Atelierul de Creativitate de la Muzeul Național al Țăranului Român lansează cartea – obiect „Case-n casă”, o construcție făcută cu cărămizi, scânduri și gânduri născocite împreună cu copiii care i-au trecut pragul de-a lungul vremii.
Apărută la Editura Martor, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, cartea va avea evenimentul de lansare la Casa Ion Mincu (str. Pictor Arthur Verona nr. 19), pe 14 noiembrie, orele 11.30, alături de partenerii: Ordinul Arhitecților din România și Asociația „De-a Arhitectura”.
Lansarea cărții va fi însoțită de o improvizație sonoră a grupului „multumult” (Călin Torsan – instrumente de suflat; Victor Podeanu – chitară; Victor Golic – baterie) și de un atelier de construit căsuțe la care Asociația „De-a Arhitectura” îi invită pe cei mici să participe. Așteptăm mulți pici, cu chirpici!
Intrarea este liberă.
Înscrierile pentru atelier se pot realiza prin e-mail la adresa georgiana.c.vlahbei@gmail.com până la data de 12 noiembrie (atelier destinat grupei de vârstă 8 – 12 ani).
„Case-n casă” este un proiect de carte-laborator ce-și propune o incursiune interactivă, pe mai multe voci, în universurile reale și posibile ale casei, pornind de la dialogul dintre locuința țărănească și cea urbană. Proiect co-finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național, apărut la Editura Martor 2015 a Muzeului Național al Țăranului Român. Parteneri în proiect: Ordinul Arhitecților din România și Asociația „de-a Arhitectura”.