Pentru majoritatea dintre noi, jobul înseamnă responsabilitate îmbinată cu seriozitate și profesionalism. Putem fi oricum în viața personală, dar când pășim pe ușă spre locul de muncă suntem fie la costum, fie pe tocuri. În cea mai relaxantă situație, în teneși, dar cu aceleași griji și probleme ce devin parte din rutină. Însă câți dintre noi ne simțim în suflet copii? Sau nu am renunțat la pofta de joacă? Este oare posibil să faci o carieră în “arta jocului”?

1

Rar oamenii cu care ne intersectam sunt “una cu meseria”, predestinați pentru ceea ce fac. Acum 4 ani și 3 luni, personajul nostru, Narcisa, a făcut schimbarea majoră în viața ei. A renunțat la o funcție de conducere în favoarea meseriei de suflet: babysitter.

2

„Pentru mine cred că e ceva nativ să stau cu copii. Este o plăcere și nu merg după program la yoga trei ore ca să mă eliberez. Nu mă stresează jobul meu. De fapt, chiar șeful meu îmi zicea: “Narcisa, tu nu lucrezi cu ceas la mână!”. Niciodată nu sunt pe grabă.”

 3

Chiar dacă tonul poate părea fantastic, imaginile și faptele vorbesc de la sine. Când ești conectat la spiritul tău ludic interior, când înțelegi că jocul este o parte din comportamentul oricărui om, orice vârsta ar avea, vezi frumusețea unei astfel de atitudini. Faci lucrurile sincer și inspiri frumusețea în cei din jurul tău.

„Am trei nepoți. Pentru mine, deci, jocul cu copii este ca respirația. Când copii sunt mici am tendinta să îi învăț jocuri logice. După ce au învățat ei să numere, alfabetul, trei-patru cuvinte și mersul pe bicicletă, apar și glumele, bancurile și ghicitorile. Și inventează apoi ei unele noi la rândul lor. Des vor să le împărtășească și asta îi face mai creativi și mai sănătoși!”
4

Narcisa își amintește perfect prima ei zi de muncă și emoția de a ține în brațe un copil.

„Parcă a fost ieri. Acum 4 ani am trăit cel mai frumos lucru: primul impact cu copilul. Avea șapte luni, am culcat-o prima oară și am simțit o legătură foarte strânsă din prima. Este foarte importantă conexiunea, nu ai cum să ai o chimie cu fiecare copil. Cea mai mare teamă în prima zi mi-a fost de băiță. Sunt două tipuri de copii: cărora le place și cărora nu. Cei care se dau în vânt după asta sunt foarte agitați. Fiind udă pe mâini mi se părea riscant. Mi-a fost un pic teamă să nu scap copilul.“

Relația dintre Narcisa și Sara, micuța aflată în grija ei, este ceva hipnotizant de privit. Din magnetismul relației lor și relaxarea cu care Narcisa se joacă și vorbește cu micuța balerină, poți înțelege cu ușurință de ce și-a ales această cale în viață.

5

„Îmi place să învăț copiii cu frumosul de când sunt mici: o floare, o pasăre, un câine de pe stradă, pisici, trebuie găsită partea frumoasă în orice lucru și atunci și copii noștri vor fi frumoși!”

Aflăm că cel mai important cuvânt care descrie perfect relația cu un copil este diplomația. Este valabil atât pentru părinti, bunici și rude, dar și pentru educatori și babysitters. Narcisa privește lucrurile în ansamblul lor și nu se lasă sedusă de drăgălășenia Sarei. Privește meseria cu conștiință și cunoscând consecințele.

6

„Capeti experienta practicand. Fiecare zi este o noutate si incerc sa fac din meseria mea ceva proaspat lipsit de rutine zilnice. Secretul este lipsa rutinei! In cazul unor momente trebuie sa ma adaptez sa conving copilul sa faca ceva inventez o poveste. Printr-o poveste il poti dezvata de suzetă si tot asa se dezvoltă imaginatia copilului. Poti merge până la a desena o floare, o lalea de exemplu, apoi te gandesti dacă nu există o poezie cu lalele.”

7

Nici o școală nu te învață cum să iubești copiii și cum să ai grijă de ei, mai bine decât experiența de viață. Narcisa crește copiii precum a fost crescută ea de către bunică și părinți.

„Cel mai mare mentor pentru mine a fost bunica, de fapt ambii bunici. Au fost ca un ghid în viață. Și acum mă ghidez după tot ce m-au învățat ei: zicale, vorbe, proverbe. Mă ghidează “Vorba dulce mult aduce!”. Așa și este. Cand îi răspunzi unui om frumos el automat face la fel. Am făcut asta pe stradă cu necunoscuți, care ulterior mi-au răspuns cu un surâs.”

Povestea “Meserie ca o joacă de copii” prezintă una dintre cele 6 meserii promovate prin proiectul “Șansa unei vieți mai bune”: vânzătoare, contabilă, cosmeticiană, bonă, patiser și lucrător produse lactate. Prin această campanie dorim să revitalizăm meseriile de la baza societății, meserii care ne sunt tuturor indispensabile.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here