Muzeul Național al Literaturii Române organizează marţi, 5 aprilie 2016, ora 13.30, la sediul Muzeului Memorial „Ion Minulescu – Claudia Millian” (Bd. Dr. Gheorghe Marinescu, nr. 19), o masă rotundă cu tema „Octavian Goga – 135”.
La această întâlnire, care marchează 135 de ani de la naşterea bine-cunoscutului scriitor, vor participa: Silviu Angelescu (istoric literar), Lucian Chişu (istoric literar), Nicolae Mecu (istoric literar, editor), George Neagoe (critic literar).
Moderator: Ioan Cristescu, Directorul M.N.L.R.
Octavian GOGA (1 aprilie 1881, Răşinari, j. Sibiu – 6 iunie 1938, Ciucea, j. Cluj), poet, dramaturg, traducător, gazetar şi politician.
A urmat cursurile primare în localitatea natală, ca elev privat (1886-1890). S-a înscris la Liceul de Stat din Sibiu (1890-1899), definitivându-şi pregătirea preuniversitară la Braşov (1900), unde a susţinut bacalaureatul. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Budapesta (1904).
Militant pentru drepturile românilor din Transilvania, lui Goga i s-au deschis câteva dosare penale, în perioada 1907-1909, toate clasate. Însă, în 1911 i s-a intentat o altă acţiune la tribunal, fiind condamnat la puşcărie şi încarcerat la Seghedin, în Ungaria (1912). Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, poetul se înrolează voluntar. Se stabileşte la Cartierul General al Armatei din Moldova, contribuind la publicarea oficiosului de presă „România” (1917-1918) din Iaşi, condus de M. Sadoveanu. A militat pentru Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat (articole politice pe această temă: O seamă de adevăr, 1908; Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutră, 1915).
Activitatea politică şi culturală i-a fost recompensată cu alegerea ca membru titular al Academiei în 1919 şi cu acordarea Premiului Naţional de Poezie în 1924. După 1918 a deţinut diverse funcţii ministeriale, remarcându-se aproape exclusiv ca om de stat. A făcut parte din Partidului Poporul, înfiinţat de Mareşalul Alexandru Averescu. A fost exclus din formaţiune, formând Partidul Naţional Agrar în 1932, care, în 1935, va fuziona cu formaţiunea lui A.C. Cuza, Liga Apărării Naţional Creştine, întemeind astfel Partidul Naţional Creştin, cu înclinaţii extremiste.
