Karate – de la pasiunea de a practica, la arta de a preda

0
104
karate
Sursa foto: C.S. Phoenix Bacău

Atunci când îți dorești un lucru din adâncul sufletului, nimic nu te oprește să găsești toate resursele necesare pentru a ajunge să faci ceea ce vrei. De la gimnastică, dansuri și până la pasiunea pentru karate, ea a reușit să înfrunte orice obstacol și să obțină ceea ce își dorește.

Povestea de astăzi este despre Rebeca Dimofte, o tânără în vârstă de 20 de ani care a practicat, încă de la vârsta de 4 ani, mai multe sporturi până la întâlnirea cu pasiunea sa: karate-ul. Studentă în anul II la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială din cadrul Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, Rebeca a devenit fascinată de arta karate-ului încă de la primul antrenament, iar de atunci și până acum, munca și ambiția au determinat-o să ajungă un senpai în urma stagiilor de instructor urmate începând cu vârsta de 14 ani.

Rebeca Dimofte, în timpul unor explicații la antrenamente/Sursa foto: Facebook – C.S. Phoenix Bacău

În continuare, puteți asculta varianta audio a poveștii Rebecăi: de la primul ei contact cu acest sport, până la primul stagiu de instructor și unul dintre momentele în care Rebeca a fost nevoită să stea departe de antrenamentele din sală, rolul acesteia în dojo, precum și metodele pe care le aplică atunci când pășește în sală și formează copii dornici să învețe arta karate-ului. Ulterior, povestea este disponibilă și în format scris.


Am ajuns în sală. Am văzut mulți copii antrenându-se pe diferite suprafețe și făceau diferite tehnici și mi se părea foarte interesant. Fiind o fire mai încăpățânată, nu am vrut la antrenamentul respectiv să lucrez. Eu, în schimb, m-am uitat foarte atent la toată lumea (din sală – n.r.). A doua zi, când am venit la antrenament, am zis ,,Hai să încerc!” și am zis că îmi place chestia asta și că o să continui să fac.

Așa începe povestea despre karate a lui sempai Rebeca. Co-fondatoare a clubului sportiv Phoenix din Bacău, Rebeca Dimofte a îmbrățișat mai multe sporturi de la vârsta de 4 ani, până și-a descoperit pasiunea pentru karate. Încă de la început, Rebeca a fost atrasă de partea tehnică a acestui sport, iar karate-ul, spune ea, i-a modelat caracterul și atitudinea.

Rebeca Dimofte: Karate-le a început de la partea cu tehnica, reprezentându-mă și acum, de altfel. Pe mine m-a ajutat foarte mult la nivel de comportament, atitudine, să fiu mult mai deschisă, mai vocală și cu caracterul mult mai dur. Karate-le m-a pregătit foarte mult pe partea de psihic și emoțional.

Fiind un sport care presupune contact fizic, Rebeca s-a lovit deseori de remarci răutăcioase în jurul său doar pentru faptul că este fată și că practică acest sport.

R.D.: Erau foarte multe comentarii în jurul meu, sau chiar și la școală. Mi s-a întâmplat de multe ori să încerce lumea să mă provoace, dar nu am răspuns la provocări.

Dacă întrebi un om neavizat ce crede că te învață karate-le, îți va spune că te învață cum să te bați. În realitate, însă, acest sport nu presupune asta.

Te învață disciplina (karate – n.r.), cum să fii calculat, educat pe multe planuri. În momentul în care te apuci de el (acest sport – n.r.) și continui pe acest drum, îți dezvolți o rutină.

A fi instructor de karate nu se rezumă doar la a preda tehnici și mișcări noi, ci și de a deveni suport moral pentru sportivi, în cadrul competițiilor.

R.D.:Le reamintesc tot timpul copiilor: greutatea, înălțimea și centura pe care sportivul o are la brâu sunt irelevante. Tu, atunci, nu trebuie să te uiți la nimic altceva, ci doar la tine.

Senpai Rebeca, în timpul unei competiții de karate/Sursa foto: C.S. Phoenix Bacău

Până a ajunge în punctul de a preda, Rebeca a muncit mult. Avea doar 14 ani atunci când a mers în primul său stagiu de instructor, iar aceasta consideră că elementul-cheie al învățării este să pui întrebări atunci când nu înțelegi.

R.D.: Deocamdată, consider că predau și nu predau în același timp. Consider că am foarte multe de învățat, mai ales că este important să pui întrebări atunci când trebuie și când îți dorești să afli ceva nou. La un stagiu de instructori am început să merg de la 14 ani. Eram cea mai mică. Toată lumea știa deja ce se întâmplă, ce se face, cât durează și nu știam ce caut acolo în primă fază, dar pe parcurs am înțeles.

Rebeca își aduce aminte primul moment în care a predat karate, chiar dacă pe vremea aceea era și ea, la rândul său, un simplu sportiv.

Atunci când am început să predau ,,prima oară”, nu predam propriu-zis, ci eram sportiv. Într-o zi, mi-a zis instructorul ,,treci în față, eu număr, tu faci și toți se iau după tine. De acolo a început totul.

Începutul perioadei de instructor a coincis cu un program aglomerat la școală, însă ambiția a determinat-o pe Rebeca să nu renunțe la acest sport.

R.D.: Programul era foooaarte încărcat, dar m-am împărțit destul de bine. Surprinzător, nu am spus niciodată că nu merg la antrenamente pentru că sunt prea obosită. Era momentul meu de relaxare și zona de confort.

Ca în viața oricărui sportiv, și Rebeca a avut parte de un episod care a ținut-o departe de antrenamente pentru o vreme. În anul 2019, cu doar două luni înainte de Campionatul Mondial de Karate de la Londra, Rebeca a suferit o operație și a fost nevoită să stea departe de antrenamente.

R.D.: Era foarte ciudat, pentru mine, fix pe final, înainte de competițiile de la Londra, să stau în pat.

Sensei Luminița Dan, fondatorul clubului de karate și mama Rebecăi, spune că este mândră de evoluția acesteia și a fratelui ei mai mic, instructor la rândul său.

Luminița Dan: Sunt ambițioși, au țeluri mari. Au învățat să fie niște instructori iubiți și apreciați de copii și de către părinți, pentru că sunt implicați în această activitate 100%.

Iar dedicarea Rebecăi se reflectă în ceea ce au deprins sportivii pe care îi pregătește.

Am învățat cum să fiu disciplinat, cum să mă apar în orice situație pe stradă. – Eduard, copil pregătit de Rebeca pentru competiții

Am învățat disciplină, să nu țip, katas-uri și cum să mă lupt foarte bine la competiții ca să câștig. – Miruna, unul dintre copiii pregătiți de Rebeca

De când a devenit instructor de karate, Rebeca s-a confruntat cu situații în care părinții își aduceau copiii la club doar pentru a-i disciplina, întrucât acasă nu reușeau acest lucru. În aceste situații, Rebeca are o tactică.

R.D.: Câteodată, stau și îi aștept, pentru că este important să îi și aștepți ca să se autodisciplineze. Nu trebuie să le atragi atenția. Împingându-i de la spate, (copiii – n.r.) nu mai fac nimic cu plăcere. Așteptându-i, văd că ei se autodisciplinează.

Pentru Rebeca, acest sport nu este doar un stil de viață, ci are multiple semnificații. Motto-ul clubului de karate o definește: ,,Când nu mai poți, mai poți un pic!”

(Karate-le – n.r.) Este ceea ce mă reprezintă foarte mult, ceea ce mă pregătește în continuare. Karate-le este un mod de salvare pentru mine, e totul pentru mine.