În februarie iubirea plutește în aer la București Mall: în fiecare săptămână din luna iubirii, îndrăgostiții pot câștiga un city break mult visat într-unul dintre cele mai romantice orașe europene: Paris, Veneția, Barcelona sau Praga.

Astfel, oricine face cumpărături de minim 50 de lei în perioada 1-28 februarie poate fi mai aproape de vacanța ideală alături de persoana iubită. Premiul oferit cuprinde transport cu avionul tur-retur, cazare pentru două nopți și masa.

Cele patru orașe selectate le pot aduce câștigătorilor amintiri demne de povestit, fie că vorbim despre panorama de vis a Parisului de pe Turnul Eiffel, o plimbare cu gondola la Veneția, vizită la Sagrada Familia sau o cursă cu o mașină vintage prin centrul istoric al capitalei Cehiei.

City break-urile premiu vor fi extrase pe rând, în fiecare joi a lunii februarie. Pe 8, 15, 22 februarie și 1 martie, împreună cu un expert în călătorii, organizatorii vor trage la sorți și vor anunța live câștigătorul unuia dintre cele patru orașe propuse.

Și pentru că București Mall știe că vrei să profiți la maxim de tot ceea ce îți va oferi orașul pe care îl vei vizita, în fiecare saptămână, după extragerea premiului, un cunoscut expert în călătorii va susține un workshop gratuit dedicat vacanțelor, pentru publicul larg.

Veți putea descoperi cum să plănuiți o vacanță de neuitat, veți putea afla despre locuri mai puțin cunoscute de turiști sau cum să fugiți din calea frigului în destinații accesibile. Primul workshop va fi susținut de Mihai Jurcă, blogger împătimit de călătorii, cunoscut pentru sfaturile sale practice legate de vacanțe pentru toate gusturile.

Regulamentul concursului “Luna iubirii”, dar și mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe https://bucurestimall.com.ro/ și pe pagina de Facebook București Mall.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here