Le-am urmărit ani la rândul cu sufletul la gură, ne–au făcut să râdem, să ne dăm frâu liber imaginației, să credem în lumi de poveste și, cu siguranță, au pus amprenta asupra copilăriei multora dintre noi. Desenele animate au fost nelipsite din viața noastră și cu siguranță că nume precum „Looney Tunes”, „Familia Flinstone”, „Laboratorul lui Dexter”, „Copiii de la 402”, „Regele Leu”, ar face orice adult al generației 98 să tresară. L-ar face să își aducă aminte de zilele lipsite de grijă ale copilăriei, de momentele în care trebuia să aștepte o săptămână pentru un episod nou din animația favorită, de momentul în care pentru câteva scunde se imagina a fi parte din poveste.
Scurt istoric
Primul desen animat din lume îi aparține francezului Emile Cohl, care a realizat „Fantasmagorie” în anul 1908. Cohl a avut nevoie de 700 de desene și a lucrat din februarie 1908, până în luna august, când animația a fost lansată. Aceasta durează un minut și douăzeci de secunde, iar numele de Fantasmagorie vine de la cuvântul „fantasmograph”, care se referă la o lanternă folosită pentru a proiecta imaginile pe perete.
Pe parcurs au apărut diverse teorii cum că desenele animate ascund mesaje pe care creierul le percepe în mod involuntar, iar studioruile Disney au fost mai mulți ani la rândul acuzate ca folosesc sexualitatea pentru a vinde.
Celebrul personaj Donald Duck din seria Looney Tunes citind „Lupta mea” de Adolf Hitler, carte care pune bazele nazismului.
Toys Stories
Când în Toys Stories intri in garderoba lui Ken, în parte din stânga poți observa un costum negru. Nu este vorba de o vestimentație elegantă de ieșit în oraș, ci mai degrabă de un costum folosit de stripperi sau sado-masochiști.
Johnny Bravo
Înalt, blond, bine făcut…dar cu o inteligență redusă. În acest mod este conturat personajul Johnny Bravo din serialul cu același nume, serial plin de momente amuzante. Acesta pune cel mai bine în evidență faptul că lipsa inteligenței nu poate fi recompensată cu un aspect fizic de invidiat.
Într-una dintre scene în care Johnny Bravo se contrazice cu prietenul Carl, în spatele celor doi se observă un afiș cu o clădire în flăcări, urmată de titlul „Coming Soon”. Acesta poate face referire la atentatul din 11 septembrie 2001.
Cei trei purceluși
Filmul animat „Cei trei purceluși” din 1933 cuprinde o scenă în care cei trei frați sărbătoresc victoria în fața lupului cel rău. Pe peretele din spate se observă un tablou cu titlul „tata” care înfățișează un șir de cârnați, mesajul fiind ușor de înțeles și extrem de crud.
Regele Leu
Imaginea din „Regele Leu” care îl înfățișează pe Simba asezându-se pe iarbă, iar frunzele florilor formând pe cer literele „S”, „E”, „X”, a creat destul de multe controverse. Totuși, cei care au creat animația au susținut că pe cer sunt de fapt literele „SFX” care sunt o prescurtare de la special effect.
Cu mesaje ascunse, sau nu, desenele animate sunt nelipsite din viața copiilor de pretutindeni, fiind îndrăgite chiar și de părinții acestora.
Sursa foto: Google imagini
Sursa info:https://www.youtube.com/watch?v=0rXBrj9HW6A&feature=youtu.be
http://filme.metropotam.ro/articole-despre-filme/Cum-arata-primul-desen-animat-din-lume-art8434212859/