afis Lucia

BestMusic Live îți prezintă un concert de neuitat cu Lucia, joi 24 ianuarie în Hard Rock Cafe.

Lucia este o cântăreață română de muzica pop-soul. Ea și-a făcut debutul în februarie 2012 prin intermediul unei preluări a piesei „Silence” în original de The MOOoD. Versiunea sa a cântecului a depășit 11 milioane de vizualizări pe YouTube, iar muzica Luciei a fost intens comentată de site-urile de specialitate din România.

În iunie 2012, Lucia a fost preluată de agenția de management muzical Global Music Management, recent redenumită Global Records , care se ocupă și de managementul artistei Inna.
În august 2012, artista a susținut primul ei concert și a reprezentat muzica românească, pe o scenă dedicată în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului Summer Well.

Cel de-al doilea single al său, numit „Me Over You”, a apărut tot în luna august și a beneficiat de un videoclip filmat în regia lui Radu Aldea. Stilul interpretativ al Luciei a fost comparat cu cel al unor cântărețe precum Adele sau Regina Spektor.

Lucia este și o susținătoare a proiectelor caritabile, iar în 2012 a cântat în cadrul a două astfel de evenimente:

Gala Persoanelor cu Dizabilități, organizată pe 27 noiembrie de către ActiveWatch și Fundația Motivation România, în Studioul 3 al TVR.

Concertul caritabil UNICEF, ce a avut loc pe 17 decembrie și unde a cântat, alături de Smiley și Vunk, pentru copiii vulnerabili din România.
Lucia a lansat albumul ei de debut : Silence pe 6 noiembrie 2015

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

Online pe www.iabilet.ro, puteți plăti cu Cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment BestMusic Live Concerts.

Comentarii

comentarii