat la prima vedere, de parcă ne știam de-o viață întreagă. Și uite că a trecut deja un an de când formăm o echipă.

7. Cât de des reușești să scrii pe blog? Atunci când o faci, cine sau ce te inspiră cel mai mult?

Trebuie să recunosc că la acest capitol nu stau foarte bine. Ce-i drept, am avut o perioadă aglomerată, în care am căutat să mă concentrez în primul rând pe lucrarea de disertație. Acesta este motivul pentru am lipsit timp două luni de pe Micul meu Paris. Dar acum, că sunt aproape absolventă (mi-a mai rămas susținerea lucrării), plănuiesc să mă întorc în forță, cu articole inspirate din experiențele mele cu orașul.

8. Care este cel mai bun articol pe care îl găsim pe blog, scris de tine?

Ah! Mi-e tare greu să-ți spun care este cel mai bun articol. Dar uite, pot să-ți spun că ultimul articol postat a fost foarte apreciat. Este despre locurile din București de unde poți vedea orașul de sus. Îl găsești aici.

CityView

9. Cum va crește Micul meu Paris în continuare? Cum vei crește tu, odată cu el?

Am multe planuri pentru Micul meu Paris, pe care vreau să-l cresc mare-mare. În primul rând, mi-am propus să investesc mai mult timp și energie în el, să-i aduc îmbunătățiri din punct de vedere vizual, să construiesc parteneriate și, de ce nu, poate că pe termen lung se va concretiza într-un ceva mai mult decât ceea ce reprezintă el astăzi. Pentru asta, trebuie să învăț să-mi organizez mai bine timpul în așa fel încât să reușesc să finalizez tot ceea ce mi-am propus. Dar un lucru este cert: Micul meu Paris crește în fiecare zi, iar eu odată cu el.

10. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce-ar fi?

M-am gândit, m-am răzgândit. Am început. Am renunțat. Consider însă că nu am încă tot ceea ce-mi trebuie pentru a scrie o carte. Mai am multe de văzut. Și de învățat. Dar este un gând la care nu am renunțat.

11. Ai putea să completezi spațiile goale, te rog?

– Sigur.

Locul preferat din București: în spatele Ateneului. E acolo așa o atmosferă…

Localul preferat din București: Ceainăria Infinitea.

O zi bună începe cu: trei kilometri alergați în timp ce răsare soarele.

Iubesc să: mă plimb noaptea prin București, cu el ținându-mă de mână.

Nu am curajul să: las lucrurile la voia întâmplării.

Mă deranjează oamenii care: aruncă gunoaiele pe jos.

N-am să uit niciodată: prima petrecere aniversară a Micului meu Paris.

De la părinții mei am învățat: să nu renunț. Orice-ar fi.

Atunci când îți dorești ceva din tot sufletul trebuie să: Trebuie să fac economii, clar!

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit este: Un tricou inscripționat cu Micul meu Paris, primit în dar de la el.

Cel mai mare vis al meu este: ca Micul meu Paris să crească mare.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here