Micii Jurnaliști la Opera Comică pentru Copii – ediția a III-a

Programul „Micii Jurnaliști” a continuat, cu ocazia premierei musicalului „Micuța Dorothy”, de Marius Țeicu, la Opera Comică pentru Copii. Sâmbătă, 11 februarie 2017, 12 copii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani au luat parte la a treia ediție a acestui program, lansat la începutul stagiunii 2016-2017. Tinerii gazetari au văzut cea mai nouă producție din stagiune – spectacolul “Micuța Dorothy” (musical de Marius Țeicu, regia: Antoaneta Cojocaru) – după care au participat la turul ghidat în culise și la conferința de presă special organizată pentru ei. Copiii au fost încântați săîși regăsească numele pe lista de presă, să primească ecusoane și agende personalizate, să afle ce se ascunde în spatele cortinei și să descopere ce presupune participarea la un eveniment în calitate de ziarist cultural.

Cei 12 „mici jurnaliști” au stat de vorbă cu echipa de realizatori ai musicalului „Micuța Dorothy” – Antoaneta Cojocaru (regia și mișcarea scenică), Vladimir Turturică (scenografia) – cu Valentin Racoveanu (director adjunct al Operei Comice pentru Copii) și cu Micuța Dorothy însăși, interpretată de Alexandra Giurca. Astfel, au reușit să schimbe locul pentru o zi cu părinții lor, care sunt fie jurnaliști, fie bloggeri. Conferința de presă a fost organizată de agenția Quartz Media, cu sprijinul Solaris și Sloop.

Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 14 spectacole în premieră: “Pinocchio” (la Sala Mare), “Concert-lecție de Violoncel”, “Cu Nino la Londra”, “Concert-lecție de Harpă”, “Nino Arlechino”, “Concert-lecție de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lecție de Vioarăși Pian”, “Directorul de Teatru” (la Salonul Mozart), “Eliza, Micuța Florăreasă”, “Povestea Sunetului”, “Ivan Turbincă”, “Underground Tango”, “Harap Alb” (la Sala UnderGrant).

Comentarii

comentarii

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ