Interviu cu XBraker: FIFA e mai realist decât PES.

0
1228
Interviu cu XBraker: FIFA e mai realist decât PES.

Mircea Domi Cristian, gamer profesionist și fondatorul canalului de gaming de YouTube XBRAKER, ne povestește de unde a pornit, ce l-a motivat să devină youtuber, dar și cum îmbină pasiunea pentru gaming cu cea pentru comentat meciuri de fotbal.

1.  Cum ți-ai ales numele tău de gamer: XBraker?

Inițial acest canal era destinat unui public diferit, cu un content diferit față de ceea ce ofer acum. Făceam jocuri Android înainte pe canal, iar numele de XBraker a fost unul „random” să zic așa.  Eram cu verișorul meu și ne gândeam ce nume să dăm la canal; eu inițial mă gândisem la BRAKE și el a zis „De ce nu pui și un X inainte ?”. Cam așa a luat naștere numele de XBRAKER.

2.  Care a fost primul FIFA pe care l-ai jucat?

Am  jucat primul meu FIFA când aveam 7 ani, jucam pe atunci FIFA 99, într-o sală de calculatoare. Îmi amintesc că fratele meu mă învăța, eu fiind mai mic, și mă lăsa să joc doar din săgeți, dar chiar și așa mă bucuram de fiecare secundă a jocului și încercam să învăț cât pot de multe.

3.  Când ai început să transformi pasiunea într-o carieră profesională de gamer?

În luna septembrie a anului 2015 , canalul XBraker a început să livereze conținut, de atunci lucrurile au început să fie serioase. Înca de mic am fost pasionat de FIFA si de modul asta de a comenta meciurile. Practic de asta m-am apucat de Youtube , pentru a-mi transforma pasiunea intr-o cariera profesionistă.

4.  Care este recordul de goluri marcate într-un meci?

Țin minte că jucam PES cu un patch de liga 1, mi-am făcut o carieră și începusem să joc cu Fortuna Dusseldorf, iar după 2 sezoane jucam în UEFA Champions League, unde am apucat cu Oțelul Galați, având la pauză 8-0, iar la final am bătut cu 14-1, acest fapt datorându-se echipei bune pe care o aveam, cu cei mai buni jucători din lume la ora respectivă.

5. Care este realizarea de care ești cel mai mândru în acest domeniu?

Momentan pot spune că sunt mândru de cei aproape 40k abonați si de faptul că videoclipurile mele sunt pe placul multor copii din această țară, dar și a copiilor români plecați împreună cu părinții în străinătate.

6. Care este secretul unei tactici de succes pentru a câștiga? Poate o schimbare la momentul potrivit să schimbe soarta meciului?

Întotdeauna am jucat riscant, atacul mi se pare cea mai bună apărare, iar dacă atacanții tăi sunt de valoare și eficienți în același timp, meciul poate fi mult mai ușor. Desigur, sunt momente în care adversarul are un joc defensiv foarte bun ți trebuie schimbat ceva în modul de joc, o nouă tactică pentru a străpunge apărarea adversă, poate un joc prelungit de pase, schimbări de direcție, un-doi-uri.

7. Ce te-a motivat să-ți deschizi un canal de YouTube în care să joci FIFA și alte jocuri pentru cei care împărtășesc aceeași pasiune cu a ta?

Prin luna august a anului 2015, imediat după ce am terminat facultatea, prietenul meu Dan Onel, mi-a propus să mă apuc de așa ceva, el știind că sunt pasionat de gaming. Desigur, el este și finantatorul acestui proiect. Împreună am pus acest canal pe picioare și tot împreună încercăm să producem un content de calitate.

De mic am visat la o cariera de comentator sportiv , pe asta se bazeaza in mare parte canalul si prin asta am atras publicul , prin modul de a comenta meciurile, iar prin acest canal am posibilitatea de a avea o cariera cat mai independenta.

8.  Ce joc este mai bun: FIFA sau PES? De ce?

Prin anii 2012-2013, PES-ul mi se părea mult mai interesant decât FIFA, dar în ultimii doi ani FIFA s-a schimbat complet, după părerea mea. Am detestat FIFA 07, fapt datorat bug-urilor și nu am mai jucat până nu a apărut FIFA 15. În orice caz, lucrurile s-au schimbat complet , am și FIFA 16 și PES 16, însă prefer FIFA, deoarece este mult mai realist jocul acum, jucătorii sunt mai ușor de controlat decât în PES și de asemenea meniul este mai atractiv, modul Ultimate din FIFA fiind senzațional.

9.  Ce face XBraker când nu este gamer?

În mare parte, ies în oraș să mă relaxez cu prietenii, iar din vara anului trecut sunt antrenor cu portarii la un club privat din oraș și de 3 ori pe săptămână sunt la stadionul din oraș, antrenând (am terminat UNEFS-ul, specializarea Fotbal). Uneori, prietenii mei vin pe la mine să jucăm FIFA, dar îmi pun condiții, cum ar fi să nu-mi iau o echipă de top, astfel încât șansele la câștig să fie aproape…egale.

10. Ce proiecte de viitor ai?

Pe viitor aș vrea să livrez un content cât mai bun, doresc să investesc într-o cameră DSLR pentru a avea o calitate și mai bună.

Pe viitor aș vrea să ofer fanilor articole personalizate (XBraker), rămâne de văzut. Asta este frumos în YouTube, faptul că este un mediu foarte dinamic și viitorul este neprevăzut.

11. Transmite un mesaj cititorilor IQool și pasionaților de FIFA.

Mult succes tuturor, baftă în tot ceea ce faceți, să nu vă fie frică să vă asumați riscuri și nu ascultați gurile rele ce vă doresc esecul .

Bucurați-vă de fotbal.