Arta nu trebuie să o înțelegi. Nu ți-e datoare cu nicio explicație. Trebuie doar să te facă să simți ceva. Poate să fie tristețe, fericire, angoasă sau melancolie. Ori, pur și simplu, te poate liniști și îţi poate da o stare de reflecţie. Nu neapărat asupra operei în sine, cât asupra propriei persoane. Prin artă, te cunoști mai bine pe tine însuți. Cumva, ea este oglinda care nu te poate minți și care te arată așa cum ești tu, nu cum te văd ceilalți din exterior. Vladinsky reușește să surprindă, cu ajutorul pensulei, esența persoanei pe care o pictează. Iar orice tip de mască se topește precum un machiaj inutil făcut pe timpul verii.
Mereu am fost fascinată de pictură. Și, pentru a fi mai precisă, întotdeauna am considerat că admirația și respectul meu trebuie să fie îndreptate către oamenii care pot să facă ceea ce eu reușesc doar cu ajutorul imaginației. Datorită picturii, Vladinsky nu are nevoie de viză pentru a se plimba nestingherit prin gândurile noastre.
Cu fiecare tablou, Vladinsky îți prezintă o altă lume, cu un alt scenariu, alte personaje și desigur, alt final. Talentul îi permite să apeleze la cea mai sensibilă parte a nostră, cea a unui suflet care este, pur și simplu, în căutare de frumos și magie.
Nu știu câte motive pot exista pentru a iubi arta, însă ce știu sigur e că Vladinsky îmi dă tot mai multe motive să iubesc pictura. Nu sunt omul care să stea să se întrebe „what if?”, așa că, în interviul de mai jos, aflați tot ce trebuie să știți despre pictorul Vladinsky.
1. Cum a început pasiunea ta pentru pictură?
Păi, prin 2011 mi-am cumpărat primele pânze, pensule, culori profesionale și m-am apucat de treabă. A început mai degrabă ca un full-time job, pentru că am renunțat să mai fac altceva și am decis să mă dedic complet acestui drum.
Pasiunea cred că o am de mic, de când desenam personaje din desene animate. Însă, după ce a trecut timpul, am încercat să mă întorc la ce îmi plăcea să fac atunci, şi anume să creez imagini și să îmi pun o amprentă.
2. Care crezi că sunt skill-urile pe care trebuie să le aibă un pictor bun?
Ai nevoie de un pachet întreg. Trebuie să vezi foarte bine lucrurile, să nu te lași păcălit de prea multe detalii şi să cunoști foarte bine tehnica pe care o abordezi. Însă cel mai important este să știi care este povestea din care faci parte.
Dacă poţi, după zeci de ore de muncă, să expui un rezultat care să aibă puterea să spună foarte multe lucruri doar privindu-l, atunci clar ai reușit.
Pe lângă toate astea, la început de drum trebuie să ai mult mai multe cunoștiințe despre o arie mai vastă. Ca și comparație, dacă îți place să gătești și vrei să deschizi un restaurant, trebuie să ai în vedere că cineva trebuie să servească, cineva trebuie să încaseze banii, cineva trebuie să facă curățenie, cineva trebuie să facă publicitate și așa mai departe.
La fel este și în pictură: ca să poți face toate lucrurile, nu e suficient să ai doar o tehnică bună. Dacă nu vei ști cum să ai parte de expunerea prin care poți să ajungi la iubitorii de artă, colecționari sau galerii, succesul se va lăsa așteptat.
3. Care sunt pictorii pe care îi admiri?
Nu am un pictor pe care îl urmăresc sau îl admir. Am încercat să aflu mai multe informații despre cum au reușit alți oameni din diferite domenii și caut să adaptez lucrurile la nevoile mele.
Cât privește inspirația, sunt în căutare de lucruri noi tot timpul. Şi, în zilele noastre, chiar nu se poate vorbi despre o problemă în privința asta. Trebuie doar să știi să te uiți la ce te interesează.
Dacă petrec cinci, șase ore pe Facebook e posibil să nu fiu nici motivat, nici inspirat. Însă, dacă mă uit trei ore peste o carte cu imagini creative, sunt sigur că voi găsi cel puțin o idee pe care să o dezvolt în viitor.
4. Dacă ai putea să alegi o pictură pe care să nu o fi realizat tu, care ar fi aceea?
Aș vrea mai mult să înţeleg, spre exemplu, ce a simțit Picasso când a pictat Guernica. Însă cred că e un lucru imposibil de imaginat.
5. De cât timp ai nevoie pentru ca un tablou să fie gata?
Tot actul de creație în sine poate dura și câteva săptămâni. Însă doar execuția propriu-zisă durează între 10-18 zile. Depinde de complexitate, de dimensiuni și cât de repede se usucă culorile.
Sunt momente când realizez un tablou şi în trei-patru ore, însă acela rămâne doar la faza de testare și nu își are un sfârșit niciodată.
6. Ce presupune procesul pictării unui tablou pas cu pas?
În primul rând, o organizare este bună. Chiar dacă în atelierul meu pare că totul este în haos, eu știu unde este fiecare pensulă pe care o folosesc.
În primă fază, stabilesc un model după care vreau să lucrez. Îl analizez în zile diferite, pentru că există posibilitatea să fiu obosit și să nu văd cum trebuie.
Îmi pregătesc dimensiunile pânzei. O asamblez, în caz că nu îmi vine deja întinsă pe sașiul de lemn. Următorul pas este să pun culorile.
Tehnica nu este una prestabilită și urmez anumiți pași unul câte unul. Construcția în sine este în mintea mea sub formă de idee și automat procesul nu este unul exact. Îmi place să fiu cât se poate de spontan și să improvizez foarte mult.
7. De câte ori ți s-a întâmplat să începi un tablou de la capăt pentru că nu ieșea cum îți doreai tu?
Niciodată, pentru că atunci când pun pensula pe pânză am tot timpul în minte că poate fi ultima dată și trebuie să dau tot ce am mai bun.
8. Care a fost primul tablou pe care l-ai pictat?
Este un tablou abstract, precum multe altele pe care le-am făcut la început. Tabloul se află în colecția mea și acolo va rămâne o perioadă lungă de timp.
Nu este un tablou colorat și nu exprimă prea multe lucruri, însă pentru mine reprezintă tot ceea ce mă definește în ziua de astăzi. A fost un motiv pentru care am ales să fie un tablou închis ca și paletă de culori. Însă nu îl voi afla decât parcurgând drumul în continuare.
9. Care este tabloul tău preferat de până acum?
Mie îmi plac foarte mult tablourile de dimensiuni mari şi, chiar dacă mă axez doar pe asta, în casă la mine nu am loc. Aşa că încerc să mă bucur de ele cât sunt disponibile în atelierul meu.
10. Ce ți se pare mai greu? Să pictezi pe cineva, sau să îți faci un autoportret?
Nu e vorba de greu, e vorba de persoana care alege să fie pictată. Dacă are încredere în ceea ce fac eu, e perfect. Dacă începe să își dea cu părerea de genul că acolo ar merge nu știu ce culoare sau că ar vrea să i se vadă culoarea la păr, eu nu sunt persoana care face genul ăsta de muncă.
Ideea e simplă: eu vreau să îmi vând amprenta vizuală și cred că spun destul de multe prin asta. Sunt foarte mulți alți pictori care sunt dispuși la orice fel de comisioane pentru un portret.
La mine vreau ca lucrurile să fie simple: am foarte multe tablouri în spate care pot fi văzute. Dacă îți place linia mea, atunci clar îți va plăcea și rezultatul unui tablou custom made cu tine sau cu oricine altcineva.
11. Crezi că pictura este suficient de apreciată în România?
Cred că actul în sine sau imaginea finală se consumă mai repede făcând comparație cu muzica. Însă există și posibilitatea să stai ore în șir să privești o imagine de care nu te mai saturi, ceea ce face și pictura sau arta vizuală să fie apreciată. La fel ca și în muzică, sunt stiluri diferite care au puterea să atragă mai multă sau mai puțină atenție.
12. Ce sfat ai pentru cei care își doresc să facă o carieră din asta?
Trebuie să înțeleagă foarte bine că nu e suficient să pictezi.
Dacă alegi să faci asta, trebuie să se gândești că timpul pe care îl dedici picturii sau creației trebuie să îl dedici și analizei, promovării.
Şi, dacă la sfârșitul zilei te culci cu dorința ca a doua zi dimineață să reiei tot ce ai lăsat în urmă ziua anterioară, iar entuziasmul tău nu dispare, atunci cu siguranță ești pe drumul cel bun.
