„Lemonade“, primul film românesc turnat în America de Nord, va fi prezentat în acest weekend la trei festivaluri internaționale de pe 3 continente: International Women’s Film Festival of Salé in Maroc, Jagran International Film Festival în India și Festivalul Filmelor Independente ARS în Polonia.
După premiera mondială din luna februarie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Lemonade a fost selectat în peste 20 de festivaluri din întreaga lume, având premiera americană la Tribeca Film Festival din New York și a fost distins cu premiul pentru cea mai bună regie la festivalul de film de la Sarajevo.
La International Women’s Film Festival of Salé, Lemonade este prezentat în secțiunea competiției oficiale, alături de alte 11 filme.
Lemonade va închide a 9-a ediție a Festivalului de Film Jagran din Delhi, urmând apoi a fi prezentat într-o serie de proiecții itinerante în alte 16 orașe din India. La ARS Independent 2018 în Katowice, Polonia, Lemonade va fi proiectat în competiție.
„La sfârșitul acestei luni, Lemonade va propune povestea unei imigrante romance publicului din trei țări unde atât emigrația cât și condiția femeii sunt subiecte acute și importante: Maroc, Polonia și India. Ne bucură că filmul nostru a captat interesul selecționerilor și distribuitorilor din locuri atât de diferite, și îmi doresc ca aceste proiecții să fie prilej de a pune întrebări și de a stârni conversații”, a spus Ioana Uricaru.
În România, „Lemonade“va putea fi văzut în cinematografe începând cu 26 octombrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films. Pe lângă de proiecțiile din Capitală, filmul va rula la Iași, Timișoara, Ploiești, Cluj, Constanța, Vaslui, Brașov, Lugoj, Călărași, Buzău, Suceava, Pitești, Târgu Mureș, Reșița, Caransebeș, Vulcan, Oravița, Sibiu, Galați, Slobozia, Sfântu Gheorghe și Arad.
Dupa premiul pentru cea mai buna regie primit la Sarajevo, Lemonade, a fost distins și cu premiul Danube 2860 pentru cel mai bun film în cadrul Dunav Film Fest Smederevo, Serbia, premiul presei, UFK-UCC, în cadrul Filmfestival Oostende din Belgia și premiul „Perspective Young Cinema“ la Fünf Seen Film Festival din Germania. Anterior, filmul câștigase și premiul pentru cel mai bun film la FEST New Directors / New Films Festival din Espinho, în Portugalia.
Lemonade, inspirat de un articol de presă, spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să-și confrunte propria proiecţie despre visul american cu realitatea de pe teren. Filmul, care a fost numit după premiera de la Berlin, un film dramatic cu accente de thriller, a atras mulți distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat spre distribuție în Franţa, Statele Unite, Canada, China, Germania, Grecia, fosta Iugoslavie şi Israel.
Lemonade intră în cinematografele din România începând cu 26 octombrie.