Cu toții ne dorim să știm câte ceva din culisele teatrului. Citim interviuri cu actori, cu regizori, poate chiar și cu sufleori, dar nu și cu un light designer, poate persoana cea mai importantă.

O piesă de teatru are nevoie de lumină, un actor are nevoie să fie pus în evidență prin lumini, iar un regizor nu poate crea un spectacol fără ajutorul reflectoarelor.

Roxana Docan, angajată a Teatrului Foarte Mic din București și colaboratoare cu Teatrul Național și Teatrul Metropolis, ne dezvăluie o parte din magia spectacolului de teatru.

 Roxana Docan

 

1. Ai absolvit studiile în cadrul U.N.A.T.C. cu masterul în „sound and light design”. Cât de căutat e un astfel de profil?

În generaţia mea am fost şase studenţi, şi am terminat patru. Studenţia a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Toţi lucrăm în domeniu. Am fost printre puţinii care s-au apucat de un master la 33 de ani. Aveam nevoie de aceasta specializare ca să îmi pot consolida meseria. Am fost două fete şi doi băieţi: Mânzat Mădălina, Niculescu Cristian Gabriel şi Alin Zăbrăuţeanu. Avem şi în prezent o relaţie specială .

Nu ştiu cât de căutată e meseria asta, pentru că, pare simplă la prima vedere, dar nu e chiar aşa. Trebuie să-ţi doreşti cu adevărat să faci asta, să te pasioneze. Şi cred că trebuie să ai şi un pic de talent în ceea ce faci.

 

2. Îţi mai aduci aminte care a fost primul tău proiect?

Da, a fost cu regizoarea Ana Mărgineanu. Spectacolul se numea „89 89 Fierbinte după ’89” unde n-am făcut light, m-am ocupat de proiecţia video a acestui spectacol şi am descoperit că pot face şi altceva în afară de lumini de teatru. A fost unul dintre proiectele dragi .. Era şi o echipă foarte frumoasă cu care am lucrat la acest proiect: Gheorghe Visu, Cristi Iacob, Coca Bloos, Maria Ploae., nişte oameni primitori în” casa lor”, adică să te primească în proiect. Pot spune că în perioada când lucram la acest spectacol, vroiam să urmez o facultate şi nu ştiam ce să aleg, omul care m-a sfătuit de fiecare dată să mă duc, îmi spunea: „Du-te, că tu nu eşti făcută să fii un simplu tehnician!”, a fost Maria Ploae. Ea m-a încurajat să îmi urmez calea. Am făcut teatrologie, specialitatea Management Cultural. Eu am vrut să fac scenografie şi ghinionul meu a fost că în acel an s-au înscris foarte puţini la acel profil, dar vrând să urmez o facultate am ales teatrologia, gândindu-ma la posibilitatea de a mă transfera. Am învăţat multe lucruri în perioada celor trei ani. Apoi urmând o facultate de trei ani, obligatoriu trebuia să fac și un master. Și așa am urmat masterul de sound&light design în cadrul U.N.A.T.C..

 

3. În octombrie anul acesta ai împlinit 13 ani de activitate în acest domeniu şi continui să munceşti cu aceeaşi plăcere şi entuziasm. Cum de reuşeşti să rămâi la fel de pasionată de ceea ce faci, ca în prima zi?

Mi-au plăcut provocările întotdeauna, fiecare proiect, fiecare zi petrecută în cadrul unui proiect de teatru, e o provocare. Dacă m-ai fi întrebat acum câţiva ani de zile dacă vreau să mai fac meseria asta ţi-aş fi spus că nu. Dar au fost foarte multe lucruri frumoase care te fac de fiecare dată să uiţi la ceea ce te-ai gândit. E ca o boală, are un farmec aparte, o esenţă. Dacă îţi plac provocările automat accepţi să faci meseria asta, şi fiecare întâlnire pe care am avut-o cu regizorii cu care am lucrat sau cu echipa respectivă, de fiecare dată a fost o surpriză. Dacă m-ar pune cineva să o iau de la început cred că acelaşi lucru l-aş face. N-aş alege altă meserie… Sau poate că aş fi făcut medicină.

 

4. Pe lângă spectacolele de la Teatrul Foarte Mic, mai ai o mulţime de colaborări cu diferite persoane care între timp ţi-au devenit prieteni buni şi foarte buni. Ai refuzat vreodată o cerere sau rugăminte din partea lor?

Nu. Dar nu amestec prietenia cu meseria. Dacă am crezut în proiectul respectiv l-am preluat, am participat. Dacă nu cred cu adevărat într-un lucru, nu-l fac. Trebuie să cred. Şi probabil că pe linia asta de plutire am rămas pentru că niciodată n-am mers pe varianta prietenie-spectacol. Să aleg un text pentru că mi-e prieten. Dar merg pe varianta : dacă proiectul mai are nevoie de îmbunătăţiri îi pun un semn de întrebare. Încerc sa-i explic nişte situaţii care ar ajuta la corectarea spectacolului. Pentru că, în general, un producător când vine cu un spectacol, mizează foarte puţin pe elementul,lumină . Sunt oameni care nu ştiu într-adevăr ce trebuie să facă, şi atunci ei se bazează mai mult pe actorie, pe decor , câţi oameni sunt în sală, au alte probleme. Încerc să-i ajut cât pot…

 

5. Povesteşte-ne, în mare, care sunt paşii pe care îi urmezi în crearea unui proiect?

Când, mi se propune să particip la un spectacol din partea unui regizor. Mă întâlnesc cu el, îmi dă textul, îmi explică în câteva cuvinte cam ce-ar vrea el să facă cu textul respectiv şi ce-ar vrea să scoată în evidenţă în acest spectacol .făcându-mi, astfel o idee.. Mă duc la primele lecturi , văd cam ce se întâmplă, cine joacă, ce actori sunt. Contează mult , să ştii care sunt personajele principale,si ce acţiuni urmează să desfăşoare . După ce mă duc la trei lecturi, recitesc textul şi încerc să fac o schiță de lumini pe spaţiul respectiv, unde se va juca spectacolul. Fac nişte notiţe, urmând să vin, din nou, când se aduce decorul. În momentul când s-a adus decorul pe scenă, discut cu scenograful ce vrea să puncteze prin decor și costum. După care intră lucrul la scenă, propriu-zis. Pregătirea situaţiilor de lumini (Q-uri) cu regizorul. Vedem ce am gândit eu, îi arăt ce schiţe am făcut, dacă l-am ghicit cu ce-a vrut el să scoată în evidenţă, , apoi uşor, uşor începem să-l îmbrăcăm. Stabilim situațiile finale, ne sfătuim, nu se merge pe idei fixe. Mai punem, mai scoatem, ca să creăm spectacolul. După care se ajunge la şnururile generale şi de aici se naşte spectacolul propriu-zis.

 

6. De fiecare dată când ai un spectacol, ai mărturisit că ai o mulţime de emoţii. De ce ţi-e teamă?

De neprevăzut. Într-un spectacol se pot întâmpla multe lucruri. Poate să cadă curentul, cu tehnica nu prea te joci, neprevăzutul poate să-ţi apară în orice, cade o lumină, îţi leşină un actor pe scenă şi de asta mi-e teamă. Emoţiile sunt întotdeauna din cauza neprevăzutului. Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla într-un spectacol. Plus că trăiesc cu actorul la aceeaşi intensitate.

 

7. Când ai primit ultimul „mulţumesc” sincer de la un regizor? Dar din partea unui actor?

Sunt mulţi oameni care îmi mulţumesc , pentru ceea ce le ofer. Şi mulţi dintre ei chiar sunt cinstiţi cu ce spun. Nu prea lucrez cu oameni pe care nu-i apreciez şi cred că dacă eu apreciez un om, la rândul lui şi el mă apreciază pe mine. E o încredere între noi.

Actori sunt foarte puţini. Îi număr pe degete. Poate cele mai multe mulţumiri le primesc de la actorii,regizorii din teatrul independent, ei apreciază mult şi tehnicienii Sunt oameni care te apreciază, care îţi mulţumesc, dar sunt şi oameni care întotdeauna încearcă să găsească un vinovat. Întotdeauna actorii cu stofă mulţumesc. Cei care sunt actori, nu „actori”.

 

8. În lumea asta a teatrului, cu bune şi cu rele, cât de apreciaţi sunt light designerii?

Câteodată sunt, câteodată nu. Depinde pe ce pui valoare. Dacă, de exemplu, eşti un regizor care te interesează produsul finit (adică întreg spectacolul), pui valoare. Sunt oameni care au idei, dar sunt şi regizori care nu prea știu ce vor și preferă printr-o lumină foarte bună şi printr-o distribuţie foarte bună să-şi facă “spectacolul”.. Suntem apreciaţi pentru reuşim prin diferite mijloace cromatice să dam spectacolelor de teatru o atmosferă plăcută ochiului.

Roxana Docan

9. Ai muncit şi creat proiecte alături de mari regizori. Care e cea mai frumoasă amintire a ta?

O amintire foarte frumoasă a fost lucrul la spectacolul cu Radu Apostol. Era pentru prima oară când lucram împreună. A venit la teatru şi a spus: „Eu am un text,al Mariei Manolescu și vreau să fac un spectacol în cadrul Teatrul Foarte Mic.” Noi ne ştiam din vedere, de la facultate, pentru că era profesor. În acea perioadă eu mă pregăteam pentru master şi îmi trebuia un spectacol nou,. Ne-am întâlnit, am discutat textul, şi aşa am ajuns light designer la „Ca pe tine însuţi”. Am lucrat împreună cu Radu Apostol, am repetat, am făcut plantaţii de lumină noaptea. A fost unul dintre proiectele de care imi aduc aminte întotdeauna cu drag.

 

10. Când mai ai timp şi pentru viaţa ta privată şi personală?

O vacanţă, cred, că nu am mai avut de 5 ani. Dar încerc, printre picături, să împac pe toată lumea. Şi familia mea, dar şi prieteni. În viaţă e frumos să mai ai timp şi pentru tine, cât poţi. Nu am atât cât mi-aş dori, dar îmi fac timp, din când în când.

 

11. Ce pasiuni mai ai, în afară de teatru?

Îmi place foarte mult să conduc. Şofatul e una dintre pasiunile mele. Nu am timpul necesar să fac drumeţii, să ma plimb, dar e cea mai la îndemână pasiune pentru timpul ăsta scurt, pe care îl am. Îmi place să şi schiez, când am timp.

 

12. Îţi plac animalele?

Da, îmi plac animalele şi am acasă doi căţei, Ricky şi Lucky. Pe Ricky îl aveam şi pe Lucky l-am adoptat acum vreo doi ani, a venit pur şi simplu la mine la uşă, l-am ţinut vreo două-trei zile,cum nu l-a căutat nimeni l-am păstrat. E un chiuaua. Şi celălalt e un bichon havanez.

 

13. Crezi în destin şi în zodiac?

Da, cred în destin. Pentru că, dacă n-ar exista un Dumnezeu acolo, n-am putea face nimic. Cred că tot ceea ce facem noi şi lucrurile pe care le trăim în fiecare zi sunt nişte lucruri care trebuie să se întâmple. Când întâlneşti un om în viaţă, nu-l întâlneşti întâmplător. El vine pentru că trebuie să fie acolo. Cred mult în destin. Mai devreme sau mai târziu trebuie să se întâmple ceea ce ţi-e dat. Contra destinului nu prea poţi să te împotriveşti.

Cred şi în zodiac. Eu sunt taur cu ascendent în fecioară. Taurii în general sunt nişte oameni luptători, luptă pentru ceea ce îşi doresc şi sunt foarte ambiţioşi. Sunt oameni de caracter, perfecţionişti şi puţin nebuni. Plus că sunt înconjurată de foarte mulţi oameni care sunt tauri, dar şi de balanţe, berbeci, scorpioni, gemeni.

 

14. Ai vreun model din lumea teatrului?

Da, Bob Wilson, care e un mare artist. Îmbină foarte bine lumina, proiecţia și jocul actorilor. Mi se pare un artist complet.

 

15. Sunt curioasă, din punctul de vedere al unui light designer, care sunt problemele din sistemul teatrului românesc?

O problemă ar fi că se face o mare confuzie, majoritatea oamenilor care lucrează în teatru nu fac diferenţa între un electrician şi un light designer. Light designer-ul pictează prin lumină un spectacol, electricianul pune prize.

Apoi, teatrele nu sunt utilate cu ce ţi-ar trebui ca să poţi să creezi o adevărată atmosferă a unui spectacol, şi atunci încerci să faci din puţinul pe care îl ai, ceva frumos, plăcut ochiului. Aici e vorba de bugetele pe care le primesc teatrele. Nu primesc banii necesari ca să poţi avea adevărate condiţii. Echipamentele sunt foarte scumpe, teatrele nu investesc foarte mult, pentru că, pe lângă problema asta mai au şi altele de rezolvat. Nu se prea merge pe investiţii mari în domeniul ăsta, totuşi unele teatre îşi permit. Cel mai utilat teatru este Teatrul Naţional Bucureşti, dar mai sunt Teatrul Odeon și Teatrul Metropolis, care au bugete şi îşi permit să investească. Problema pleacă de la banii care se dau de către primării instituţiilor de cultură. Cultura e foarte prost subvenționată la noi.

 

16. Ai fost în turnee şi peste hotare, cum vezi diferenţa dintre ceea ce avem noi şi ceea ce se găseşte în străinătate?

Teatrul românesc,din punct de vedere artistic, e teatru adevărat. dă clasă multor alte ţări. Dacă vorbim din punct de vedere tehnic, teatrul românesc, cum ţi-am spus şi mai înainte, e subclasat mult faţă de ţările din occident, unde într-adevăr se investesc bani, în echipamente, în decoruri spectaculoase. Aici e vorba de bani şi de cum e percepută cultura în ţara respectivă. La noi cultura e percepută foarte bine din punctul de vedere al publicului, dar din punctul de vedere al oamenilor care ar putea face ceva … lipseşte. În străinătate se pot face multe, plus că oamenii sunt văzuţi altfel. Sunt preţuiţi pentru ceea ce fac, apreciaţi. Au şi nişte şcoli foarte bune pe domeniul ăsta, care îi ajută pe tineri. Promovarea este altfel. Mă întrebai mai devreme de şcoală şi de master. La noi nu este promovat acest domeniu, nu prea e cunoscut aşa cum ar trebui,pentru ca tânăra generație să-și dea seama ce-ar putea să aleagă. Nu există şcoli specializate pe sound and light design. Doar acest master la U.N.A.T.C. şi atât. Sau probabil şi la MediaPro. Sun puţini oameni care se gândesc că din asta se poate face ceva. Aici totul ţine de mentalitate, şi noi mai avem de lucrat. Mult! Probabil că ar fi mult mai mulţi oameni care ar dori să facă light & sound design dacă ar știi despre ce e vorba.,poate şi-ar descoperii şi alte talente.Pentru cei care fac totuși meseria de light designer de teatru nu există motivații prea mari și atunci o fac doar dacă sunt pasionați.

Dacă nu pui valoare pe lucrul ăsta, tu ca teatru sau ca instituție de învățământ, e rău.

 

17. Care ar fi cel mai mare vis al tău?

Să-mi fac un teatru, cât de mic ar fi, nu contează, dar să fie al meu. Adică să pot să mă exprim liber cu ceea ce vreau eu să fac. L-aş dori foarte mult pentru a putea ajuta foarte mulţi tineri artişti care nu au o şansă în ţara asta. Sunt mulţi actori care au valoare, dar nu sunt cunoscuţi pentru că nu li se permite să demonstreze ceea ce pot. Cum se întâmplă la noi, lucrăm numai cu aceeaşi actori, cu aceeaşi regizori şi s-a cam terminat. Nu l-aş face pentru bani în nici un caz, pentru că am ştiut de la început că dacă voi face meseria asta nu o să am bani. Nu e o meserie de făcut bani. Artiştii sunt săraci, în general. Au cât să trăiască decent. Nu mă plâng că mor de foame.

Roxana Docan

18. Şi care a fost cea mai mare dezamăgire?

Cred foarte mult în oameni. Şi e una din cele mai mari dezamăgiri, pentru că nu mă învăţ minte niciodată şi cred, cred, cred cu adevărat că există oameni. Dar din punctul de vedere al meseriei nu am nici un fel de dezamăgire. Nu pot să spun că meseria m-a dezamăgit vreodată. E lucrul în care cred cu adevărat şi cu care n-aş minţi pe nimeni niciodată.

 

19. Care e diferenţa dintre un spectacol de teatru şi unul de teatru dans, din punctul de vedere al luminii?

Spectacolul de teatru depinde de care gen e. Spre exemplu, la comedie lumina trebuie să fie puternică, iar în dramă și tragedie se pune în valoare mai mult o lumină care scoate în evidență starea actorilor. În teatrul dans se pune valoare foarte mare pe o lumină care să scoată în evidență corpul și mișcarea lui pe scenă. Se folosește lumina vizibil-invizibilă și adesea plan-obscurul.

 

20. Dramă sau comedie?

Dramă. Perferatul meu e Cehov. Teatrul lui Cehov, e un teatru real şi eu merg pe realism în conceptele mele.

 

21. La ce se referă termenul de lumină inteligentă?

Este lumina dirijată printr-un computer, nu e manevrată de om, se programează. Ea se foloseşte mai mult în concerte. În teatru se foloseşte pentru a scoate în evidenţă starea actorului, transpunerea personajului. E o lumină rece.

 

22. Care sunt spectacolele din stagiunea 2013-2014, semnate de tine, şi pe care iubitorii de teatru le pot vedea.

La Teatrul Naţional am spectacolul „Băiatul din ultima bancă”, regia Cristi Popescu. Am semnat alături de Felix Alexa, unde am fost asistent de light, spectacolul „Spitalul Comunal” la Teatrul Metropolis. „Întoarcerea de acasă” în regia lui Vinicius Tomescu la Teatru Foarte Mic sau la Teatrul Arca. Ca proiecte independente am „Frig” tot în regia lui Vinicius Tomescu la Teatrul Foarte Mic, „Fă-mi loc”, în regia domnului Radu Beligan la Godot Cafe, „Familia Offline” și „Ca pe tine însuți” în regia lui Radu Apostol la Teatrul Foarte Mic.

 

23. Încheiem interviul, dar nu înainte de-a ne spune cui ai dori să adresezi mulțumiri pentru ceea ce faci astăzi?

Dacă trebuie să mulțumesc cuiva că urmez acest drum în teatru, acela este tatăl meu, Ionel Docan, căruia îi datorez majoritatea lucrurilor pe care le știu astăzi despre lumină.. El a fost și va rămâne întotdeauna adevăratul meu mentor. Mulțumesc, tati!

Roxana și Ionel Docan

 

 

Reporter: Nicoleta Barbu

Foto: Mihaela Petre