Ediția Electric Castle 2019 se anunță a fi una mai neconvențională ca oricând. Iubitorii de distracție vor avea șansa, în cele 5 zile de festival (17-21 iulie), să experimenteze un cocktail efervescent de genuri muzicale asigurat de artiști cu renume din toate colțurile globului.
Trupa Limp Bizkit – triplă nominalizată la Grammy -, Nils Frahm – un pianist spectaculos cu notorietate mondială -, CVRCHES, Zomboy, Zeds Dead și multe alte trupe completează lineup-ul festivalului.
Iată o scurtă prezentare a celor mai sonore trupe recent intrate în lineup:
Limp Bizkit

Americanii se află pe capul de afiș al Electic Castle 2019 și nu e de mirare. Trupa înființată acum 35 de ani și condusă de solistul vocal Fred Durst a fost nominalizată de trei ori la Grammy și a vândut peste 40 de milioane de albume.
Formația și-a câștigat reputația prin combinarea stilulului rock cu cel rap – fuziune denumită „Nu Metal”. Petrecăreții se pot aștepta la surprize din partea Limp Bizkit deoarece umblă zvonul că ar lucra la un nou album.
Știați că:
- Chitaristul Limp Bizkit, Wes Borland, iese în evidență prin măștile și costumațiile din timpul concertelor (de multe ori acesta apare vopsit în negru)
- Numele trupei a fost special ales pentru a nu suna plăcut urechilor. E menit să respingă publicul care judecă după aparențe
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=XRlaVN-C0O8&w=560&h=315]
Nils Frahm

Concertele pianistului și compozitorului german sunt în permanență sold-out datorită talentului său extraordinar de a combina muzica clasică cu cea electro. De asemenea, artistul impresionează prin faptul că utilizează două sau chiar trei tipuri de piane în aceeași linie muzicală. Astfel, Nils și-a câștigat locul pe headline-ul ediției din 2019 a Electric Castle.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=xih8aiacRSk?start=83&w=560&h=315]
CHVRCHES

Trupa scoțiană de synth-pop (gen muzical ce implică utilizarea sintetizatorului) cu accente indie a debutat în 2011 și este formată dintr-un trio – Iain Cook, Martin Doherty și Lauren Mayberry. Aceștia au ezitat să performeze live o perioadă destul de lungă de timp, dar acum au turnee constant.
Ultima lor piesă – „Here with me” -, a fost realizată în colaborare cu Marshmello și a fost declarată cea mai bună piesă pop a momentului de către BBC1.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=HHnjuUVgSJ4?start=83&w=560&h=315]
Știați că:
- Numele trupei se citește ”churches”, dar este stilizat cu litera ”v”, care la romani se citea ”u”
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=5nI9Bm7z3gE?start=83&w=560&h=315]
Zeds Dead

Duo-ul din spatele formației este cunoscut pentru diversitatea stilurilor electro abordate în compozițiile sale. Din 2011 și până în prezent, Zeds Dead cutreieră în turnee internaționale atât America de Nord, cât și Europa.
Știați că:
- Numele trupei este inspirat dintr-o replică a lui Bruce Willis din filmul Pulp Fiction. „Zed’s dead, baby. Zed’s dead.”
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=oAmQIDIK8RA?start=83&w=560&h=315]
Alte formații nou anunțate
Jauz, un tânar DJ din San Francisco, va electriza publicul prezent la EC 2019. Dacă observați pe un tricou, banner sau orice alt obiect ”Sharksquad” puteți fi siguri că deținătorul respectivului obiect este un fan al lui Jauz.
Infected Mushroom este formată din doi israelieni aflați printre cei mai bine vânduți artiști israelieni ai tuturor timpurilor. Duo-ul abordează stilul psytrance și nu au reușit doar să se mențină pe gustul fanilor din anii 90’, ci au captat și atenția generațiilor tinere.
După trei ani de la apariția acestora la Electric Castle, trupa Sigma va lansa un nou album în această vară, iar cei prezenți la festival vor fi, probabil, printre primii care le vor asculta noile piese live. Dacă nu ați cunoscut duo-ul din spatele Sigma, sigur le-ați auzit piesa care a fost pe locul 1 în UK Singles Chart în 2014 „Nobody to Love”.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=KD5fLb-WgBU&w=560&h=315]
De asemenea, și-au anunțat prezența Gangs of Youth, o trupă de mare notorietate în Australia; Lamb, care are în componență un fost colaborator al U2; Giggs, un rapper și una dintre cele mai puternice voci al grime (hip-hop născut în zona de sud a Londrei); Polo & Pan, un duo cu influențe din muzica franceză, mexicană și turcă; Black Madonna; TOKiMONSTA, prima producătoare de origine asiatică nominalizată la Grammy; Dub Pistols; Christian Löffler; SG Lewis; Rone; The Magician; Nightmares On Wax; GRYFFIN; Todd Edwards; Onra; Bondax; Breach; Weiss; Natasha Diggs; Hot Dub Time Machine; DJ Barely Legal; Eli Escobar; Matthew Herbert; The Shapeshifters; سماء ‘SAMA; Greg Wilson; Lucky Chops; The Herbaliser; The Allergies; Marc Hype; Infuze + 15 years anniverary of Shogun Audio: Lenzman, Pola & Bryson; GLXY hosted by SP:MC.
Chiar dacă anul acesta încă nu a fost anunțat un artist de calibrul lui Jessie J (prezentă la ultima ediție a festivalului) headline-ul rămâne unul ispititor și partea bună e că nu este finalizat. Organizatorii au denumit afișul de prezentare „Poster_Almost_Final”, deci fiți pe fază și nu uitați sloganul acestei ediții #AllThingsBeautiful.