marți, martie 19, 2024
Recrutare IQool
AcasăExpert ZoneSănătate și SocialLibertate, egalitate, pilozitate - opresiunile fictive ale societății și declinul feminismului

Libertate, egalitate, pilozitate – opresiunile fictive ale societății și declinul feminismului

În ultima perioadă o doamnă, guru al arealului de dezvoltare personală, adepta unui stil de viață experimentalist a captat atenția cetății pixelate prin pseudo-lupta pe care o duce cu opresiunile fictive ale societății. Doamna a realizat că societatea becisnică în care orbecăim, societatea subjugată de patriarhatul diabolic, constrânge femeile. Cum? Le obligă să se  epileze, așadar, lupta începe doamnelor. Să strigăm la unison libertate, egalitate, pilozitate!

Nu am realizat că nemernicia de bic, pizmuitoarele benzi de ceară, aparatul de epilat brevetat de Belzebut, toate aceste ticăloșii ne-au împiedicat să fim ființe libere? Nu-i nimic, cu toții dăm cu bățul în baltă, acum ce ne rămâne de făcut? Propun să ne bucurăm că un guru s-a pogorât din cerul pixelat și ne-a arătat calea către libertate (prin pilozitate).

Poate dacă româncele ar renunța la ticăloasele metode de tortură impuse de patriarhat lucrurile s-ar schimba. Femeile ar învăța  să se aprecieze și ar fi realmente asfixiate cu respect. Masculii cu un nivel crescut de toxicitate vor realiza că în trecut au fost niște ghiolbani ignoranți și vor descoperi egalitatea dintre sexe prin prisma corpurilor piloase. Cumva doar dacă ne lăsăm corpurile năpădite de păr lucrurile se vor schimba radical în România. Româncele nu vor mai fi victimele violenței domestice, DA, româncele care vor refuza să se epileze nu vor mai fi umilite/desconsiderate/desfigurate/ucise de concubini, nu vom mai ocupa un loc fruntaș în statisticile referitoare la violența domestică. Româncele nu vor mai fi privite drept roboți de bucătărie. Româncele nu vor mai deveni mame la 15 ani, româncele  din mediile defavorizate vor avea acces la educație!

Criticile draconice

Alexandra Myth a fost împroșcată cu critici vehemente, unele decente, altele (majoritatea) grobiene. Pe pagina ei s-au perindat mulți oameni sălbatici care au aruncat cu injurii în stânga și-n dreapta. Mulți îi chestionau igiena. Aceste comentarii sunt deplasate pentru că dacă o femeie care refuză să se epileze are o igiena precară, înseamnă că și bărbații care nu se epilează au o igiena la fel de precară. Aspectul atacabil, ghimpele problemei trasate ține  de felul în care privește Alexandra libertatea ,,Este prima oara in viata mea de adult când mă simt libera din toate punctele de vedere. Nu m-am epilat de la sfârșitul lunii septembrie astfel pt prima oară în 16 ani de cand mă epilez ‘ca asa trebe’ ‘ca asa se face’ ca doar asa ‘e sexy’ aleg sa fiu femeie liberă”. Constrângerile aduse în discuție sunt fictive, femeile nu sunt obligate să se epileze, în aceeași măsură nici femeile care recurg la această practică nu sunt constrânse de normele sociale sau private de libertate. Libertatea nu poate fi alipită unei practici atât de banale, iar libertatea este un concept foarte delicat pentru multe românce care sunt constrânse cu adevărat. Româncele din popor nu se epilau, cu toate acestea ÎN MEDIUL RURAL PITORESC SE CONSERVĂ O IDEE SINISTRĂ: ROMÂNII SE DIVID ÎN DOUĂ CATEGORII: I.OAMENI(BĂRBAȚII) ȘI II. MUIERI sau în cel mai fericit caz fimei, așadar femeile nu au fost în trecut și nu sunt nici în prezent în unele zone oameni (deși nu s-au epilat).

Românașii și tehnologia

În țara tronurilor de scândură din fundul curții, oamenii dispun de o tehnologie de ultimă oră care face de râs toate invențiile precedente. În urma acestui incident am realizat că unii românași dețin calculatoare cu funcții olfactive (eu din păcate nu, am ratat oferta de Black Friday). Calculatoarele cu funcție olfactivă incorporată se pare că i-au ajutat pe acești românași să detecteze mirosul Alexandrei și spun ei că nu ar fi chiar unul plăcut. Acum, aruncând ipocrizia la gunoi, voi spune că pentru multe femei epilarea nu reprezintă o prioritate în contextul în care au un job, au copii, au o gălăgie de responsabilități iar etalarea unui trup perfect în fața masculilor nu trebuie să se regăsească printre ele.

Declinul feminismului în cetatea pixelată

Rețelele de socializare surprind declinul feminismului. Metoda revoluționară de descoperire a sinelui discutată anterior pare a fi pentru unele precursoare ale feminismului izbânda luptei cu stereotipurile de gen. Pe  de-o parte falsele feministe urlă că sunt libere, descătușate de constrângerile sociale ,,corpul nostru alegerile noastre’’, își etalează pe internet părul corporal, iar pe de altă parte critică draconic pușlamalele de sex feminin care optează pentru intervenții chirurgicale. Trec peste aceste cazuri ale unor femei își doresc să epateze prin prisma unor banalități deoarece ele nu captează esența feminismului. În cetatea pixelată autohtonă mulți românași nu știu ce presupune feminismul, iar alții și-au format o concepție eronată de care nu se pot debarasa. Mulți români demonizează feminismul pe platformele de socializare, pentru acești oameni feminismul se reduce la o clasă de femei care demonizează bărbații, promovează obezitatea morbidă, supremația femeilor și eradicarea masculilor. Neah, fără feminism am fi făcut toată ziulica borș și tocăniță, cu plânsetele copiilor în surdină, nu am fi fost capabile să avem opinii și nu am fi avut studii superioare sau cariere. Feminismul în România ocupă totuși un segment restrâns, multe femei preponderent cele din mediile subdezvoltate fiind nevoite să treacă prin hăul descris anterior, ele sunt adevăratele femei constrânse de societate. Din fericire, organizațiile de profil și adepții lor deși nu atrag atenția românașilor din mediul online precum o postare despre părul corporal, ele militează în continuare pentru eradicarea violenței domestice, abuzurilor sexuale, sarcinilor adolescentine și educației precare/inexistente din mediile defavorizate.

sursa imaginii-http://selfhelpful.tumblr.com/post/51382466556

 

RELATED ARTICLES

Most Popular