Când am dat la liceu, am vrut să merg la profil de filologie. Dar tatăl meu nu m-a lăsat, zicându-mi foarte sec că acolo se duc “doar proștii”. Nu am reușit să-l conving și fiind o fată tare obedientă pe vremea aia, am acceptat varianta lui de mate-info intensiv. Deși ar fi trebuit să mă concentrez pe materiile logice, am fost mereu pasionată de activități literare. Câștigam premii la concursuri literare, am lansat o revistă și am scris o carte împreună cu doi colegi. Aceste reușite le-a remarcat la finalul clasei a X a o prietenă care era redactor adjunct la Curierul de Vâlcea. Mi-a propus să vin să dau o probă pentru un post de redactor. Proba a constat în realizarea unui review asupra evenimentului lansării unei cărți. M-am descurcat foarte bine și mi s-a spus într-o zi de vineri că de luni pot începe munca la ziar.

GraduateRexNovastock440

Toată ziua de vineri mi-am sunat prietenii pentru a le comunica marea mea reușită. Era ceva absolut incredibil, la 17 ani lucram ca redactor la cel mai bun ziar din Vâlcea. Totul a fost bine și frumos până sâmbătă dimineață. De atunci a început panica. Cred că aceste sentimente îi încearcă pe toți studenții (în special de anul I) care se angajează la primul job.

1) Toată lumea vara asta se distrează și eu muncesc. 

E groaznic sentimentul, credeți-mă pe cuvânt. Mai ales când ai 17 ani. Toată mândria de a face ceva ce alții încep să facă pe la 23-24 de ani se evaporă pur și simplu când apare în ecuație termenul: distracție. Brusc, îți dai seama că viața ta se va schimba, că vei avea program, vei avea un șef la care să raportezi, vei avea task-uri de îndeplinit și nu te vei mai bucura de aceleași activități ca și prietenii tăi. Ei vor fi la piscină cu o berică în mână și tu vei fi la serviciu. Ei vor fi la mare și în cluburi, tu vei fi tot la serviciu. Ei vor fi în oraș până noaptea târziu și tu la 12 maxim vei fi acasă pentru că: Mâine ai serviciu. E trist, sincer. Vei trece greu peste frustrarea asta. Singura consolare pe care pot să ți-o spun și care la mine a funcționat este simplul fapt că atunci când prietenii tăi vor începe să muncească, tu vei fi cu vreo două trepte mai sus. Poate chiar șeful lor, de ce nu:))

2) Și dacă n-o să fiu în stare? 

După ce-ți dai seama că o sa ai drept colegi de muncă numai oameni cu minim 10 ani mai mari ca tine atât ca vârstă, cât și ca experiență profesională, te apucă panica. Încep întrebările de genul: Dacă nu mă descurc? Dacă o să eșuez? Dacă dezamăgesc pe toată lumea? De ce nu încerci să gândești problema invers? Tu vei fi coleg cu oameni de 30 de ani, având fix aceleași atribuții ca ei. Ia în calcul avantajul tău. Tu ai 10 ani în plus, 10 ani în care poți realiza mult mai multe decât au ei acum.

3) Dacă nu o să mai am deloc timp pentru mine? 

Aici nu mă refer la oamenii care își pun problema distracției. Există tineri pentru care cluburile, petrecerile, ieșirile frecvente în oraș nu sunt chiar la ordinea zilei. Sunt oamenii care se relaxează citind o carte, jucându-se pe calculator, stând pe Facebook ore întregi sau urmărind un întreg sezon dintr-un serial timp de o zi întreagă. Într-adevăr, a avea un job și a mai merge și la facultate, implică automat o reducere a activităților personale. În același timp, îți poți organiza timpul mult mai bine pentru a nu exclude micile plăceri din viața ta și vei învăța să valorifici orice moment disponibil. De exemplu, te vei apuca să citești reviste sau cărți la metrou în drum spre birou.

În weekend-ul acela de dinaintea primei zile de muncă din viața mea, am trecut prin toate aceste dileme. Ba chiar pot recunoaște că am avut o mini depresie care a implicat și câteva lacrimi și o tentativă serioasă de a renunța. Însă o prietena m-a sunat atunci și mi-a spus: Bravo Andra! Ești primul “om mare” dintre noi! Sunt mândră de tine!. Avea dreptate, devenisem un “om mare” înaintea altora. Și nu, nu am regretat nicio clipă.

 

Redactor: Andra Ionescu / desprejoburi.com

Foto: comerecommended.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here