Les amants du Pont NeufLegendarul Les amants du Pont Neuf, este al treilea film a lui Leos Carax și a apărut pe marile ecrane în 1991, fiind cel mai scump film francez făcut vreodată până în acel moment (aproape 30 de milioane de dolari). Bugetul filmului a urcat atât de mult deoarece  toate decorurile au fost recreate în sudul Franței, inclusiv podul. Niște imagini memorabile, aproape că ți-ai fi dorit să te afli în pielea unui personaj sau măcar să fii un figurant, să trăiești secunde în film. Și sentimente tipice unui decor francez veritabil. 

Leo Carax construiește un poem cinematic dintre ”ea”, actrița Juliette Binoche (ce actriță!) și ”el”, actorul Denis Lavant, doi oameni ai străzii „damnați”. Filmul este un testimonial al  reînnoiri romantismului, al unei iubiri care consumă, o definiție pe care prea mulți o consideră pleonastică. 

Alex (Denis Lavant) este un alcoolic care își câștigă existența ca street performer, aruncător de flăcări se îndrăgostește de Michele, o pictoriță care din cauza unor probleme de vedere și eșecuri în dragoste, ajunge pe străzi. Mizeria trupească contrastează cu puritatea sufletească.

Prima întâlnire dintre cei doi este începutul unei relații ce urmează să devină foarte apropiată: Michele îl vede pe Alex cum este călcat pe glezna de un autobuz și presupune că e mort. Ulterior,  îl reîntâlnește alături de un alt om al străzii, Hans (Klaus-Michael Grüber), în adăpostul său improvizat pe cel mai vechi pod din Paris, Pont Neuf, aflat în renovare.

Există un paradox între statutul lor de persoane fără adăpost și mizanscena iubirii lor fabuloase: în umbra societății aceștia își construiesc un paradis ermetic. Realitatea se îmbină cu fantezia și astfel surprindem cadre ale unor personaje care aleargă pe un soundtrack format din muzică rock, muzică clasică, ritmuri orientale, creionând mișcări eclectice cu artificii pe fundal.

Prezența lui Michele este un miracol pentru Alex, care devine ghidul ei pe străzile Parisului.  Între ei se formează o relație de co-dependență, iar Alex, la gândul pierderii dragostei sale, comite ireparabilul și îl omoară pe fostul iubit, un violoncelist.

Regizorul ne amintește faptul că Parisul poate fi un loc plin de teroare și magie, urâțenie și frumusețe, dragoste și singuratate în același timp. Un basm vizual intens, atât pentru micii romantici cât și pentru marii realiști.

 

Sursă fotografie: www.tumblr.com

 

Comentarii

comentarii