Natură, folclor și artă – cele mai potrivite cuvinte care să descrie substanța Mândruței. O mică afacere cu rădăcini în Bucovina, printre frunze, munți și fire de soare, continuată fizic din Cluj-Napoca, însă cu gândul mereu la plaiurile natale. Oana Ungureanu, o tânără care trăiește pentru artă și Mândruța, explică ce înseamnă, în esență, o afacere cu produse hand-made.
Spune-mi câte ceva despre Oana Ungureanu din copilărie. Cum obișnuiai să fii și ce obișnuiai să faci?
Oana: Când împărtășesc amintiri din copilăria mea cu oamenii apropiați, de cele mai multe ori îmi dau seama că nu mă încadrez în statisticile normale. Nu am avut o copilărie plină de boacăne, cu vacanțe de vară la bunici sau cu o grămadă de prieteni. Am crescut într-un mediu destul de formal, cu multe reguli stricte, cu ore de venit acasă până pe la 17-18 ani și cu cerut voie dacă vreau să deschid calculatorul. Eram destul de ciudată, eram fata aia nu foarte populară, care ia mereu note mari și vine mereu la școală cu temele făcute. Îmi era greu să găsesc oameni cu care să fiu compatibilă și mă bucuram de momentele în liniște, eu cu mine. Și pentru că nu prea se practica terapia pe atunci, mă aventuram în proiecte creative, unde imaginația mea nu avea reguli stupide.
Ai început de mică să dezvolți acest talent pe care-l ai sau abia la maturitate l-ai descoperit?
Oana: De foarte mică îmi plăcea să desenez Dexteri și DeeDee-uri pe pereți, căci creativitatea mea nu se limita la o foaie A4. Pe atunci activitatea aceasta părea în regulă, întrucât mai toți copiii mâzgâlesc pereți. Părinții mei n-au fost chiar cei mai încântați de operele mele de artă și au pus tapet în toată casa, iar mie mi-au dat plastilină, să-mi materializez imaginația într-o direcție care nu presupune renovări costisitoare apoi. Și așa am descoperit eu ce-mi place cel și cel mai mult să fac: să desenez și să modelez. Am probat multe pachete de plastilină până să o găsesc pe cea care mă satisface, cea care nu se întărește în contact cu aerul, are o consistență corectă și miroase și frumos. Pentru cei 6 ani ai mei, cu siguranță știam clar ce vreau de la viață. Când veneam de la grădiniță/școală (și mi se dădea voie), mă puneam în fața televizorului și modelam personaje din desene animate, cu care ulterior mă jucam. Dacă mă plictiseam de ele, desfăceam cu grijă bucățile de plastilină și modelam ceva nou. Cel mai probabil nu a considerat nimeni că activitatea aceasta creativă e un lucru așa important în viața mea. Când am mai crescut, am continuat să desenez, căci „eram prea mare pentru plastilină”, dar m-am bucurat că încă îmi pot dezvolta cumva partea artistică.
În 2009 eu aveam 13 ani. Am fost la mare cu familia și am văzut un stand cu accesorii din lut polimeric. M-a acaparat pofta de plastilină sau nostalgia singurei mele activități faine din copilărie, așa că m-am pus de acord cu sora mea să căutăm și noi acest material. În 2009 găseai mai greu informații pe internet, prin urmare am făcut câteva erori până să găsim ceea ce căutam. Iar din momentul în care am deschis primul pachețel de Fimo, a început cea mai frumoasă parte a vieții mele. Era hobby-ul preferat, abia așteptam să mă întorc de la școală și să mai modelez ceva. Aveam deja vreo 8-9 ani de experiență în artele vizuale, prin urmare totul a decurs așa fluid, normal. Produsele îmi ieșeau frumos, începusem să primesc și comenzi personalizate, făceam de toate și îmi ieșeau minunat. În câteva veri chiar reușisem să primim autorizație de la primărie și să vindem produsele în parcul din Vatra Dornei, spre dezamăgirea profundă a părinților noștri. În ochii și sufletul lor îi făceam foarte tare de râs, fiind niște „tarabagiste”.
Când am terminat liceul și îmi căutam un domeniu pentru facultate, ai mei îmi sugerau diverse facultăți de care ei ar fi mândri (medicină, drept, arhitectură), totuși neluând în calcul ceea ce-mi place mie să fac, ce activități mi se potrivesc și în ce domeniu excelez eu. Am ales să urmez Facultatea de Arte Vizuale și Design din Iași, secția Design Grafic. Mi-a plăcut mult la facultate, desenam mereu, informațiile aveau sens pentru mine, îmi făceam mereu temele și eram prezentă la facultate non-stop (de multe ori mai des decât profesorii). Pe parcursul facultății am ales să fac unele teme utilizabile, să creez o imagine pentru activitatea mea și să lucrez concret la acest proiect pentru a-l crește. În anul doi am făcut identitatea Mândruța. După ce mi-am susținut licența, le-am spus părinților că îmi doresc să mă opresc aici cu educația, căci scopul meu principal este să-mi dezvolt afacerea și vreau să-mi investesc tot timpul în asta. Nu am avut voie. M-am înscris la master. De data aceasta absolut toate proiectele au fost despre Mândruța, căci voiam atât de tare să muncesc la visul meu. Inclusiv lucrarea de disertație a fost despre Metode de promovare prin elemente de design grafic pentru produsele hand-made. Iar în momentul în care s-a terminat și această etapă a vieții mele, am conștientizat că sunt destul de matură pentru a lua singură decizii (în sfârșit).
Ce este Mândruța și de unde a pornit această idee?
Oana: Activitatea creativă a apărut din nevoia de a ne distrage de la o adolescență cam nasoală și de a ne bucura de ceea ce pot mâinile noastre să creeze. Apelativul „mândruța” a rămas din perioada în care făceam parte din ansamblul folcloric Plaiurile Dornelor, întrucât a fost una dintre cele mai eliberatoare îndeletniciri, cu dans, folclor și oameni.
În prezent, Mândruța este totul pentru mine, modul în care îmi exprim sentimentele și nostalgia, în care visez la viitorul meu și modalitatea mea cea mai simplă de a comunica cu oamenii care îmi înțeleg munca. De prea puține ori am tratat această activitate ca fiind un loc de muncă; mă retrag în creativitate pentru că aici mă simt cel mai confortabil, mintea mea produce idei multe, sunt curioasă de cum ar arăta diferite lucruri împreună, așa că încerc, iar la final, pentru că toți avem nevoie de bani ca să trăim, le vând unor oameni care înțeleg tot procesul creativ.
De un an am renunțat la produsele personalizate pentru că abia fac față ideilor originale ce-mi apar zilnic. Ne place să ne inspirăm din natură, din arta de muzeu și din folclor, iar din când în când mai introducem câte o colecție mai năzdrăvană. Ne place mult să fim originale și ne căutăm inspirația în cele mai interesante și neinteresante locuri.
Știu că din această afacere de suflet face parte și sora ta, Alina. Cum te simți când muncești alături de familie și cum decurg activitățile împreună?
Oana: Când am început lucrul cu lutul polimeric, utilizam această activitate pentru a ne întări relația, eram mai mereu pe aceeași lungime de undă, ne consultam constant atunci când cream. Fiind diferență de 4 ani între noi, am luat niște pauze de la modelatul împreună cât timp ne aflam în orașe diferite. Am făcut amândouă facultatea la Iași, doar că la diferență de 4 ani. Când am ajuns eu în Iași, am stat un an împreună, apoi Alina a terminat primul master și s-a mutat la Cluj-Napoca, unde a mai început unul.
Abia în vara lui 2020, după ce mi-am susținut lucrarea de disertație, ne-am reunit. M-am mutat și eu la Cluj, scăpată definitiv de școli, pregătită să ofer tot din mine acestei mici afaceri. Am făcut câteva șmecherii și am reușit chiar să ne luăm chirii în același bloc, una lângă alta, pentru a fi cât mai aproape. Am reluat munca hardcore, însă, spre deosebire de începuturile noastre, acum nu mai era doar un hobby distractiv, ci se transformase într-o adevărată afacere. Ne-am pus ușor de acord cu rolurile pe care le avem, am hotărât că eu sunt mândruța principală și imaginea brandului, iar ea contribuie la produse și se ocupă mai mult de partea administrativă. Zilnic ne întâlnim ca să mai discutăm aspecte ale afacerii, mereu luăm decizii împreună, fie că e vorba de colaborări importante sau doar de cumpărarea unor pixuri. Suntem compatibile și ne folosim fiecare resursele în cel mai util scop.
Micile afaceri duc un trai destul de dificil în România, oamenii alegând adesea un brand cunoscut în locul unei afaceri de hand-made. Ce vă recomandă pe voi, mândruțele, în locul unor brand-uri mari?
Oana: Diferența principală dintre un produs comercializat de un brand mare și unul realizat manual de o mică afacere este emoția. O mică afacere ia naștere din dorința cuiva de a face ceea ce-i place cel mai mult, prin urmare va pune în produsele acelea câte o bucățică din sufletul său. Acest lucru este ușor de identificat când răsfoiești profilul virtual de Instagram sau admiri produsele la un târg. Munca hand-made nu stă doar în obiectul propriu-zis, ci înglobează multe sentimente, dedicare, experimente, timp.
Întrucât activitatea noastră a început acum aproape 13 ani, noi am trecut prin diferite stagii ale afacerii noastre: am făcut produse personalizate care aduceau clienți ce voiau ceva creat la comandă; am avut câteva luni succes mai mare pe plan internațional, prin urmare ne-am adresat unui public cu altă concepție despre munca hand-made; dar am și făcut colecții inspirate din pasiunile noastre și am ajuns la clienți care au înțeles nostalgia și au achiziționat produse care le oferă multă emoție. Mai mult decât atât, în ultimul an am reușit să mă afișez în mediul online așa cum sunt eu, să povestesc publicului meu toți pașii prin care ia naștere un produs hand-made, am făcut și câteva live-uri în care am răspuns la întrebări și am încercat să ofer o experiență facilă de achiziționare.
Ceea ce ne diferențiază pe noi de restul micilor afaceri care utilizează materiale asemănătoare este autenticitatea noastră. Ne exprimăm exact așa cum suntem, realizăm produse desprinse din sufletul nostru, iar experiența cumpărării și primirii comenzii este una satisfăcătoare.
Am înțeles destul de târziu că nu există o rețetă a succesului garantat, ci ceea ce funcționează pentru noi este să fim autentice și unice.
Este Mândruța un job full-time?
Oana: Da, în momentul de față, Mândruța este job-ul meu full time. După mulți ani în care era doar un hobby pentru care mi-aș fi dorit să am mai mult timp, în iulie 2020 Mândruța a devenit job-ul meu full time. Pentru sora mea, Alina, Mândruța este încă o activitate pe plan secundar, însă în care se implică mereu cu drag și devotament.
Ce sfat le poți oferi cititorilor care vor să achiziționeze astfel de produse, dar se lasă intimidați de anumite „bariere” precum prețul? Dar celor ce vor să își înființeze o astfel de afacere?
Oana: Produsele hand-made sunt create cu drag, emoție, de câteva mâini dibace, de la început și până la final. În afară de artist, nimeni nu poate decide prețul acelui produs. Prin urmare, sintagma pe care recomand să o utilizăm este “nu se încadrează în bugetul meu”, și niciodată “e prea scump”.
Spun acest lucru pentru că am întâmpinat multe situații în care produsele au fost comparate cu cele de pe rafturile supermarketurilor, uneori oamenii au fugit (la propriu) când am spus cât costă munca mea.
Nu ne forțează nimeni să cumpărăm nimic. Nu este nevoie să cumpărăm absolut toate lucrurile de care avem nevoie de la un localnic, ci cumpărăm atunci când ne simțim pregătiți, când ne permite bugetul și când ni s-a pus pata foarte tare. De exemplu, de când a început anul, eu am încercat să susțin măcar doi artiști locali pe luna. Mai mult decât obiectul în sine pe care îl achiziționez, îmi place să mă răsfăț cu un colet împachetat cu grijă, să citesc mesajele scrise de mână și să văd tot procesul de creare prin comanda mea.
Iar pentru cei la început de drum, îmi doresc să le transmit curaj, să facă ceea ce vor ei, să fie autentici și să încerce să copieze cât mai puțin din ceea ce s-a făcut deja. Nu s-au terminat ideile originale, asta clar nu este o scuză.
Citește și: Anxietate socială: cum și când ne dăm seama de existența sa?
Mândruța: https://linktr.ee/mandruta
