E oficial! Un nou mall a apărut pe harta capitalei, iar numele său este Mega Mall. Și cum românul s-a născut amator de mall, mii de curioși s-au înghesuit la deschiderea centrului comercial, ca să vadă ce și cum.

I-am pășit și eu pragul încă prima zi. Ca o impresie generală despre mall, nu pot spune decât că s-a deschis cum doar la noi se poate face: neterminat!

Încă de la intrare, ți s-a dezumflă balonul cu entuziasm. Ai impresia că ai ajuns pe șantier, nu la cel mai mare mall din capitală. Asta trecând peste faptul că traficul, și așa destul de încărcat, a devenit infernal.

mega mall 3

Încercarea de a intra în centrul comercial s-a dovedit o cursă destul de dificilă, având în vedere ca aleile nu erau pavate, iar zona eram împânzită de utilaje, mormane de materiale de construcții și muult, mult praf. Muncitorii, care încă lucrau de zor, își dădeau coate și zâmbeau cu subînțeles atunci când cineva le făcea o poză. Cine mai punea pavele în plină inaugurare de mall ca ei?!

mega mall 1

Dezamăgită de priveliștea din fața mall-ului, am decis să intru în interior, cu gândul că dacă pe dinafară încă se lucrează, înăuntru e totul cum trebuie. Foarte greșit.

După ce am reușit totuși să îi trec pragul, m-a lovit un iz de vopsea combinat cu praf. Mult praf. Și asta pentru că 20% dintre magazine nu erau gata, iar în unele locuri încă mai erau schele și se construia.

mega mall 2

Muzica zdrăngănea peste tot, iar să vrei să ajungi la toaletă era o adevărată aventură, tocmai pentru că toaletele nu erau marcate corespunzător. Și fie vorba între noi, muncitorii mai aveau ceva de lucru la ele.

În orice caz, aceste mici obstacole nu i-au descurajat pe vânătorii de reduceri. Cozi la cabinele de probă, cozi și la case. Cel puțin 10-15 persoane la cabine, fiecare cu vreo 4-5 articole de îmbrăcăminte în mână.

Zona de mâncare de la ultimul etaj se afla şi ea în curs de amenajare. Aproximativ 25% dintre spaţii nu erau pregătite pentru vizitatori. Asta nu înseamnă că aveai șanse să găsești vreo masă liberă, chiar și în ciuda mirosului de şantier care persista. Deh, după atâta shopping, te apucă foamea.

În ceea ce privește parcarea, spațiul de 3.000 de locuri dispuse pe 6 etaje se poate dovedi neîncăpător pentru românul ieșit la cumpărături în noul mall, dar cred că situația se va regla pe parcurs, când toate facilitățile vor fi complet funcționale și ne vom mai obișnui cu noul mega centru de cumpărături.

mega mall 5

Sursă foto: ziare.com

Cum nu mă omor după aglomerație, va trece un timp până voi revizita Mega Mall. Probabil până atunci atunci va fi deja finalizat. Însă, în ciuda tuturor neplăcerilor create de faptul că a fost deschis înainte să fie terminat, trebuie să recunoaștem că este un proiect spectaculos.

În urma unei investiții de 165 de milioane de euro, și acoperind, în total, 230.000 metri pătrați, Mega Mall este centrul comercial cu cea mai mare suprafață construită din România, găzduind peste 200 de magazine și spații comerciale. 

mega mall 6

Sursă foto: ziare.com

Propunerea Mega Mall este unică în București: un centru World Class dotat cu o piscină semi-olimpică, un nou multiplex Cinema City cu prima sală din România echipată cu tehnologia 4DX, dar și centrul de distracție Magic Arena, un spațiu pentru concerte live sau vizionări în direct de transmisiuni sportive.

Probabil că acest statut – de cel mai mare mall din România, a contribuit mult la popularizarea noului centru comercial din Pantelimon. Mega Mall a bătut orice record de trafic în primele zile de la inaugurare, deși construcția nu a fost finalizată la timp și unele magazine și-au așteptat clienții cu lacătul la ușă.

Este așadar primul mall din București care a reușit să bată traficul AFI Palace Cotroceni, cu peste 400.000 de vizitatori în primele zile de la deschidere. Rămâne de văzut câți vizitatori va atrage mall-ul ParkLake Plaza, care va fi inaugurat în 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here