Marian Boboc este poet și publicist. S-a născut în 4 august 1967 la Petroșani.
Debutează publicistic cu poeme in „Echinox” (1993). Debutul editorial a avut loc în 1994 cu volumul de poeme De-a iubirea (Ed. Cameleonul, Petroșani). Colaborează cu poeme la „Echinox”, „Astra”, „Tribuna”. „Vatra”, „Calende”, „Timpul”, „Poesis”, „Arca”, „Familia”, „Paralela 45”, „ArtPanorama”. El este membru al cenaclului „Boema” din Petroșani.
De ce ați devenit scriitor?
În primul rând, pentru că mi-a plăcut lumea cărților, scriitorilor, artiștilor. Apartenența la acest univers mi-a motivat actul artistic. Nu cred că eu am ales să fiu poet, ci poezia a ales pentru mine. Cred că am devenit poet, pentru că m-am născut poet.
Cum v-ați dat seama că vă doriți să deveniți scriitor?
Citeam foarte mult cărți de poezie și de amintiri/ memorii/ jurnale ale scriitorilor. Era o lume care mă atrăgea. În afară de aceasta, ca elev la liceu (am fost elev la un liceu foarte bun pe vremea aceea, Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani) am început să citesc cu regularitate revistele literare, de cultură. Astfel, am colecționat mii de reviste, pe care le-am donat bibliotecii municipale. Voiam să apar și eu „la gazetă”. Așa că am făcut primul pas, am scris câteva poezii și le-am trimis redacției revistei „Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului”, o publicație foarte bună, pe care o așteptam cu nerăbdare la chioșcul de ziare. Responsabil de „Poșta redacției” era criticul Alex Ștefănescu. Spre bucuria mea, mi-a răspuns. Nu pot uita cum mi-a bătut inima când mi-am văzut numele și orașul în ziar: „Marian Boboc, Petroșani”. Una dintre poezii începea cam așa: „Nu știu cum m-am trezit în mână/ cu un cuțit/ foarte ascuțit/ M-am gândit să tai timpul…”. Alex Ștefănescu mi-a răspuns, cu umorul său celebru: „Aveți idei trăsnite, tăiați-l și mai scrieți-mi”. Când l-am invitat pe Alex Ștefănescu la Petroșani, i-am arătat acest ziar îngălbenit devreme. El mi-a scris o dedicație foarte frumoasă „Istoria literaturii române contemporane”, care a lansat-o în orașul meu.
Cum ați început să scrieți?
Am început să scriu poeme ocazionale. La petrecerile din anii liceului și după scriam poeme peste poeme. De aceea, nu am prea înregistrat succese pe linie sentimentală, întrucât scrisul îmi ocupa timpul. Nu am aflat niciodată ce gândeau domnișoarele despre băiatul ăla subțirel cu ochelari, care scria și scria. La începuturi scriam prin cafenele și alte localuri petroșenene, unde se întâlnea boema artistică a urbei. După ce scriam, le citeam și se făcea și critica pe loc, „prin fumul de țigărica-n nouri”. O importanță deosebită pentru începuturile mele literare a avut-o cenaclul. Fie că s-anumit „Panait Istrati”, „Venus”, „Cenaclul de la capăt” sau „Boema”, cenaclul a fost foarte important pentru începuturile mele scriitoricești. Ca dovadă, și în zilele noastre, împreună cu mai mulți scriitori din Valea Jiului menținem în viață cenaclul Boema.
Ce apreciați cel mai mult la o carte? Emoția sau povestea? De ce?
Cred că întrebarea ta vizează cărțile de ficțiune (roman, nuvele, povestiri). La acestea cel mai mult apreciez scriitura, cum e scrisă cartea. Dacă e scrisă bine, cartea are și emoție și poveste. Încă îmi place să mă identific cu autorul și să sufăr cu personajele unei cărți.
Cum alegeți cărțile pe care dvs. le citiți? După ce criterii?
În general, citesc autori. Un exemplu e Hemingway. Aveam lecturi vechi din cărțile sale, așa că într-o zi mi-am comandat toate cărțile sale traduse în limba română. Și așa am avut o toamnă-iarnă frumoasă. Apoi, am repetat exemplu cu F. Scott Fitzgerald. I-am cumpărat și citit toate cărțile. Cel mai recent autor cumpărat „en gros” și citit în detaliu a fost Paul Celan. Un alt criteriu al alegerii cărților e acela al apartenenței la un curent sau gen literar. De exemplu, printre altele, sunt pasionat de avangardă și de așa numita „literatură de frontieră” (autobiografii, jurnale, amintiri, memorii). Bineînțeles, nu rămân insensibil nici la recomandările de lectură ale unor prieteni și ale revistelor de profil. Un criteriu de alegere a unei cărți poate fi și un film. Am văzut săptămâna trecută un film documentar despre viața unei scriitoare americane de care nu aveam știință, Joan Didion. Filmul m-a emoționat și m-a făcut curios de opera sa. Așa mi-am cumpărat cele două cărți traduse în limba română „Nopți albastre” și „Anul gândirii magice”. Mărturisesc că dacă nu aș fi vizionat filmul și aș fi văzut aceste cărți în librărie, nu le-aș fi răsfoit. Așa, le-am cumpărat cu rapiditate.
Care e scriitorul sau care sunt scriitorii dumneavoastră preferați (am folosit termenul „scriitor” la modul general; poate fi un jurnalist, scriitor de ficțiune, non-ficțiune, scenarist, oricine vă place cum scrie) și de ce? În ce fel v-a/ v-au influențat felul în care scrieți?
Iată câțiva, într-o dezordine stocastică: George Bacovia, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu, Corneliu Rădulescu, Traian T. Coșovei, Dan Verona, Mircea Dinescu, Ion Mureșan, Aurel Pantea, Florin Iaru, Bedros Horasangian, Vasile Gogea, Marin Preda, Hemingway, Gheorghe Truță, Ion Hirghiduș, Gilbert Danco, Ovidiu Băjan, Nichita Stănescu, Llosa, Marquez, Petre Pandrea, Constantin Beldie, Constantin Argentoianu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru, Dan Giosu, Constantin Cîmpeanu, Adrian Păunescu. Sunt foarte mulți, nu-i pot enumera pe toți. Nu-mi dau seama cât m-au influențat și în ce fel. Probabil că lecturile din cărțile lor țin în mine flacără aprinsă dacă nu a scrisului, măcar a lecturii.
Care este cea mai semnificativă lecție pe care ați învățat-o ca scriitor sau care sunt concluziile dvs. în privința scrisului ?
Când Divinitatea îți dăruiește un poem sau un vers, nu amâna, prinde clipa, pentru că aceasta nu se mai repetă. Și nu forța hârtia când nu ai ceva de spus, las-o așa albă mai bine.
Citește și: Gecko Parc, parcul de aventură de care nu știai
