De doi ani de zile, nu mai sunt un simplu om. Sunt un voluntar. Mai presus de orice, mai presus de studenție și ale ei sesiuni stresante, petreceri de neuitat în centrul Bucureștiului, plimbări prin parc alături de cel drag, eu sunt un voluntar pasionat. Fac parte dintr-o organizație studențească ce mi-a oferit un nou început, imense provocări, pe care le-am acceptat sau nu, experiențe inedite, încărcate atât cu sentimentul dulce al reușitei, cât și cu gustul amar al dezamăgirii. Ce urmează e o filă de jurnal, o pagină a poveștii mele cu supereroi, în care joc rolul principal și, cu pași timizi, mă apropii de deznodământ.
Am simțit nevoia să scriu despre teambuilding-ul din acest an. 120 de oameni mici, dar cu suflete aprinse și curioase, trei zile de decembrie friguroase, dar încălzite cu emoție și un singur gând: voluntariatul îmi e viață, viață trăită ca o poveste cu supereroi, ca o joacă a învățării, ca un timp pe care l-aș retrăi de infinite ori, de fiecare dată cu mai mult curaj și mai multă încredere în mine. Asta îmi e amintirea din acest an, acestea sunt momentele pentru care aș opri timpul în loc și aș privi întruna oamenii ce îmi sunt cei mai dragi pe acest pământ. I-aș privi cum râd, plâng, muncesc, răzbat, se bucură, se îmbrățișează și clădesc, în fiecare clipă, un SiSC mai puternic și mai frumos.
Ne-am întâlnit la Bran vineri, mai spre seară, unii mai puțin dormiți ca alții, unii mai nerăbdători ca alții, însă toți cu bagajele pregătite, pline de așteptări și vise. Eu sosisem de joi, însoțită de trei dintre supereroii mei preferați, căci trebuia să punem totul la punct pentru cei ce aveau să pornească din București vineri pe la prânz, către o destinație necunoscută.
Au ajuns și ei, după un drum lung și greu, zăpăciți și istoviți de foame. Nu le-am lăsat timp de odihnă, i-am adunat pe toți și am început să scriem povestea acestui Teambuilding. I-am împărțit în zece camere, fiecare reprezentând esența unei valori sau unui principiu ce stă ca temelie pentru organizația noastră, lucru pe care ei nu l-au intuit la început. Le-am dat timp să își construiască o identitate, să se unească și să se pregătească pentru cele cinci misiuni pe care le aveau de îndeplinit a doua zi, promițându-le că toate elemente se vor lega, pe măsură ce vor trece de fiecare misiune.
Sâmbătă ne-am urnit mai greu, căci pierdusem ore de somn prețioase noaptea trecută, însă am început să ne jucăm, să ne umplem de entuziasm și voie bună, să ne arătăm vulnerabili în fața celorlalți, să ne molipsim cu sinceritate și prietenie. Moderând una din cele cinci misiuni, am avut ocazia să cunosc oameni excepționali, cu răbdare de fier și o atenție deosebită pentru cel de lângă tine, ce poate se chinuia și nu reușea să treacă peste terenul minat, însă nu era niciodată abandonat. Am văzut fețe epuizate și gesturi de resemnare ale oamenilor, când eu strigam „Înapoi! De la capăt!”, însă nu am văzut pe nimeni renunțând. Bucuria din ochii lor și îmbrățișările de grup după ce reușeau să termine misiunea îmi confirmau că ei nu-și dădeau seama ce-i ținea să fie mai departe curioși și puternici, însă simțeau că fac ceea ce trebuie.
Toate cele zece camere au reușit să ducă la capăt cele cinci misiuni, până la sfârșitul zilei, însă punctul culminant al poveștii noastre de-abia se ivea, odată cu pregătirile pentru botezul recruților. A fost neașteptat de intens și de emoționant. O noapte adâncă și rece, zâmbete largi, mâini strânse puternic, necunoscut și teamă-un moment de o mare simplitate, marcat de întrebarea: Ai încredere în SiSC? Inima stătea să îmi sară în piept, gândindu-mă cum, în urmă cu doi ani, mi se punea aceeași întrebare, iar acum îmi venise mie rândul să întreb. Îmi alegeam cu grijă cuvintele, le rosteam cu căldură, încercând să îi liniștesc și să le spun că tocmai s-au pricopsit cu o mare de oameni care îi protejează și îi cresc, așa cum știu ei mai bine.
Duminică ne-am ocupat timpul scriind finalul fericit al poveștii. Am stat în fața lor și le-am explicat cum fiecare cameră, din cele zece formate, reprezenta răbdarea, spiritul de echipă, continuitatea, responsabilitatea și multe alte principii și valori ce ghidează SiSC-ul de mai bine de 18 ani. Am stat în fața lor fără să mă feresc de cine sunt, arătându-le că tot ce îmi doresc e să le fie lor bine, pentru că binele lor e binele meu.
Le-am spus că trebuie să își asume tot ceea ce-au învățat în cele trei zile, pentru a porni pregătiți la drum, pentru a-și păstra motivația și dorința de implicare. Le-am spus că îmi doresc un SiSC unit și puternic, și pentru asta am mare nevoie de ei. Le-am spus să nu renunțe niciodată, oricât de greu li s-ar părea, ci de fiecare dată să își aducă aminte de ce au ales SiSC și de ce existăm, ca și comunitate.
Ce nu le-am spus și aș vrea să le spun acum este să caute modele în jurul lor, să se înconjoare doar de oameni frumoși, de la care să aibă ce învăța și să își dorească să le calce pe urme. Ce nu le-am spus și aș vrea să le spun este că le mulțumesc pentru că, zi de zi, mai pun o cărămidă și clădesc SiSC-ul, împreună, făcându-l de nedoborât.
Sunt mândră că am trăit povestea acestui teambuilding, ghidată de ei, căci ei îmi oferă direcție și viziune. Curând, voi încheia și eu o misiune începută cu opt luni în urmă și mă voi apuca de construirea proprii povești, neconectată la SiSC. Da, mă tem de o viață fără SiSC, dar sunt liniștită, pentru că știu că SiSC-ul meu rămâne pe mâini bune și de fiecare dată când voi avea nevoie doar de un gram de magie, am un loc unde mă pot întoarce și pot retrăi cele mai sincere și profunde sentimente.
Fără dar și poate, ce înveți într-un ONG nu ți se va preda niciodată la un curs, iar oamenii pe care îi întâlnești acolo nu îi vei găsi pe holurile facultății. Cititorule, dacă ești voluntar, te felicit din toată inima și îți doresc multă putere de muncă în tot ceea ce ți-ai propus. Dacă nu ești, fă tot posibilul să devii unul și investește în tine! Te rog, nu mă crede pe cuvânt când îți spun că voluntariatul schimbă vieți, mută munții din loc sau îți oferă superputeri. Încearcă pe propria piele dacă vrei. Convinge-te singur dacă funcționează sau nu.
