Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate teatrului independent, Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe Festival, începe înscrierile pentru cea de-a VI-a ediție.

Pe această cale invităm trupele și organizațiile de teatru independent din toată țara să se înscrie până pe 7 august 2016 în competiția Maratonului Teatrului Independent.

 

Condiții de participare:*

  • Se pot înscrie în Festival spectacole independente care au avut premiera până la data de 31 Iulie 2016.**
  • Spectacole independente: spectacole care nu sunt produse direct de teatre finanțate de la bugetele de stat
  • Maratonul Teatrului Independent încurajează inovația, originalitatea, curajul artistic și debutul – principii care se regăsesc în criteriile de selecție ale Festivalului.

*Fișa de înscriere poate fi descărcată de pe site-ul festivalului: www.teatrulapropo.ro (la rubrica Noutăți) sau ca răspuns la un mail trimis la comunicare@teatrulapropo.ro

** Se acceptă, în cazul în care vizionarea spectacolului nu este posibilă, înscrierea și în baza unei înregistrări video complete a spectacolului.

 

După completare, fișa va fi trimisă pe adresa comunicare@teatrulapropo.ro, până cel târziu pe data de 7 august 2016, ora 24:00.

Juriul de specialitate format din: Monica Andronescu, Oltița Cîntec, Oana Cristea-Grigorescu, Cristiana Gavrilă şi Cristina Rusiecki va alege un număr de 10-15 spectacole, cele mai bune și originale producții independente ale stagiunii 2015 – 2016.

Spectacolele selecționate vor intra în competiția Maratonului Teatrului Independent în perioada 15 Septembrie – 2 octombrie 2016 pentru cele 7 premii acordate în cadrul Festivalului.

Vă așteptăm cu drag să vă înscrieți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here