Mane Voicu

Suntem prin 2006.  Trupa Show Time, din care făceau parte și doi veterani din stand-up comedy-ul românesc, Cătălin Bordea și Mihai Bobonete, se pregătește pentru o nouă reprezentație.

Un puști de 16 ani, destul de timid la prima vedere, se duce glonț la Tibi Neuronu, un alt artist consacrat ce făcea parte din Show Time. Îi spune că vrea să intre pe scenă, că are ceva glume și că vrea să facă lumea să râdă.

La vremea aceea, niciun nebun de 16 ani nu se avânta să intre pe scenă în deschiderea unui astfel de show, iar emisiuni precum iUmor erau la stadiul de vis pentru cei fără experiență. Tibi Neuronu, puțin șocat de propunere, îi spune:  “Pai…sigur?  Tu?  Adică…nu ești cam timid?” Atunci, din tot curajul pe care-l avea, copilul i-a răspuns pe un top clar:  “Poftim?! Cine, IO?! Timid?!”.

Puștiul era Mane Voicu, iar după cum spune și el, modul în care i s-a adresat lui Tibi  i-a pus capac și l-a convins să-l lase să urce pe scenă.

La prima reprezentație l-a imitat pe Doru Octavian Dumitru

Face mișto de câte ori are ocazia despre pasiunea pe care o are cam începând din clasa a II a, șahul. A fost jucător legitimat, participant la campionate naționale și acesta era “sportul” la care era cel mai bun pe vremea aceea. Dacă te întâlneai cu el pe stradă prin vremea gimnaziului,  îl întrebai de șah. Era activitatea cu care-l asocia toată lumea.

În liceu a început să practice și baschet, era un copil activ. Îl puneai să stea intr-un loc, întorceai capul, iar în clipa următoare îl dădeai dispărut. Genul acela de puști nelipsit de la orele de sport.

Cu timpul, și-a dezvoltat o nouă pasiune. Îl atrăgea tot ceea ce înseamnă teatrul și stand-up comedy. A prins din perioada lui Doru Octavian Dumitru, iar în prima reprezentație, în cadrul unui concurs școlar, chiar încerca să-l imite pe acesta. Bineînțeles, a fost un eșec total, dar și un lucru din care a avut ce învăța.

Bordea s-a speriat când l-a văzut prima oară pe scenă

A avut mai multe reprezentații la început, fie în deschideri pentru Bordea sau Teo Veo și Costel, dar și pentru Dan Badea. Era perioada în care trebuia să te rogi de aceștia, iar dacă o făceai cum trebuie, te lăsau să intri. Tocmai pentru că nu exista o concurență din punctul ăsta de vedere. A și câștigat concursul de Open Mic 2013 din cadrul Festivalului Internațional de Stand Up Comedy de la Cluj (FISC).

Cătălin Bordea e unul dintre artiștii consacrați cu care se înțelege foarte bine și speră că îl va susține în continuare dacă se va implica în ceea ce însemnă stand-up. Ca o coincidență, și Mane Voicu are rădăcini tot din Botoșani, bunicii din partea mamei sale fiind din Epureni, comuna Ungureni.

Artistul spune că lumea este interesată de ceea ce se numește show prost de fapt: „Dacă le povestesc despre cât de ok a ieșit un show când eram la început, nu-ți râde nimeni. În schimb, e altceva dacă spun că Bordea a crezut  câțiva ani de zile că sunt obsedat sexual și bolnav mintal” .

Mane continuă:  „Aveam tendința de exagerez glumele spre sex și să le duc într-o sferă absurdă. Credea că eu povestesc toate alea din realitate. Abia apoi l-am luat deoparte și i-am vorbit despre asta. Atunci mi-a spus <<Bă, dar tu ești chiar normal, de fapt>>”.

Amuzanții grupului nu pot face lucruri artistice

Are o opinie fermă în privința timpului petrecut în afara scenei:
“Niciodată nu am fost de părere că oamenii care sunt amuzanții grupului în timpul lor liber, ar putea face lucruri artistice sau să joace în piese de teatru. Sunt oameni cu un spirit comic, care au glume extraordinare și chiar expresia feței când ieși cu ei la masă te face să râzi, dar nu cred că ar fi în stare să joace. Sunt foarte puține cazurile de oameni ce pot fi și omul principal din bunăstarea unei seri, dar și un actor bun”.

Poate contrar așteptărilor unora dintre fani, Mane Voicu consideră că Dan Badea este cam cel mai liniștit dintre cei cunoscuți în lumea din stand-upul românesc, iar aceeași părere o are și despre Bordea, care este o fire foarte calmă când iese în oraș.

Amintiri cu muzică de operă și glume noi

O amintire ce i-a rămas în minte îl are în centru tot pe Cătălin Bordea, când mergeau spre o reprezentație:  “La un moment dat știu că a pus muzică de operă în mașină și a dat la maxim. Eu eram ceva de genul <<Bordea, chiar așa? Dai operă la maxim în mașină?>>  Unde ai mai văzut un BMW din care să se audă muzică de operă la maxim?”.

Își amintește că l-a și dezamăgit o dată pe botoșănean, în urmă cu ceva ani:  “Bordea s-a străduit foarte mult să mă bage la Racing Pub să fac stand-up. Eu trebuia doar să dau glume ok, la care să râdă oamenii. Era ceva gen <<Hai să zică Mane glume ok>> M-am trezit să spun acolo glume absolut noi și n-a ieșit deloc ok”.

Surprins total de fanii de la Arad

După prima participare la iUmor,  a devenit ceva mai popular printre consumatorii de stand-up.  Recunoaște că imboldul participării sale la iUmor a fost mai mult ca un efect de turmă, deoarece era o atracție pentru tot mai mulți comedianți.  Dar își amintește și de un moment după un show din Arad, când nu mai putea pleca acasă deoarece tot mai mulți voiau un autograf și o poză cu el.

După ce a ajuns în finala iUmor, Mane Voicu a dat-o în bară și s-a pierdut cu firea, iar jurații nu l-au iertat. Lucru pentru care i s-a destăinuit lui Mihai Bendeac în afara show-ului:  “I-am spus că am o anumită teamă de camere după ce am filmat partea aia care nu mi-a ieșit bine.  Mi-a zis că-s nebun și să nu mai fiu prost. Atunci am simțit asa o sinceritate care m-a ajutat”.

Un lucru pe care-l adoră este faptul că există oameni care vin la spectacol special pentru el, nu pentru altcineva. Chit că sunt doar vreo 10-20 de persoane, însă sentimentul că vine cineva doar pentru tine e unul aparte.

Pentru a deveni de nivelul celor mai buni, Mane Voicu mărturisește că-i lipsesc câțiva ani de muncă și implicare totală. Și-a propus să aibă ore de repetat, de scris și să participe la show-uri unde poate urca gratis, doar pentru a testa glumele noi și își dorește să se dedice acestui lucru în totalitate.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here