„Dansul este cea mai frumoasă artă pentru că el nu este traducerea sau abstractizarea vieții; el este viața însăși” (Havelock Ellis)
Dansul poate exprima emoții, poate spune o poveste, poate crea o atmosferă specifică sau poate etala rezistența fizică a dansatorului. A dansa e mai mult decât a ne mișca oricum în ritmul muzicii, este o combinație între a ne lăsa liberi și a fi atenți la ce se dezvăluie în exterior prin limbajul corporal. Astfel, dansul înseamnă emoție și cucerirea spațiului, dansul presupune atât exprimare liberă cât și modelare interioară.
Dansul a existat încă de la începuturile omenirii, este una dintre cele mai vechi forme ale artei, însă nu a lăsat urme vizibile precum uneltele din piatră sau peșterile pictate, deci este imposibil de stabilit când a devenit o parte a culturii umane.Totuși, arheologia ne prezintă câteva urme ale dansului care duc până la 9000 de ani î.Hr., iar picturi ce reprezentau dansul s-au regăsit și pe mormintele egiptene și indiene datate după 3300 î.Hr.
Încă din epoca primitivă, dansul era o parte a vieții oamenilor, o expresie formală a religiei sau superstiției. Înainte de a exista limbajul scris, dansul era o formă de transmitere a poveștilor din generație în generație. Nu se putea concepe dansul dacă nu avea o temă despre naștere, adolescență, maturizare, moarte, renașterea naturii, anotimpuri, căsătorie, plecarea la vânătoare sau câștigarea unei bătălii. Una dintre primele utilizări ale dansului se poate să fi fost de a povesti și sugera mituri. O altă utilizare este aceea de a prezenta sentimente, dansul rezonând de cele mai multe ori cu dragostea. La unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, s-a decantat și s-a abstractizat, până în zilele noastre.
Multe dintre dansurile contemporane, chiar și baletul, își au rădăcinile în dansurile ceremoniale și tradiționale. Până în 1700, baletul a ajuns la curțile regale. În tot acest secol XVIII, baletul avea să se răspândească în toată Europa, în ciuda faptului că mulți dintre coregrafi îl vedeau într-o lumină negativă. Dansul englez morris se bazează pe vechi ritualuri războinice, iar dansatorii voodoo din Haiti intră în transă în timp ce cheamă spiritele.
Menuetul a fost încă din secolul XVII un dans al eleganței, deoarece se practica la curțile aristocrației. Dansul era deschis de o pereche, căreia îi urmau alte perechi, în ordinea rangului nobiliar, în tempo măsurat, cu ținută solemnă și diverse înclinări și plecăciuni. Din Franța, menuetul s-a răspândit în întreaga Europă, iar după o lungă cădere în desuetudine, menuetul a cunoscut o scurtă revenire către anul 1880 sub o formă inspirată din cadril.
Valsul a fost destul de popular la vremea lui, dar și destul de controversat din cauza ținutei foarte apropiate dintre cei doi parteneri de dans și a rotirilor continue. Se consideră că este primul dans care s-a dansat în poziţie închisă. Până atunci, partenerilor nu le era permis să se atingă, iar liderii religioşi l-au catalogat aproape în unanimitate ca fiind vulgar și păcătos. Totuși, această opoziție a servit numai pentru a creşte popularitatea valsului. Burghezia l-a preluat cu entuziasm imediat după Revoluţia Franceză. Numai Parisul avea aproape şapte sute de săli de dans!
Tangoul a fost, inițial, un dans al bărbaților. Aceasta pentru că în zona în care se dansa erau foarte puține femei. La început a fost dansat pe străzile sau prin bordelurile din zona portuară a Buenos Airesului. Barierele lingvistice dintre prostituate și clienții lor, de origini foarte diferite, au făcut din tango un mod de comunicare non-verbală, cu conotații sexuale.
În urma celor două războaie mondiale, dansurile au fost remodelate. Așadar, în secolul XX au aparut foxtrotul și shimmy. După ce femeile au obținut drept de vot, a apărut charlestonul. Specific acestui dans este faptul că doamnele și domnișoarele dansatoare pot dansa singure sau împreună, cu partener sau fără, motiv pentru care a fost considerat un dans destul de imoral și provocator la vremea lui. Din improvizațiile de Swing din anii 40, a apărut Jitterbug. În anii 50 a apărut rock-n-roll-ul.
În timp, dansul a devenit doar o formă de artă și o modalitate de comunicare și implicare între participanți. S-au desprins mai multe tipuri de dansuri, care au diverse semnificații, dar un sigur scop: acela de a scoate la iveală cele mai elaborate mișcări, ținuta morală, manierele și eleganța dansatorului.
Iar, așa cum spunea Mallarmé: „… orice emoție ar pleca de la noi lărgește un spațiu ori se năpustește asupra noastră și îl încorporează.” Astfel, dansul oferă multiple satisfacții, fără a le uita pe cele estetice. El ne învață să fim armonioși în întreg limbajul gesturilor.
Pentru mine, dansul se traduce prin Duo Flame:
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=l9ihPrEbI8Y[/youtube]
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=xDeprRiA6SM[/youtube]
Redactor: Adina Vintescu
Sursa foto: stop-and-dance.ro
