Let’s be Interns!

    0
    270

    afis

    Asociația DeveLAWp în parteneriat cu Societatea civilă de avocați Enăchescu & Asociații organizează evenimentul Let’s be Interns! Dedicate tinerilor studenți  din cadrul facultăților de drept și comunicare, cu vârste cuprinse între 18-25 de ani interesați de dezvoltarea lor profesională.

    Evenimentul va avea loc în data de 1 august 2014 începând cu ora 10:00 la sediul Societății civile de avocați Enăchescu & Asociații. Let’s be Interns! este structurat sub forma unui open house și își propune să atragă un număr cât mai mare de studenți, pe care să îi informeze cu privire la posibilitatea de a parcurge un internship în interiorul acestei societăți și ulterior să le ofere un internship în cadrul Societății civile de avocați Enăchescu & Asociații.

    Pentru a putea participa la Open House, studenții trebuie să se înscrie printr-un formular online, de unde vor fi selectați în limita a 30 de locuri. Formularul online poate fi accesat la următoarea adresă: http://tinyurl.com/p6797h3.

    Punctul de întâlnire va fi Foișorul de Foc unde un delegat al evenimentului îi va întâmpina pe participanți și îi va ghida către locul evenimentului. La sediul Societății civile de avocați participanții la eveniment se vor înregistra și vor lua parte la o sesiune de prezentare a programului de internship DeveLAWp și a celor două meserii: meseria de avocat și meseria de ofițer de relații publice. De asemenea, în cadrul sesiunilor de prezentare vor fi organizate workshopuri ce le vor pune la încercare creativitatea, perspicacitatea și abilitatea de a rezolva provocări.

    La finalul sesiunii tinerii vor fi invitați la un tur al sediului pentru a se familiariza cu viitorul loc de stagiu. Tinerii vor putea adresa întrebări și vor lua contact cu angajații Societății civile de avocați Enăchescu & Asociații dar și cu actualii stagiari ai programului DeveLAWp.

    În plus, în cadrul evenimentului tinerii vor putea sa își depună aplicațiile pentru următoarea perioadă programată pentru stagii de practică: 15 octombrie – 15 decembrie 2014.

    Asociația DeveLAWp a fost înființată în iulie 2014 de un grup de tineri determinați să se implice în sprijinirea celor din aceeași generație cu ei în procesul de dezvoltare continuă, dobândind astfel abilitățile practice și comportamentale necesare pe piața muncii.

    Partenerul principal în atingerea obiectivelor propuse de Asociația DeveLAWp este Societatea civilă de avocați Enăchescu & Asociații care ne este alături și ne încurajează, oferindu-ne sprijinul necondiționat în realizarea tuturor proiectelor noastre.