Muzica--Afla-mai-multe-despre-recompunerea-timpului-muzical

Din seria „Cum îşi promovează ronii non-valorile”  este şi acest articol. Românii sunt ospitalieri, au femei frumoase şi sunt oameni cărora le place distracţia. Cam acestea sunt caracteristicile principale atunci când încercǎm să ne promovăm imaginea în afara ţării. Destul de puţin aş puteam spune. Aş adăuga faptul că avem un dar special să ne promovăm non-valorile. La noi, simpla apariţie pe ecranul televizoarelor, indiferent de cum şi ce faci acolo, te transformǎ automat ȋn vedetă.

Nimic nou până aici şi nici de acum încolo, pentru că vă veţi da seama imediat despre ce vorbesc. Poate mai mult ca oricând, mă simt bombardat fără încetare de versuri stupide, fără pic de estetică şi care se repetă la nesfârşit. Nu m-am apucat de citit poezii ale scriitorilor contemporani şi astfel să îmi pot exprima dezamăgirea faţă de muncă intelectuală a acestora. Dimineaţa, când îmi beau cafeaua, dau drumul la radio şi aflu că urmează cel mai recent hit al nu ştiu cărei cântăreţe. Ciulesc urechile, îmi pun puţin zahăr în ceaşcă şi mă aşez comod. Ritmul îmi este cunoscut. Parcă l-am mai auzit şi în alte câteva piese, dar tot eu mă contrazic şi îmi spun că poate nu mă pricep. Încerc să ascult versurile şi eventual să le şi înţeleg. Nu reuşesc să fac acest lucru. Caut apoi versurile pe internet. Şi realizez că nu e nimic de realizat. Câteva cuvinte aruncate, unele semi-vulgare, scurte, dar care totuşi rimează. „Ăsta este noul hit?ˮ sau „ăsta este noul şlagăr? “ (pentru a ȋntelege şi bunica mea de la ţară despre ce vorbesc). Apoi, Facebook-ul se umple de postǎri cu melodia respectivă, dar şi cu extracte din „profundele” versuri. În două săptămâni, autoarea melodiei va deveni vedetă. Este ca un lanţ trofic.

23773094_zpsd4f4a703

Dar iată câteva exemple grăitoare care să îmi susţină afirmaţiile. M-am gândit puţin dacă să spun ale cui aparțin următoarele fragmente, dar am considerat ca este mai bine să nu le mai fac şi eu reclamă. Precizez că sunt melodii din topurile celor mai ascultate posturi de radio din România.

1.What can I do
În mintea mea eşti tu , tu , tu , tu , tu , tu
Ioooo , ioooo
Nu te pot uita
Ioooo , ioooo
Ieşi din viata mea

2.E baiat de bani gata
Pe fete le da gata, gata
E baiat de bani gata
Kalashnikov mitraliera ratatatatata

3.Era cald acum e frig
Cerul plânge şi eu strig
Printre lacrimi
Hei, aleluia
Hei, aleluia
M-aï dus de la 30 de grade, 30 de grade, 30 de grade, 30 de grade
La 0-0 grade, 0-0 grade, 0-0 grade, 0-0 grade

4.Unii spun lady, alţii mamasita
Şi Timberlake e fan, te strigă senorita
Ce faci iubita?
Te-ai încins ca plita
Când te prezinţi, tu reprezinţi elita.

5.Dar nu-i aşa uşor
Să-mi fie mie dor.
Nu-s numai de decor;
Cu bine, puişor!

music_shit

Ohh nuu! Ba uite că da.”

Mă gândesc cu îngrijorare cum vor suna versurile de pe posturile de radio în următorii ani dacă ce am arătat mai sus sunt hituri în 2014. Cred că am ajuns să ascultăm muzică la fel cum mâncăm. Vrem ceva repede şi gustos, deci mergem la un fast-food. Acum puteţi să imi spuneţi: „Bine, bine. Schimbă frecvenţa!ˮ Este aproape imposibil să găsesc un post de radio care să nu dea piesele acestea, în afara celor de nişă, evident. Deci? Ce este de făcut?

Sursa foto: http://www.troll.me/  , http://www.studentie.ro/