marți, martie 19, 2024
Recrutare IQool
AcasăFun & culturăArte și carteIubeşti greşit: romantismul a distrus iubirea

Iubeşti greşit: romantismul a distrus iubirea

Te-ai gândit vreodată că nu ştii de ce, cum şi când iubeşti? Că simţi iubirea din cauza unui context istoric şi social? Că felul în care îţi manifeşti dragostea este un produs al epocii în care trăieşti? La Rochefoucauld spunea că unii oameni nu s-ar fi îndrăgostit niciodată dacă nu ar fi ştiut că există conceptul de iubire. Tu ştii ce este sentimentul ăsta cu adevărat?

Pentru a înţelege mai bine felul în care romanticii au idealizat până la eşec conceptul de iubire, trebuie să ştim cum s-a manifestat şi ce a fost romatismul. Este de menţionat faptul că romantismul a apărut tocmai ca o reacţie împotriva încrederii exagerate în raţiune. Totodată, acesta nu s-a manifestat doar în literatură – nu, nu vom vorbi despre Eminescu sau despre Negruzzi. Romantismul a afectat o arie largă de domenii: istoriografia, muzica, artele plastice etc. Aşadar, este de la sine înţeles faptul că şi mentalităţile au fost influenţate de acest curent. Cu toate astea, de la începutul anilor 1800 şi până astăzi suntem înconjuraţi de iubirea prelucrată de romantici. Asta ne cam pune câteva semne de întrebare, nu-i aşa?

Ce ne spune romantismul despre iubire?

Alain de Botton, filosof, eseist şi romancier, ne spune că romanticii au adoptat un set de concepţii despre dragoste: ce este, cum se manifestă, cum ar trebui să ne comportăm în raport cu ea şi cum ar trebui să arate relaţiile noastre.

Romanticii ne-au convins că există un suflet pereche pentru fiecare dintre noi. Ne-au făcut să credem că, mai devreme sau mai târziu, vom găsi această persoană făcută în mod ideal pentru noi. Poate dura o veşnicie, poate fi doar la un swipe distanţă ori poate fi persoana pe care am avut-o alături mereu. Detaliile nu au relevanţă; contează doar faptul că avem acest suflet pereche şi că toate grijile, neliniştea şi greutăţile vor dispărea ca prin magie atunci când îl vom găsi. Vom elimina tristeţea, dorul şi singurătatea, iar în schimb vom îmbrăţişa pacea până la adânci bătrâneţi.

Toate bune şi frumoase până aici, dar cum găsim persoana asta?

Ei, romanticii ne spun că o vom găsi din instinct. Trebuie să simţim un sentiment foarte special: întâlneşti o persoană complet necunoscută (căci ăsta este secretul unui suflet pereche bine realizat) şi vei şti instantaneu că aceea este persoana alături de care vrei să îţi petreci fiecare dimineaţă până la sfârşitul vieţii. Tot ce trebuie să se întâmple este să simţi. Să ai un sentiment puternic atunci când priveşti persoana aceea pentru prima dată în viaţa ta. Gata. Atât. Asta e tot.

Şi totuşi ni se întâmplă ca uneori să simulăm acest sentiment special. De aici şi ideea că ea/el este aleasa/alesul – până în momentul în care vă despărţiţi şi începi să observi că sentimentele nu erau atât de puternice pe cât ai crezut.

Simţim anumite emoţii deoarece suntem constrânşi să le simţim. Aceste constrângeri vin fie din partea societăţii, fie din partea oamenilor din jurul nostru, fie se datorează educaţiei pe care am primit-o. Din acest motiv încercăm să simulăm această dragoste fulgerătoare, la prima vedere. Aceşti factori ne pot face şi să ne reprimăm alte emoţii deoarece suntem învăţaţi că unele trăiri sunt mai importante decât altele.

O altă idee transmisă de romantism este cea potrivit căreia iubirea, odată găsită, este veşnică.

Să ne gândim la romanele de dragoste şi la personajele acestora: Cât de mult trăiau ele? Războaiele, igiena precară ori bolile îi cam împiedicau pe eroii romantici să trăiască până la 80 de ani alături de sufletul lor pereche, stând pe verandă şi admirând apusul. Aşadar, eternitatea lor era destul de limitată.

Referindu-ne din nou la statul pe verandă şi la admiratul apusurilor, Alain de Botton constată că îndrăgostiţii ar fi trebuit să nu aibă serviciu. Romanticii ar trebui să îşi dedice viaţa iubirii cu tot ce cuprinde aceasta: plimbări romantice, trăitul în natură, privitul apusurilor şi admiratul valurilor puternice precum dragostea pe care şi-o poartă partenerii. Toate aceste activităţi nu permit şi existenţa unor ocupaţii puerile, cum ar fi un loc de muncă.

Aceste concepte romantice sunt, într-adevăr, extraordinare. Ne transformă viaţa într-un roman şi sentimentele în atuuri. Preschimbă plictisul cotidianului într-o călătorie plină de aventură, în căutarea sufletului pereche.

Cu toate astea, romantismul a fost catastrofal pentru relaţiile sănătoase şi îndelungate. Hai să mai vedem câteva idei toxice pe care le-a promovat această mişcare:

Romantismul a eliminat latura păcătoasă a oamenilor.

Conform acestui curent, oamenii sunt absolviţi de păcatul originar, sunt purificaţi prin iubire şi sunt transformaţi astfel în îngeri. Aşadar, oamenii devin perfecţi, lipsiţi de răutate şi ură. Aici intervine problema: ce faci atunci când atât tu, cât şi partenerul/partenera sunteţi perfecţi? Atunci când aveţi amândoi dreptate şi nimeni nu greşeşte?

Dacă porneşti de la premisa că noi toţi suntem perfecţi, în momentul în care vei descoperi defectele celuilalt, le vei urî inevitabil.

Trebuie să înţelegem că avem cu toţii problemele noastre cu noi înşine. Ceea ce constituie un obstacol în calea acestei înţelegeri este chiar faptul că avem mari lacune în ceea ce priveşte cunoaşterea propriei persoane. Suntem atât de dornici să cunoaştem alţi oameni încât ignorăm propria persoană şi astfel ajungem în punctul în care toţi ceilalţi gândesc greşit, se comportă greşit, iubesc greşit, iar noi suntem cei corecţi – îngerii.

Şi dacă nu am ajuns chiar în stadiul în care să credem că noi avem dreptate, pe când ceilalţi fac totul în mod eronat, atunci în mod cert facem o altă greşeală: Credem că suntem uşor de suportat (mai ales de către persoana potrivită).

Ceea ce trebuie să înţelegem este că suntem groaznici. Nu suntem nici măcar rezonabili. Este extrem de dificil să fim suportaţi la fel cum, la rândul nostru, ne este greu să suportăm alţi oameni indiferent de iubirea pe care le-o purtăm.

„Nu avem nevoie de un partener perfect, ci de unul conştient de defectele lui.”

Alain de Botton

O altă problemă pe care romanticii o omit este reprezentată de modul în care am perceput iubirea în copilărie.

Cu toţii am primit afecţiune, sub o formă sau alta. Ceea ce nu ştim însă este că felul în care ne comportăm într-o relaţie are conexiuni puternice cu ceea ce am învăţat despre iubire în timpul copilăriei. Adesea încercăm să regăsim tipul de dragoste descoperit în copilărie într-un partener întâlnit la maturitate. Care este problema aici? Ei, acel tip de iubire cu care suntem obişnuiţi noi poate să nu fie cel mai indicat tip, ba chiar dimpotrivă.

Oamenii caută familiaritate în dragostea primită de la alţi oameni, chiar dacă respectiva familiaritate ne poate face să suferim.

Romantismul mizează pe sinceritate.

Unul dintre scopurile unei relaţii este să poţi fi sincer cu celălalt, nu-i aşa? Să poţi comunica perfect deschis, fără să ascunzi nimic, fără să cizelezi nimic. Cu sufletul pereche poţi fi tu însuţi căci el te va accepta aşa cum eşti tu.

Adevărul este că ar trebui să avem milă de oamenii pe care îi iubim şi să îi privăm de un astfel de privilegiu.

Şi nu, nu spun că ar trebui să ne minţim. Romantismul presupune sinceritatea totală. Orice lucru ascuns este o trădare la adresa iubirii. După cum am menţionat anterior: suntem persoane complicate. Prin natura noastră suntem egoişti, răutăcioşi şi superficiali în faţa anumitor aspecte. Tocmai modul prin care reuşim să înfrânăm aceste defecte ne oferă unicitate şi un caracter complex.

Romanticii se înţeleg fără să spună un cuvânt.

O altă credinţă după care se ghidează romanticii face referire la faptul că îndrăgostiţii nu ar trebui să vorbească prea mult. Oamenii care se iubesc cu adevărat vor şti ce gândeşte partenerul, chiar dacă acesta nu spune nimic.

De aceea, sufletul pereche ar trebui să ştie ce te supără, când te supără şi cum să repare situaţia. Sufletul pereche este nevoit să ştie ce ai păţit, chiar dacă spui că tu nu ai nimic, că totul e bine şi că nu eşti supărat/ă. Sufletul pereche ştie fiindcă este un romantic incurabil. Sau nu.

Trebuie să iubeşti totul sau nimic!

O altă idee promovată de romantism este cea legată de faptul că partenerul ar trebui să iubească totul la tine. Evident că va iubi calităţile, realizările şi toate lucrurile extraordinare de care dai dovadă. Cu toate astea, nu poţi iubi absolut fiecare aspect şi ar trebui să fii sincer mai ales cu tine însuţi pentru a conştientiza acest lucru.


Iubirea ar trebui să fie un proces de educare reciprocă, iar în urma acestuia, ambii parteneri să devină o variantă mai bună a propriei persoane. Atunci când acest proces eşuează, relaţia se destramă. Educarea nu se face prin umilirea partenerului ori prin punerea acestuia la zid. Rolurile, în acest proces, sunt interşanjabile, iar educarea este continuă.

Ideile promovate de romantism sunt minunate, însă sunt mult prea măreţe pentru a le putea atinge noi, oamenii, deocamdată. Avem nevoie de o îmbunătăţire masivă a propriei persoane până să putem ajunge la a trăi astfel de sentimente. Aşadar, scopul acestui material nu este de a defăima romantismul ci de a trezi conştiinţa în fiecare dintre noi. Suntem imperfecţi, păcătoşi, răi şi egoişti, însă, în pofida acestor lucruri, ne putem ridica la aşteptările create de romantici. Cândva. Poate.

„Dragostea nu este doar un sentiment, ci şi o abilitate care se învaţă.”

Alain de Botton

Surse/ de aprofundat:

Eseuri de îndrăgostit de Alain de Botton, carte în pdf.

Ce se întâmplă în iubire de Alain de Botton, carte în pdf.

Georgiana Grigoraș
Georgiana Grigoraș
Studentă la Jurnalism în cadrul FSPAC, Cluj-Napoca. Autoare a cărţii "Flăcările Persephonei". Pasionată de neuroştiinţă, limbi străine, literatură şi artă. Îndrăgostită iremediabil şi ireversibil de cuvinte şi informaţie.
RELATED ARTICLES

Most Popular