Ce a însemnat legalizarea marijuanei

Consumul marijuanei în toate formele posibile, atât în scopuri recreative, cât și medicale a devenit legal în State la finalul anului 2012, provocând o serie de reacții. Statele americane Colorado şi Washington au fost primele care au legalizat posesia şi consumul de marijuana în scopuri recreative. În ultima decadă, multe țări au restricționat consumul, cele mai multe permițând utilizarea în scopuri medicale, urmărind stoparea războiului continuu al drogurilor. Pe lângă SUA, Uruguay a devenit prima țară din lume în 2013, care a legalizat complet consumul.

În cea mai mare parte a istoriei zbuciumate umane, marijuana a fost legală. Utilizarea ei se face încă de la începutul erei noastre: ca și mâncare, parfum, îmbrăcăminte, echipament de supraviețuire. În anii 1600 a fost introdusă în America, iar în 1900 a ajuns în atenția publică ca și drog recreativ. Tot în 1600 a fost dată și o lege în Virginia, în care fermierii erau obligați să cultive semințe de marijuana. Ironic sau nu, puteai face chiar și închisoare dacă nu cultivai, iar în cea mai bună parte a timpului puteai plăti cu marijuana taxele. Încercă și azi, o să fii surprins! Problemele au început în 1900 cu tensiunile dintre mexicani și americani, cu rasismul și cântăreții de jazz de culoare, ajungând în Harlem, unde marijuana a devenit parte indispensabilă a scenei muzicale. Propaganda, rasismul, frica au făcut ca în anii 1930, marijuana să fie interzisă pe motivele că în urma consumului se ajunge la violență, dependență, crime.

459780027.0

Azi, o opinie publică favorabilă legalizării a făcut ca eforturile făcute în acest demers să pună capăt unei interdicții care nu era respectată decât în spațiile publice. Nu te bucura prea repede: există și limite. Asta nu înseamnă că poți conduce fumat, deși mulți americani o fac mai bine sub influența marijuanei. Dacă nu ai 21 de ani, nu poți cumpăra astfel de plante din magazin. Legea permite ca adulții să aibă în posesie maximum 28 de grame. Legile diferă de la stat la stat, așa că e mai bine să te documentezi înainte cu privire la legislație. Marijuana e legală pentru activități recreative, incluzând cultivarea în propria casă, în patru state. Pedepsele pentru cei ce posedă o cantitate limitată sunt eliminate în 19 state. În statul Colorado ai voie să crești până la șase plante ce urmează să fie folosite în scopuri recreative. Reîntoarcere la origini sau prea multă libertate?

drugdeaths

Efecte

Susținătorii au fost de părere că prin legalizarea marijuanei guvernul ar putea redirecționa resursele războiului costisitor împotriva drogurilor și ar legitima crearea unei piețe pline de beneficii, fără a cauza riscuri însemnate cu privire la ceea ce înseamnă sănătatea publică. De asemenea, ar reduce numărul sporit de arestări pentru posesia unei substanțe relativ nepericuloase. Efectele negative ale consumului sunt minime. Toxicitatea marijuanei e mult mai scăzută decât a altor droguri legale, cum ar fi alcoolul sau tutunul. Deși anumiți experți corelează consumul de marijuana al adolescenților cu un IQ scăzut, suporterii neagă faptul că ar fi cauză-efect. Alte studii arată că oamenii cu un IQ mai scăzut sunt predispuși la acest consum. Interzicerea consumului a fost un eșec în ceea ce privea reducerea utilizării produsului, dirijând crearea de carteluri profitabile. În condițiile legalizării, o bună parte dintre acestea și-a pierdut clientela. Legalizarea înseamnă și un surplus economic pentru afaceri.

459977259_1_.0

Utilizarea poate conduce la degradarea copiilor și adolescenților, poate fi deschidere spre alte substanțe asemănătoare, iar legile pot transmite mesajul că drogurile sunt bune.

Marijuana e considerată a fi neprimejdioasă în comparație cu alte droguri, însă poate cauza deficiențe cognitive și probleme la nivel educațional. E folosită în tratarea unor probleme medicale, cum ar fi pierderea apetitului, boala Parkinson, epilepsie, ameliorarea durerilor.

În ceea ce privește rezultatul legalizării, lucrurile încă nu sunt clare. Legalizarea a dus la creșterea consumului sau nu? Din 1933 până în 2011, consumul substanței nu a crescut în rândul liceenilor, ci în rândul celor peste 21 de ani. Iar de atunci până azi, nu sunt schimbări notificabile. De când marijuana a fost legalizată în Colorado, primul stat unde legea a trecut, procesul a mers mai bine decât predilecțiile criticilor.

„Asasin al tinereții”, emblemă a contraculturii și medicament de uz general, marijuana a intoxicat mediul politic, economic, social.

sursa foto: www.vox.com