Jurnalismul. Un domeniu despre care se aud atât de multe zvonuri, despre care se spun multe. După cum vă așteptați, există opinii diverse și de cele mai multe ori contradictorii în ceea ce privește jurnalismul. Pe de-o parte îi avem pe cei care spun că este domeniul unde se fac cei mai mulți bani. Lucru care nu este departe de adevăr. Still, nu-i putem ignora pe oamenii care susțin că jurnalismul a ajuns un domeniu care nu mai inspiră respect și integritate. Iar partea financiară, evident a încetat să fie motivantă.
Ca și voi probabil, și noi stăm și ne întrebăm: pe cine să mai crezi?
Ei bine, pe Gabriel Fereșteanu, un tânăr jurnalist care pâna la 25 de ani se poate mândri cu o carieră frumoasă în jurnalism. A lucrat în TV, la radio și în redacția Evenimentul Zilei, unde a scris anchete de primă pagină. Spune despre el că are principii solide, dar care nu-l împiedică să fie open minded și să aibă o viziune de do-er”.
Tocmai din acest motiv a pus bazele unui proiect online, un canal de YouTube, „Pe românește”. Canalul său este singurul proiect social din YouTube-ul românesc și se bucură de un număr de aproximativ 45.000 de abonați.
Mi-a plăcut mult dicuția cu Gabi. Un tânăr foarte soiciabil și entuziast care face lucrurile cu pasiune și mult drag. Iubește ceea ce face și asta se vede în content-ul său de pe YouTube, în articolele sale, în modul în care vorbește despre jurnalism. Mi-a răspuns la multe curiozități și întrebări care se iviseră pe parcurs de spre acest domeniu frumos și complex.
Ceea ce am reținut de la Gabriel Fereșteanu este că atunci când îți dorești un lucru, trebuie să perseverezi neîncetat, să faci pași mici care să te conducă ușor, ușor spre țelul tău. Dacă ai încredere în tine și în ideile tale nu contează ce cred alții, contează doar să muncești îndeajuns de mult încat să-ți vezi visul îndeplinit.
În interviul de mai jos, decoperiți răspunsurile la cele mai des întâlnite întrebări despre jurnalism, despre online și youtube. Toate de la Gabriel Fereșteanu, un om care le-a încercat pe toate.
-
Ai absolvit facultatea de drept și cu toate astea ai ales o carieră în jurnalism. Cum s-a petrecut această schimbare de domenii?
Eu am făcut dreptul pentru că jurnalismul este o meserie mai instabilă, din punct de vedere al câștigurilor, al locurilor de muncă. Eu făceam presă din pasiune încă de mic. De la 16 ani am intrat în TVR și am avut o emisiune acolo pentru copii, apoi la 17 ani am cunoscut-o pe Simona Ionescu, care e redactorul șef de la Evenimentul Zilei (era la Adevărul pe vremea aia) și am început să facem un proiect împreună.
La 18 ani am semnat primul contract de muncă la Evenimentul Zilei și pe perioada facultății eu deja lucram în presă, așa că nu a fost o trecere așa dificilă de la drept la jurnalism.
Eu am făcut jurnalism și în paralel am făcut și dreptul ca să fiu sigur că nu o să mor cumva de foame din presă. Slavă Domnului, nu se întâmplă asta, dar pentru liniștea părinților mei am făcut dreptul. Mi-a plăcut și mă ajută în ce fac, chiar dacă nu profesez.
-
Ai lucrat în televiziune, la radio, dar și în presa scrisă. Care este cea mai dificilă ramură a jurnalismului?
TV-ul. Prima experiență serioasă pe care am avut-o cu televiziunea a fost la TVR, la o emisiune pentru adoleșcenți, „Liber pe contrasens”, după care am avut emisiunea mea „Opera Prima”, care se difuza sâmbăta. Apoi am făcut la Digi un intership de trei luni, în timpul facultății.
N-am putut să rămân acolo pentru că eram și cu facultatea și cu ziarul și am plecat de la Digi. Am avut mai apoi o emisiune la Music Channel, o emisiune la care am renunțat din cauza licenței de la drept și apoi am mai avut un proiect la TVR. Nu consider însă că mi-am găsit un proiect la TV care să mi se potrivească.
-
Ce tip de subiecte preferi? Din ce motiv?
Mie îmi plac foarte mult anchetele. Mai nou eu scriu pe monden, dar am avut perioade în care am scris pe social, pe educație și am scris multe anchete. Sunt foarte mândru de anchetele mele de primă pagină. Înainte să lucrez în TVR, eu am avut un scandal cu ei. I-am ținut pe prima pagină în Evenimentul Zilei. Descoperisem că în TVR se fac angajări ilegale și am scris despre asta.
Am mai descoperit că funcționează ilegal în România Partidul Comunist și am făcut o anchetă cu camera ascunsă acolo. Mie asta îmi place foarte mult, să dau subiecte relevante pentru oameni, care să ajute.
-
Ce satisfacții îți aduce profesia de jurnalist?
Faptul că ai relații, cred. Asta e important. Depinde cum faci presă. Sunt foarte mulți tineri care nu au acces pentru că e un domeniu închis cumva și sunt absolut conștient de treaba asta.
Satisfacțiile nu-s de oridin financiar și mai degrabă de faptul că ai o pasiune pe care ți-o îndeplinești și că ai putea să găsești niște oameni care te apreciază dacă ești lăsat să fii văzut din interiorul redacțiilor.
După cum am zis satisfacțiile sunt mai mult de ordin de împlinire, spirituale. Bine, mai poți să primești o masă gratuită într-un club, mai primești niște hainuțe dacă ești vizibil, „pișcotăreli” cu alte cuvinte, lucruri de care nu ai nevoie în principal.
Eu sper că nu se apucă nimeni de jurnalism ca să primească invitații la evenimente. Există „pișcotarii” care sunt foarte cunoscuți. Ei se duc la evenimente pentru mâncare și pentru gift bag-uri. E super trist, nu doresc nimănui să ajungă în situația asta. Trebuie să fii fericit cu munca ta, cu aprecierea oamenilor, pentru că pe parta financiară mai e mult de lucru.
-
Care sunt, conform experienței tale, minusurile profesiei de jurnalist?
Oamenii au în general o părere proastă despre presă. Își mai amintesc de tine că ești presă în momentul în care au o problemă cu vreo autoritate. Li se întâmplă ceva pe la Poliție, pe la diverse instituții publice și atunci ești bun că ești în presă. Te sun și-ți spun „Uite ce mi s-a întâmplat, dă-i în nenorocitul respectiv”, dar doar atât.
Minusurile profesiei sunt multe: nu sunt bani, trebuie să te înțelegi cu lumea, trebuie să dai mai mult din coate decât e necesar, trebuie să dai din coate ca să-ți exerciți profesia, asta e de fapt trist.
E un domeniu închis, instabil, în sensul în care nu îți garantează nimeni că dacă ai un proiect bun pe TV, tu rămâi acolo dacă nu te înțelegi bine cu conducerea. Nu-ți garantează nimeni că dacă ești foarte bun, poți să-ți exerciți profesia. Uite, de exemplu Andrei Gheorghe care a ieșit de pe FM, deși era super tare.
Acum toată lumea îl regretă pentru că a murit. O să uite lumea și că a murit Andrei Gheorhe, pentru că nu cred că o să rămână foarte mult în mintea noastră. Suntem noi așa atunci când moare cineva îl vorbim numai de bine, dar când traia a fost dat afară de la Pro FM, adică despre ce vorbim? E trist, el era un nume și va rămâne un nume. Nu știu dacă vreodată cineva din media va învăța treaba asta.
-
Cât de dificil este să te faci remarcat dacă nu ai un background în jurnalism?
Dacă îți dorești, poți. Eu nu am avut nicio cunoștință. Împreună cu un prieten foarte bun, Andrei Nicolae, care e la Virgin Radio, am pornit din liceu, am făcut un proiect împreună, prin intermediul căruia am cunoscut-o și pe Simona Ionescu. Am să-ți spun cum am intrat eu în industrie. Dacă îți dorești, jumătate din drum este deja făcut. La 17 ani am sunat-o pe Simona Ionescu, necunoscând-o. Ea era redactor la Adevărul.
Am sunat în redacție după ce am luat numărul de telefon din ziar, am cerut cu Simona Ionescu, nu mi-au dat-o la telefon, dar am insistat spunând că este foarte important și că trebuie neapărat să vorbesc cu ea.
Am reușit să ajung la ea și când m-a întrebat de unde sunt (cred că se aștepta să fiu din partea altei publicații, sau oricum o persoană importantă) i-am spus că sunt de la Colegiul Lazăr. A avut un șoc și o criză de râs, dar mai apoi am obținut o întâlnire, am făcut proiectul cu ea și am muncit foarte mult și așa am convins-o că merit să intru în industrie. După ce am intrat la Evenimentul Zilei mi-a fost mult mai ușor pentru că am început să cunosc oameni prin intermediul jobului și să-mi fac relații și lucrurile au devenit mai simple.
Dacă ești stundent, mergi la intershipuri, practică în jurnalism. Du-te cât mai sus! Țintește PRO TV-ul, țintește Radio România, tintește tot ce e mai sus în această industrie și mergi acolo. Fă practică fără bani la început și încearcă să te împrietenești cu oamenii de acolo și să le demonstrezi lor că au nevoie de tine și dacă le-ai demonstrat asta, cred că deja ești în echipă.
-
Cum a luat naștere proiectul „Pe românește” ?
Proiectul „Pe românește” este singurul proiect social de pe YouTube. Sunt multe canale de challenge-uri, provocări , vlog etc. În momentul în care acum un an jumătate eu m-am hotărât să fac un proiect social pe YouTube, toată lumea mi-a zis că sunt nebun, că nu o să am succes și că o să fac și eu 300 de vizualizări. „Cine o să se uite, cât de mult poți să faci tu cu un reportaj?”. Cam asta auzeam în stânga și în dreapta.
Am făcut chiar și un milion de vizualizări, ceea ce a contrazis cumva ceea ce spuneau oamenii care nu credeau în proiect inițial. Am inițiat acest proiect din necesitatea de a fi liber,de a mă exprima liber și de a face content-ul așa cum mi-l doresc eu, fără să depind de un editor, fără să depind de o echipă care să-mi spună că trebuie să fac lucrurile într-un anumit mod.
Nu voiam să mi se mai spună că nu pot să zic anumite lucruri pentru că avem un parteneriat în desfășurare și că nu putem să spunem alte lucruri pentru că deranjăm publicul prea tare sau pentru că nu corespunde cu direcția spre care tinde publicația, televiziunea, radioul.
Așa că într-o zi mi-am spus că voi avea propia mea direcție editorială și că o să-mi deschid un canal de YouTube care să fie spațiul meu unde o să-mi fac subiectele așa cum le simt eu și pe care o să le livrez cum vreau eu.
M-am apucat de YouTube pentru că este viitorul și pot spune că la acest moment am reportaje care au o audiență mai mare decât are o emisiune de TV și o spun din experiență. Un milion înseamnă undeva la cinci puncte de rating. Ce emisiune mai face cinci puncte de rating? Sunt puține. Emisiuni imense cu niște bugete pe măsură.
Eu nu am cine știe ce buget, adică cât ar putea să coste ce fac eu? O cameră, un cameraman și din când în când niște figurație, dar față de studiori, lumini și spectacolul din spatele unui show TV e super puțin ce investesc eu în „Pe românește”.Eu le recomand tuturor celor care vor să intre în presă să înceapă cu un proiect foarte bun.
-
Cum alegi temele pentru experimentele sociale? Ce te inspiră?
Eu vreau să fiu proud de materialul pe care îl fac, vreau să nu-mi fie rușine dacă merg pe stradă că mi-am dat cu cremă de pantofi pe nas ca să fac vizualizări, aș înnebuni să trăiesc treaba asta. Eu nu am de arătat nici sâni, nici fund, nici nimic, adică eu nu fac așa vizualizările. Vreau să fiu eu mândru și să fie de interes pentru public. Știu că interesul publicului merge în zona de controvers, însă nu pot să le livrez întotdeauna ce își doresc, adică eu aș face mult mai multe vizualizări dacă aș oferi publicului ce știu că își dorește, dar nu pot să fac asta.
Le ofer la jumătate, cumva. O jumătate ce își doresc ei, o jumătate ce mă face și pe mine mândru. Le aleg și în funcție de interesul față de subiect și de propriile valori pe care le am în tot ceea ce fac eu.
Am abordat teme precum prostituție, droguri, hoție. Tot ce întâlnesc pe stradă, nu mă feresc de ceea ce văd pe stradă. Mai am povești pe care încă nu le-am publicat pentru că nu sunt sigur că sunt ok.
-
Abordezi subiecte destul de delicate în clipurile tale. Cum reacționează românii la aceste experimente sociale?
Când te întâlnești cu oamenii pe stradă au tot felul de reacții, dar în online toți sunt sfinți, mai buni, mai corecți și mai inteligenți.
În online sunt două categorii de oameni: cei care înțeleg despre ce e vorba și cei care se uită doar să vadă niște prostituate la trotuar. A doua categorie nu a înțeles că femeile alea nu au analize, că e un fenomen social, că nu ar trebui încurajat, că în spatele acestui fenomen există drame, există tinere care nu au fost ajutate, că autoritățile ar trebui să intervină.
Ei nu au înțeles toate aceste lucruri. Ei au înțeles pur și simplu cât e tariful la trotuar. Foarte bine că s-au uitat, eu sunt bucuros. Dacă nu au reușit să înțeleagă, îmi pare rău. O sa încerc să fiu mai explicit pentru că e de datoria mea să fac asta.
Am pornit de la faptul că reacțile românilor sunt diverse, iar în online sunt mereu mai deștepți, mai frumoși și mai moraliști ca tine, dar în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Am stat mult pe stradă și încă stau, deci pot să afirm asta.
-
Atunci când alegi să te expui, îți asumi că ai putea să primești pe lângă felicitări și destul de mult hate. Cum gestionezi comentariile răutăcioase și criticile primite?
Cu draci. Chiar aseară am avut parte de un eveniment de genul. Nu mi se întâmplase până acum să mă întâlnesc pe stradă cu cineva care să-mi zică ceva. Aseară am fost la OMW să alimentez, erau doi casieriști. Eu plăteam la unul, iar un băiat plătea la cel de-al doilea. La un moment dat acest băiat îmi zice: „Te confund sau tu ești de pe YouTube. Cred că ți-am văzut câteva videoclipuri.”.
I-am spus că întradevăr eu sunt băiatul de pe YouTube și au început criticile. Mi-a zis că nu-i plac videoclipurile, iar expresia lui facială era clar una care-mi transmitea că sunt praf. Eu am reacționat destul de drăguț, apoi am mers să beau o cafea cu cineva și mi-am parcat mașina pe Decebal.Când m-am întors mi-am găsit oglinda ruptă, lăsată lângă. Nu înțeleg cu ce am supărat atât de tare.
În ceea ce privește comentariile negative, sunt blocate anumite cuvinte pe YouTube. Dacă vrei să-mi scrii ceva foarte urât de mama, de tata, de familie și așa mai departe, comentariile îmi vor apărea doar mie într-o secțiune de comentarii restricționate.
Sunt câteva sute de comentarii urâte pe fiecare clip pe care le văd acolo, dar nu le citesc. Le-am deschis o singură dată și mi-am dat seama că-mi afectează prea mult starea de spirit ca să le mai văd. Pur și simplu le ignor. Mă țin cât mai departe de părerile negative.
Plus că proiectul nu este despre mine, este despre informația pe care o transmit, deci hate-ul este de foarte multe ori irelevant. Eu nu vreau să fiu cunoscut. Decât să fii cunoscut ca Daniela Crudu, mai bine stai acasă, fără să se supere nimeni pe mine. Dacă te cunoaște lumea ca pe Cătălin Tolontan, da, e în regulă! Eu nu îmi doresc popularitate, îmi doresc notorietate, vreau ca munca mea să fie respectată și să se știe că pot să fac ceva.
-
Ai colaborat cu nume sonore ale vloggingului românesc ( Mimi, Andra Gogan). Cum au decurs aceste colaborări?
Eu cu Andra Gogan ne știm de mult, am făcut un proiect împreună. E o tipă super muncitoare și cuminte, cu părinți foarte ok, care și-a ales o nișă foarte bună: copiii. E o persoană inteligentă și mă bucur pentru succesul ei. Colaborările decurg natural pentru că ne știm de ceva vreme, de ani de zile, dinainte să fie celebră pe YouTube.
Pe Mimi am cunoscut-o întâmplător la un fan meeting. Nu aveam o părere prea bună despre ea la început, nu o urmăream pe YouTube. Era primul ei eveniment și avea emoții. Am vorbit cu ea la evenimentul respectiv și am descoperit că este o tânără cu principii și standarde. E mișto ca om și are o strategie în spatele contentului pe care îl are. În ultima vreme suntem foarte apropiați, vorbim mult la telefon, avem proiecte comune și colaborările decurg foate ok.
Vloggeri sunt oameni cool și super deschiși la colaborări, mai ales cei pe care îi cunosc. Nu colaborez cu vloggeri care nu-mi plac. Unii vloggeri sunt precum contentul lor, proști. Nu colaborez decât cu oameni pe care îi apreciez și cu care rezonez. Cred că totul se va muta în online în curând.
-
Un sfat pentru cititorii Iqool?
Mie îmi place super mult de voi și-am dorit mult să fac un intevriu cu voi pentru că sunteți o revistă de tineri. Eu vreau să am o comunicare cu oamenii de vârsta mea, pentru care sunt relevant. Eu pentru tineri fac ceea ce fac. Mi se pare super mișto Iqool ca brand pentru că sunt foarte puține reviste de tineret, chiar cred că sunt niște eroi că faceți asta. Cred că aveți nevoie de mult share pentru că pentru un site asta e cel mai important, deci sfatul meu pentru cititorii voștri e să dea cât mai mult share!
Surse foto: arhivă personală
