Îmi dau seama că televiziunea este un domeniu confuz pentru mulți dintre studenții la jurnalism. E ca la un meci de fotbal când echipa favorită dă un gol fabulos, dansează rumba, hip-hop sau lambada, depinde de starea de spirit, însă bucuria nu ține prea mult, este evident. Echipa adversă pleacă pe contraatac și egalează. Ce să mai înțelegi? Până începi să te dezmeticești, deja este minutul 89 și poate chiar ești condus lejer la un scor de tenis. În televiziune, ca și în Lumea lui Banciu, lucrurile sunt de fapt foarte simple și firești.
Radu Banciu este un personaj incomod pentru unii dintr-un simplu motiv: nu îi place să menajeze pe cei care încearcă să ascundă adevărul. Este omul pe care îl urmărești și realizezi că nu poate nimeni să îi îngrădească modul de exprimare. Și de ce ar face-o? Într-o presă care își dorește din ce în ce mai mult controlul și manipularea maselor, un comentariu sau o părere sinceră, fără să fie ciopârțită sau influențată e ca atunci când un medic te resuscitează și când îți revii începi să vezi lumea și viața în general dintr-o altă perspectivă.
Deranjează acest lucru? Absolut. Și paradoxal, trebuie să existe cât mai mulți oameni precum Radu Banciu care pot să facă în așa fel încât să le crească tensiunea celor care își fac un obicei din a ocoli faptele. Nimeni nu deține adevărul absolut, însă ce am apreciat la Radu Banciu a fost sinceritatea și libertatea cu care discută despre orice subiect fără ca cineva să îi poată impune o cenzură.
În sensul în care nu are în minte un lucru pe care ar vrea să îl facă public și se gândește „Ia stai, dacă eu spun asta, deranjez?”. Eu sunt de părere că un jurnalist, un realizator TV nu trebuie să devină un formator de opinie, ci trebuie să îi facă pe cei care îl urmăresc să gândească singuri și să își formeze propriul adevăr din ceea ce expune. În Lumea lui Banciu cam asta se întâmplă, ceea ce se poate observa din ce în ce mai rar în presa din ziua de azi.
Am vrut să discut cu Radu Banciu tocmai în ideea de a înțelege mai bine domeniul televiziunii pentru că atunci când vine vorba despre inside scoop, nimeni nu îți poate oferi informații mai utile decât un om care este mai mult decât familiarizat cu acest domeniu. În interviul de mai jos aflați despre ce am vorbit.
1. În televiziune, trebuie să oferim publicului ceea ce își dorește sau există posibilitatea să fie educat?
Asta e greu de spus. Și una și alta, sigur. Dar în ceea ce privește educația, îți dai seama și tu că nu ai timp să o faci realmente. În sensul că aici nu ești la școală să te pregătești pentru ceva. Televiziunea e mai degrabă un divertisment, eu așa o văd.
Oamenii chiar și atunci când se informează, până la urmă tot o fac în timpul lor liber, deci nu reprezintă niciun fel de obligație pentru cineva. Ori, la cum stau lucrurile în ziua de azi, ai posibilitatea să te informezi dintr-o sută de locuri. Deci educația nu prea își are rostul, mai ales pentru că acum s-a diluat mesajul.
E ca și cum tu ai învăța în același timp cu mai mulți profesori. S-ar fi putut vorbi de educație pe timpuri, când într-adevăr nu aveai decât o sursă și atunci îți băgau în cap anumite lucruri.
Chiar dacă îți conveneau sau nu, doar alea existau, atunci la un moment dat probabil că ajungeau să te marcheze într-un fel, cum ne-au marcat și pe noi anii ăia ai comunismului. Educația publicului nu este o misiune a jurnalismului sau a presei. Ei oferă sugestii, niște sfaturi uneori. Sunt niște păreri, un comentariu. Ăsta este rolul până la urmă. Să informeze și în măsura în care te regăsești, pot să îți fie utile. Asta ar fi menirea.
2. Cât de bine credeți că se maschează manipularea în televiziune?
Se maschează suficient de bine, pentru că altfel oamenii n-ar fi dependenți de asta. Observi că nu există dialog între tine și spectator și atunci tu îi oferi ceva, iar pentru că masa asta de telespectatori e mare, se va regăsi cineva care să accepte discursul respectiv, care sigur că este manipulat cumva.
Nimeni nu poate să spună adevărul pur nici în televiziune și nici în realitate. Nu ne permit legile actuale, nu ne permite societatea. Deci obligatoriu discursul este ambalat într-un fel. Nimeni nu spune adevărul niciodată practic. Asta e o chestiune evidentă. Și când saluți pe cineva sau îi urezi cuiva „La Mulți Ani” e mult mai complex mesajul de fapt. Așa și aici, e o doză de manipulare. Și un medicament.
Ți-l dă cu un gust de portocală sau vanilie să te păcălească să-l iei mai ușor. Numai că în ziua de astăzi cu toată diversitatea de opinii și păreri, poți să fugi ușor de manipulări. Dacă știi filmele alea în streaming, e foarte posibil să găsești ce vrei, dar poți să îndepărtezi ceea ce nu îți place. Nu te obligă nimeni să stai într-un loc dacă simți că nu este pentru tine.
3. Se mai poate vorbi despre obiectivitate în jurnalism?
Și asta este un lucru relativ. Obiectivitatea există probabil în orice frază câte o bucățică, dar si asta, depinde ce interese are fiecare. E o chestiune complicată. Există obiectivitate la bază, este evident, dar e adevărat că o duci mai greu la capăt acum cu toate posibilitățile astea și cu toate variantele pe care le ai decât altă dată, știi?
Astăzi te mai nuanțezi. S-a dus epoca aia în care televiziunea era doar un flux de informare. Astăzi se comentează și atunci în comentarii adevărul nu mai este atât de evident ca într-o știre brută. De multe ori alegi doar o parte, trebuie să te plasezi pe o anumită poziție, uneori ești pe muchie de cuțit și atunci ce mai reprezintă adevărul? Este doar la bază. După fiecare face ce crede cu el. E clar că nu poți să rămâi doar la latura asta pentru că nu se mai caută așa ceva.
4. Ce metode de intimidare pot fi folosite pentru jurnaliștii insistenți?
Mie nu mi s-a întâmplat, dar depinde mult de șeful pe care îl ai. Fiind într-o redacție, sau la radio, tu depinzi de voința patronatului respectiv. Tu nu ești de capul tău, nu te reprezinți pe tine acolo. Atunci sigur că influințele astea cu cât emisiunea e mai mare cu atât interesul e mai mare.
Cu cât sunt mai mulți bani în joc, cu atât manipularea e mai mare. După mine, riști mult mai ușor să fii manipulat la un post mare decât la unul mic. La o televiziune mare, mizele sunt imense. Se fac presiuni bineînțeles, iar dacă nu ești tu cel care să le exercite, o să vină altul, știi? E foarte simplu. La noi așa e croită societatea astăzi.
5. Preferați o emisiune în care să comentați evenimente politice sau ați prefera o emisiune sportivă?
E mai mică distanța dintre sport și politică decât s-ar putea crede. Nu facem doar politică aici. „Lumea lui Banciu” e o emisiune de viziune generală, deci putem vorbi și despre sport. Ele se pot întrepătrunde. Nu e ceva bătut în cuie. În general, jurnalistul ar trebui să poată să le facă măcar teoretic pe toate.
Nu să se priceapă neapărat la toate, dar să le poată face. Trebuie să aibă capacitatea să scrie despre orice în principiu. E mai ușor probabil să vorbești despre sport, dar mizele sunt mai mici în momentul ăsta, pentru că noi nu mai avem sport.
Ce campionat de fotbal avem cu o medie de spectatori de trei, patru mii? Deci n-ai miza de acum 20 de ani. S-au dus și oamenii ăia care puneau presiune. Iar politica a rămas totuși la un nivel de interes mult mai mare. Sportul s-a prăbușit. E clar că se poate trăi în România fără el. Dar fără gâlceava asta e mai greu. Asta se vinde cel mai ușor. Paradoxal, pentru că astăzi se transmit toate competițiile, dar nu mai au impactul de altă dată.
6. Cum credeți că ar trebui gestionate invidiile dintre jurnaliști?
Eu zic că ele pot să facă bine. Nu ai de ce să fii invidios pe cineva. Depinde în ce mod. Nu e o problemă asta. Atât timp cât nu îl împuști sau nu scrii despre el pe rețelele de socializare numai lături nu o să creeze probleme. Invidia asta de fapt există de când ne știm. Eu o știu din primele zile de presă.
Era evident la oricine. Nu există jurnalist fără orgoliu. E ca actorul ăla căruia îi trebuie un pic de tupeu, altfel sigur că nu va reuși niciodată. Deci invidiile cumva sunt binevenite, numai să fie constructive. Nu să încerci să îl sapi pe ăla, deși se face și asta. Chiar dacă nu sună firesc, e în natura lucrurilor să invidiezi, mai ales în domeniul ăsta. Presa e cel mai concurențial mediu din România din 1990 încoace. Deci nu e un domeniu inert. Poate că în domeniul căilor ferate e mai greu să invidiezi.
7. Care credeți că ar trebui să fie raportul dintre calitatea emisiunii și rating?
Asta e ca la fotbal. Dacă mă întrebi dacă trebuie să joci frumos ca să câștigi, da, ideal așa ar fi. Să joci frumos și să câștigi, nu să arunci mingile în față să încerci să câștigi la întâmplare. Așa și aici. Ar trebui ca emisiunile să fie foarte bune calitativ, iar lumea să se uite, ăsta ar fi idealul.
Nu se întâmplă întotdeauna dintr-un motiv simplu: e oferta foarte mare. Într-o competiție de genul ăsta, depinde de bugetul emisiunii. Sigur că nu poți să boxezi cu unii care se lăfăie în show-uri de milioane de dolari în fiecare seară, nu?
Noi cel puțin nu suntem condiționați de asta. Sunt alții care dacă au fost bătuți cu un scor net de concurență au dispărut a doua zi. Adică, deja e ca la menghină, ca la polizor. Nu e televiziune, e sclavagism pe undeva. Așa alergi după niște cifre care de fapt nu îți aparțin.
8. Care credeți că este atitudinea tinerilor vis-a-vis de problemele societății?
Nefiind tânăr mi-e destul de greu să înțeleg. Viziunea lor ar trebui să fie mult mai largă decât era a noastră, pentru că astăzi ai posibilitatea să te raportezi la foarte multe lucruri. Pe vremea noastră nu aveai la ce.
Deși astăzi ai multe, poate prea multe mijloace de a comunica, de a desprinde adevărul de minciună, iată că nu e atât de simplu. Pe vremea noastră aveai o sursă maxim două și din ele îți croiai practic viața. Pierdeai o viață întreagă într-o singură concepție. Asta era societatea, nu existau alternative.
La cât îi cunosc eu pe tineri, mi se par destul de diferiți, dar cert e că e mult haos. Nu-i văd mergând într-un sens. Dovadă că la câte oportunități există, cei mai mulți nu fac nimic. În ziua de astăzi nu te mai poți plânge. Nu îți iese aici, ai 30 de țări în Europa unde să te duci să reușești.
În trecut, mai ales pentru ăștia care stăteam în provincie, dacă nu îți ieșea într-un domeniu, ce puteai să faci? Astăzi sursele de venit sunt infinite. În fiecare zi ai putea să faci altceva. Tineretul în schimb astăzi stă aici și trăiește pe nimic.
Dar acum nu mai poți să dai vina pe nimeni. Fiecare își poate rezolva viitorul așa cum vrea și aproape sigur așa cum ar merita. E greu să spui că nu mi-am găsit toată viața locul. Nu poți să zici că ai eșuat decât din cauza ta.
9. Dacă ar fi să alegeți o carieră într-un alt domeniu, care ar fi acela?
La mine ăsta e un domeniu pe care l-am ales destul de chibzuit. M-aș apuca de scris probabil. Numai că m-am orientat și eu la un moment dat și după oferta pieței. Adică nu ești obligat să faci pe poetul într-o lume prost plătită.
Mai găsești la un moment dat și câte un culoar din ăsta. Vreau să spun că televiziunea e mai rentabilă decât să scrii la un ziar. Eu nu sunt genul să mă apuc de afaceri acum, nu mi-au plăcut niciodată.
10. Care este sfatul dumneavoastră pentru tinerii care visează la o carieră în televiziune?
Astăzi nu știu dacă televiziunea mai poate fi un vis. Era pe vremea noastră, atunci când era ceva de neatins. Cine vrea să ajungă în televiziune, ajunge, însă nu cred că direct de pe stradă să ajungi prezentatoare.
Lucrurile trebuie să vină firesc dacă într-adevăr te potrivești. Televiziunea nu înseamnă să apari pe post să te vadă lumea. Sigur că e mai greu decât pare, am văzut și eu cum e. Dacă am ajuns pe sticlă nu înseamnă că am făcut televiziune. Pentru cine își dorește, trebuie să știe că munca adevărată nu e aia de pe post. Absolut deloc. Aia e chestia superficială, știi? Finalitatea în jurnalism nu e să prezinți știri. Mai degrabă să le faci.
