Să lăsăm pentru un minut (bine, poate ceva mai mult de un minut) deoparte toate gândurile care ne vin în minte la auzul acestei expresii, viață privată…. de genul „Da… să vezi tu viață privată când îți ascultă aștia telefoanele” sau „Tu vrei viață privată când există internet?”. Let’s talk reality for a second, shall we? Pentru cei care doar din auzite au aflat despre acest concept, ce înseamnă el de fapt, propun să aprofundăm nițel subiectul.
Articolul 71 din Noul Cod Civil spune în felul următor:
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. Pentru cei care au dat în bâlbâială, ca și mine de altfel, imixtiuni, mai pe românește: treburi care nu te privesc.
(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Așadar, conform Codului Civil, nimeni nu are dreptul să intervină în viața noastră privată, intimă fără acordul nostru. Hold on to your hats. There’s more. De la 1 februarie 2014, conform noului Cod Civil, persoanele agasate, hărțuite, pot depune plângere împotriva infractorilor. Această faptă este pedepsită cu închisoarea de la trei la șase luni, sau amendă. Dar ca o notă personală, amenda trebuie să fie destul de usturătoare pentru a compensa cu teama și frica pe care le poate trezi un astfel de comportament.
Asupra conceptului de „viaţă privată” s-a sesizat şi Adunarea consultativă a Consiliului Europei care, la 23 ianuarie 1970, a adoptat Rezoluţia 428 care prevede: „În limitele sale esenţiale, dreptul la respectarea vieţii private constă în posibilitatea persoanei de a-şi duce viaţa aşa cum doreşte, cu un minim de ingerinţe. Acest drept se referă la viaţa privată, la viaţa familială şi la aceea a căminului, la integritatea fizică şi morală, la onoare şi reputaţie, la faptul de a nu fi prezentat într-o lumină falsă, la nedivulgarea unor fapte inutile şi jenante, la publicarea fără autorizare a unor fotografii private, la protecţia împotriva spionajului şi a indiscreţiilor nejustificate sau inadmisibile, la protecţie împotriva utilizării abuzive a comunicaţiilor private, la protecţia împotriva informaţiilor confidenţiale comunicate sau primite de către un particular”. Personal, toate aceste lucruri menționate atât de elegant mai sus, sunt de bun simț, clare și nu lasă nicio urmă de îndoială, cu atât mai puțin loc de interpretări aberante în ceea ce privește viața privată a unei persoane.
Acum, fiecare dintre noi vrea să ajungă pe linia de plutire, vrea să aibă un trai decent și să nu își facă griji pentru pâinea de mâine. Să se îngrijoreze de cea pentru poimâine. E OK și așa. E un început măcar. Ideea e că în orice meserie trebuie să faci lucruri pentru a supraviețui de care nu ești tocmai mândru și pe care nu vrei să le spui la magnetofon să le afle ceilalți. Avocații trebuie să intimideze, să joace teatru, să mintă, medicii primesc câte o scrisoare de mulțumire, polițiștilor li se strânge mâna în semn de apreciere pentru ajutor, iar jurnaliștii, reporterii, trebuie să alerge (la propriu) pentru o știre, un anunț în exclusivitate care să le asigure pâinea despre care vorbeam. E o meserie ingrată, urâtă uneori, când te gândești ce trebuie să faci și cât trebuie să te înjosești practic pentru o știre BOMBĂ. Eu am fost învățată că trebuie să trag o linie între ceea ce este firesc să fac pentru a ajunge unde vreau și ceea ce depășește limitele normalului și a bunului simț. Unii au uitat sau pur și simplu nu văd aceste limite.
Înainte să ajung în București, aveam prieteni care mă tot avertizau: „Vezi că treaba e cam nasoală aici. Trebuie să te lupți cu tot ce ai să ieși la suprafață: coate, îmbrânceli, mai câte o înjurătură. Și nu doar ca să ieși din metrou sau RATB. Așa, în general. Sunt mulți și răi și trebuie să te gândești la tine pentru că nimeni nu o să o facă”. Am ajuns să le dau dreptate, pentru că mă văd aici și așa cum spunea un „filozof”, Bucureștiul e o junglă. Vrei nu vrei, trebuie să pui ceva pe masă, să plătești facturile și multe altele. Tocmai din această cauză o parte din jurnaliști și redactori uită de integritate, respect și fac tot ce pot să fie ei primii care dau o știre SENZAȚIONALĂ. Sunt câteva cazuri pe care aș vrea să le amintesc.
Un articol de pe mediafax.ro anunța în data de 20.09.2011 faptul că postul de televiziune Kanal D a fost amendat cu suma de 50.000 de lei pentru încălcarea dreptului la viață privată al Andreei Marin. Dânsa se afla într-un restaurant în acel moment, alături de apropiați, și o echipă de la Cancan Tv, un cameraman și reporterul de atunci, Natalia Mateuț, au venit efectiv la masa Andreei Marin, transmiteau în direct în acel moment și i s-a cerut să facă o declarație despre starea ei de sănătate. Nu doar că vedeta a refuzat vehement acest interviu, dar datorită insistențelor reporterului și nesimțirea până la urmă să continue să filmeze neautorizat, Andreea Marin s-a simțit obligată să părăsească restaurantul și să se îndrepte spre casă. Lucru pe care vedeta nu îl voia. Pe mine, personal m-a amuzat și în același timp m-a întristat declarația cu care avocatul încerca să apere postul de televiziune: „E o problemă de viaţă privată, dar o problemă de viaţă privată se analizează diferit de la individ la individ. Doamna Andreea Marin este o persoană publică, fiind reprezentantul UNICEF în România”. Sunt de părere că ce încearcă Domnul aici de față să facă este damage control. Mai pe scurt, știa foarte bine că nu are altă alternativă. Este un răspuns standard, teleghidat și chiar forțat. Dar totuși era plătit să apere și asta a încercat să facă. Puteți citi articolul aici.
Dacă e o consolare, să știți că nu doar la noi presa își face de cap. Dovadă este clipul de mai jos. Poți să minți că o să ningă mâine și de fapt să fie 30º, poți să scrii că e zi, când de fapt e noapte, poți să spui că e soare, când de fapt e înnorat, dar nu poți să te joci cu viața oamenilor. În acest video, actorul Arturo Carmona, povestește cum din cauza presei, relația lui cu iubita sa a avut de suferit, până au ajuns la despărțire. Mulțumită unui articol mincinos al unui jurnalist.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=yW6kmfoB_no[/youtube]
Miley Cyrus, poate una dintre cele mai controversate vedete, care ce-i drept are și ea partea ei de vină pentru că le dă material, ca să spun așa, jurnaliștilor, a fost de multe ori ținta lor. În clipul de mai jos o vedem cum încearcă să-și apere mama pentru că unul dintre ei a lovit-o încercând să o fotografieze pe ea. Not cool man, not cool. Vorbeam de o limită mai devreme, unde este… pentru că nu reușesc să o văd.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=9rlWv8I_va8[/youtube]
În final, următoarele două clipuri ne ajută să ne dăm seama dacă putem vorbi de viață privată în era rețelelor sociale. E corect ca angajatorii să verifice paginile de FACEBOOK? Este guvernul îndreptățit să spioneze viața intimă a noastră, a utilizatorilor? Cât o să pună guvernul spionajul pe seama siguranței naționale? Voi ce spuneți?
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=azIW1xjSTCo[/youtube]
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=R104wy2wLFw[/youtube]
Sursă foto: www.exclusivnews.ro, www.tumblr.com
