Nu o dată mi-am înjurat ursitoarele care au omis să-mi hărăzească o viață lipsită de griji financiare, cu mașină și șofer sau chiar elicopter și pilot. Și nu o dată s-a întâmplat ca aceste înjurături să fie emise în timpul drumurilor spre facultate, acompaniate de simfonii de muci trași, tuse, conversații interminabile la telefon și urletele surde ale mirosurilor de parfum amestecate cu iz de transpirație și bidoane goale la sac. Da, ăsta e un alt articol despre RATB.
Cum instinctele mele de mamifer mă îndeamnă să mă adaptez ca să pot supraviețui, am încercat să dezvolt o strategie care să facă mersul cu autobuzul mai puțin neplăcut, dar această strategie are nevoie de mai multe instrumente. Suma acestor elemente este Kitul de supraviețuire în RATB, pe care vi-l prezint cu bună inimă în cele ce urmează:
Căștile. Dacă îmi uit căștile și trebuie să merg singură în tramvai mai mult de două stații, cu siguranță cobor ori cu 1) o stare de greață, cauzată de tusea și trasul de nas ale bătrânilor. Ori cu 2) nervii întinși ca pielea feței Biancăi Drăgușanu după vreo intervenție cu botox/acid hialuronic, adică la maximum, din cauza vreunei persoane care ține morțis să audă toți reatebeii (tovarășii călători) cât de tare s-au enervat că … (a se completa cu orice vă trece prin cap: un exercițiu simpatic de imaginație).
Șervețele parfumate sau, după caz, eșarfa parfumată. Nu știu cum pățiți voi, dar eu am norocul de a nimeri întotdeauna într-o mașină în care cineva nu s-a spălat pe dinți/nu a făcut duș/nu și-a dat cu deodorant ș.a.m.d. Între două inspirații de transpirație + una de aer curat când oprește în stație și respiratul prin șervețel, aleg întotdeauna respiratul prin șervețel.
Ochelarii de soare. Ăștia sunt buni ca să-i judeci pe ceilalți oameni fără ca ei să te vadă sau ca să poți să dormi liniștit fără ca ceilalți să te judece pe tine.
O carte/revistă/ziar/tabletă/kindle etc. Timpul trece mult mai repede în lumea unor personaje și totul e mult mai interesant într-o lectură, chiar mai interesant decât axila păroasă a vreunei doamne care a uitat că poartă mânecă scurtă sau mustața perfect aranjată a pensionarului de vizavi. Recomand cu drag ceva în format mic, pentru a nu deranja pe ceilalți reatebei și pentru a vă fi ușor să parcurgeți textul. Nimic nu e mai neplăcut decât un ziar în format mare care te plesnește ușor peste față, alături de mirosul de sudoare al subrațului celui care îl răsfoiește.
Mănuși. Până de curând nu aveam probleme de genul ăsta, dar în ultima perioadă am văzut tot felul de oameni cu chestii dubioase pe piele și chiar acum două zile m-am făcut neagră pe mâini de la un scaun în troleu. Mănușile par o opțiune un pic cam snoabă/excentrică, dar le prefer în schimbul unor boli de piele.
În sfârșit, ultimul element din kit, care este opțional, este (tobe de suspans) ceva dubios. Cel mai simplu e ca unul dintre obiectele de mai sus să fie dubioase, ca de exemplu: cartea să aibă un titlu tabu, adică să conțină un cuvânt ca „sex” sau mănușile să fie de box. Astfel, ceilalți reatebei te vor evita și vei avea spațiu vital. Asta dacă nu e oră de vârf, cunoscută și sub numele de „ora sardinelor în suc propriu”, pentru că, în acele momente, conceptul de spațiu personal nu mai există.
Cam ăsta e kitul meu de supraviețuire, încă perfectibil. Cu ajutorul tuturor, poate vom reuși să creăm o variantă perfect adaptată mediului RATB. Așa că, dacă aveți sugestii, le aștept cu inima și mintea deschise. Până atunci, vă doresc călătorie ușoară!
