Metroul este un element indispensabil în viața cotidiană a bucureștenilor. Rapid, eficient și performant, acesta transportă zilnic peste 100.000 de călători în cele mai importante zone ale Bucureștiului, prin intermediul a patru magistrale și 51 de stații. Care este, însă, povestea metroului bucureștean și de ce poartă stațiile denumirile respective?
Metroul bucureștean este cel mai folosit sistem de transport în comun din România. Administrat de Metrorex, acesta a fost inaugurat la data de 19 decembrie 1979. Cu o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, sistemul este complet electrificat și aflat în subteran, singura stație la suprafață fiind Berceni.
Primele inițiative de construire a metroului datează de la începutul secolului al XX-lea. Dimitrie Leonida, un tânăr student, își alegea ca temă de licență construcția unui metrou în capitală, propunând ulterior acest proiect. Discuțiile pe marginea acestui subiect au avut loc de-a lungul perioadei interbelice. Ideea a început să prindă contur, însă izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a înăbușit aceste inițiative. După război, economia României era șubredă, iar costurile pentru înființarea metroului ar fi fost uriașe. Abia în anii 1970 se ia decizia efectivă de construcție, în condițiile în care transportul de suprafață nu mai făcea față numărului mare de călători.
Prima linie construită a fost Magistrala 1 (M1) între Semănătoarea – Timpuri Noi. Magistrala cuprindea șase stații (Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi) și a fost construită în scopul de a transporta oamenii din cartierele-dormitor la fabrici. În acest sens, cele două capete de linie au primit numele marilor fabrici din zonă, în timp ce restul stațiilor au împrumutat numele piețelor și cartierelor din apropiere. În 2009, Semănătoarea devine Petrache Poenaru, din necesitatea de a adapta denumirile la realitățile actuale ale capitalei. Complexul Regie și legătura lui Poenaru cu mediul academic din proximitate au determinat această schimbare.
În anul 1981, M1 se extinde pe linia Timpuri Noi – Republica, cu un număr de șase stații: Mihai Bravu, Dristor, Leontin Sălăjan, Titan, Muncii și Republica. Majoritatea au preluat numele cartierelor în care au fost construite, în afară de Leontin Sălăjan, actuala stație Nicolae Grigorescu. Sălăjan a avut un rol important în cadrul armatei comuniste, dar schimbarea a fost necesară odată cu Revoluția din 1989. De asemenea, în 1992, Muncii devine Costin Georgian, preluând numele fostului director al Metrorex, care a murit în noaptea dinaintea inaugurării stației Basarab. Din 1984 până în 1989, M1 este în construcție, circuitul închizându-se la Dristor cu stațiile Crângași, Gara de Nord, Piața Victoriei, Ștefan cel Mare, Obor, Piața Iancului și Piața Muncii. În 1990, apare Antilopa (nume preluat de la celebra firmă de încălțăminte din zonă), în prezent Pantelimon, iar stația Basarab este intercalată în 1992.
Anul 1983 contribuie la dezvoltarea rețelei de metrou pe actuala Magistrală 3 (M3). La momentul respectiv, tronsonul construit făcea legătura între Eroilor – Industriilor, cu un număr de patru stații: Politehnica, Armata Poporului, Păcii și Industriilor. Ulterior, Armata Poporului a devenit Lujerului, datorită străzii și pasajului din apropiere cu același nume, în timp ce Industriilor a împrumutat numele străzii pe care este situată: Preciziei. Mult mai târziu, în 1994, la jumătatea distanței dintre Lujerului și Păcii, este inaugurată stația Gorjului. Al doilea tronson, deschis în 2008, leagă estul orașului cu Nicolae Grigorescu: 1 decembrie 1918, Policolor și Linia de Centură. Policolor, numele cunoscutei fabrici de vopsele din zonă, devine Nicolae Teclu, celebru chimist român, în timp ce Linia de Centură devine Anghel Saligny, marele inginer proiectant al podului de la Cernavodă.
În 1986, ia naștere Magistrala 2 (M2), cu traseul Piața Unirii – Depoul I.M.G.B. Tronsonul număra inițial șase stații (Piața Unirii 2, Pieptănari, Piața Sudului, Apărătorii Patriei, I.M.G.B și Depoul I.M.G.B), adăugându-se ulterior Tineretului și Constantin Brâncoveanu. După căderea regimului comunist, Pieptănari devine Eroii Revoluției, prin vecinătatea cu cimitirul Eroilor Revoluției unde sunt înmormântați mai mulți eroi căzuți în 1989. Totodată, I.M.G.B devine Dimitrie Leonida, pe când Depoul I.M.G.B preia numele localității apropiate, Berceni. Un an mai târziu, M2 se extinde până în Pipera, adăugând cinci stații: Universitate, Piața Victoriei, Aviatorilor, Aurel Vlaicu și Pipera. Stația Piața Romană a fost deschisă după finalizarea magistralei, din cauza Elenei Ceaușescu, care s-a împotrivit acestei stații, pe motiv că sunt prea multe. Totuși, Piața Romană a fost construită în secret, dovadă fiind peronul extrem de îngust.
După căderea comunismului, dezvoltarea rețelei de metrou a scăzut. În 2000 a fost inaugurată Magistrala 4 (M4), pe linia Gara de Nord – 1 Mai, cu cele două stații, alături de Basarab și Grivița. Din 2011 funcționează alte două stații: Jiului și Parc Bazilescu.
În prezent, metroul bucureștean se extinde pe încă două magistrale. M5 (Drumul Taberei – Pantelimon) se află în construcție și este programat a fi finalizat în 2018. În planificare se găsește și M6 (Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă) estimat a deveni funcțional din 2021. Totodată, există și M7 (Bragadiru – Voluntari), însă această magistrală se află doar la stadiul de proiect.
Legenda metroului din București este destul de interesantă. Tu o știai?
Sursa foto: www.1freewallpapers.com, www.zvoner.ro, www.historia.ro
