Magia ABBA este numai la Hard Rock Cafe

0
96

ABBA Tribute Band REVIVAL™, votată în unanimitate de Asociaţia Agenţilor Muzicali britanici drept cea mai buna formaţie tribut Abba din Marea Britanie, concertează pentru prima dată în România,  la Hard Rock Cafe, în data 01 aprilie 2016, de la orele 22:30.

Show-ul REVIVAL™ ABBA s-a dovedit a fi un succes răsunător atât în Marea Bitanie cât şi în restul lumii, uimind publicul european dar şi pe cel din Orientul Mijlociu.

John (Benny) este nerăbdător să ajungă în România pentru prima întâlnire cu publicul român, într-o locație care a devenit gazda celor mai reușite concerte de club din București. Vorbind despre ABBA Tribute Band Revival, John declară: „Este foarte greu să redai magia muzicii ABBA. Este mai mult decât interpretarea unei melodii. Trebuie să te identifici cu acea melodie, să o simți crescând în tine. Numai atunci o poți cânta cu adevărat. Am învățat fiecare nuanță, fiecare respirație, fiecare accent din fiecare piesă ABBA.  Am studiat și am adoptat vestimentația Abba pentru a oferi spectatorilor noștri o reprezentare cât mai fidelă a experienței muzicale ABBA.”

REVIVAL™ îşi poartă publicul într-o călătorie muzicală în acele zile ale genului pop în care ABBA făcea legea pe ringul de dans! Membrii formaţiei promit că toată lumea, chiar şi cel mai mare spărgător de petreceri, va dansa cât ai clipi din ochi.

Publicul român va avea ocazia să asculte pentru prima oară live piesele care au facut din ABBA cea mai bună formaţie pop din lume în anii ’70-’80: “Mamma Mia”, “Fernando”, “The Winner Takes It All”, “Chiquitita”, “Waterloo”, “SOS”, “Knowing Me Knowing You”, “Take A Chance”, “Dancing Queen” şi multe altele.

 

Pentru acest eveniment doua categorii de bilete au fost deja epuizate. Mai sunt disponibile urmatoarele categorii de bilete:

Categoria 2  : loc la masa – 70 lei

Biletele sunt disponibile online pe www.bilete.ro, iabilet.ro, www.eventim.ro, in oficiile Postei Romane, in magazinele Inmedio, semnalizate Bilete.ro, in magazinele Germanos si la Hard Rock Café.

Pentru mai multe informatii intrati pe: www.kompasevents.ro si www.facebook.com/kompasevents

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.