Festivalul Naţional de Teatru continuă şi în acest an iniţiativa caritabilă de succes care a debutat în urmă cu două ediţii: licitaţia „Dăruind vei dobândi” de la Artmark.

Preocupat în aceeaşi măsură de valoare şi de soarta oamenilor care pun în valoare actul artistic – Festivalul organizează sâmbătă, 29 octombrie, începând cu orele 12.00, la sediul Galeriilor Artmark (Strada C. A. Rosetti, nr. 5), o licitaţie cu diferite obiecte de artă, obiecte personale sau artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de către artişti de seamă ai momentului sau de familiile acestora.

Sumele strânse din vânzarea acestor obiecte vor fi donate programului caritabil iniţiat de UNITER – Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.

Lider al pieţei de artă din România, Casa de Licitaţii Artmark este primul organism de acest gen din ţară ce funcţionează la standarde internaţionale, cu peste 80 % din totalul tranzacţiilor publice de artă şi de colecţie din România, care, în cele 225 de licitaţii organizate în opt ani de existenţă au vândut peste 25.000 de obiecte de artă.

Licitaţia caritabilă desfăşurată sub genericul „Artiştii pentru artişti” va scoate şi anul acesta la lumină peste 50 de lucruri personale donate de actori sau de familiile şi prietenii acestora – obiecte-martor încărcate de emoţie umană şi artistică: schiţe celebre de decor şi costume din spectacole memorabile, lucrări de grafică, pictură sau fotografie, bijuterii, precum şi alte artefacte aparţinând unor momente de graţie petrecute pe scena românească de-a lungul timpului. Amatorii de artă care se vor afla la sediul Artmark din Palatul Cesianu-Racoviţă în penultima zi de Festival se vor pune, prin achiziţiile lor, în slujba celor ce-au oferit în viaţa petrecută pe scenă sau din culise, emoţia.

Între donatori îi veţi regăsi (conform ordinii alfabetice a licitaţiei) pe: Puiu Antemir, Irina Bârlădeanu, Coca Bloos, Dragoş Buhagiar, Diana Cavaliotti, Ştefania Cenean, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Sibila Oarcea, Ruxandra Onofrei, Anca Pâslaru, Viorica Petrovici, Anca şi Daniel Răduţă, Helmut Stürmer, Mihaela Teleoacă, Iuliana Vîlsan s.a..

Vă aşteptăm în număr cât mai mare la licitaţia caritabilă „Dăruind vei dobândi”, organizată în 29 octombrie 2016 de Artmark şi Festivalul Naţional de Teatru!

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here