Într-un mod straniu, simt că trebuie să spun adevărul și numai adevărul. Nu că aș ști să mint, God forbid, însă eu nu sunt construită în așa fel încât să „duc cu zăhărelul” pe cineva. Urmărindu-l pe Valeriu Preda de un timp încoace, mi-am dat seama cât de mult mi-aș dori să trăiesc într-o lume în care oamenii să se facă „vinovați” pentru artă.
Acum o să fac genul ăla de anunț pe care îl vedeți la TV în care se spune că următorul program conține limbaj neadecvat.
Noi prin Moldova avem o vorbă care spune așa „Văleu mamă”. Mă credeți sau nu, asta era reacția mea atunci când vedeam fotografiile postate de Valeriu Preda. De ce „văleu” și nu altceva? Simplu. Pentru că aș fi putut să spun „Vai, iubesc fotografiile astea!”. Dar iubirea trece, din câte am auzit, cam în trei ani. Așa că acel „văleu” a venit chiar din suflet și este for eva’, if you know what I mean. Continuarea expresiei, dacă îmi dați voie, este o exclamație și o confirmare a faptului că Valeriu Preda nu este un fotograf care s-ar putea încadra în tiparele obișnuite.
Nu sunt sigură de multe lucruri. Ele se pot schimba mai repede decât vremea din Londra. Însă talentul pe care îl demonstrează Valeriu Preda m-a făcut să bat în cuie un lucru pentru prima dată. Și asta după timpul îndelungat în care multe dintre ele erau lipite cu scoci.
Profesionalismul cu care lucrează Valeriu Preda face ca munca lui să pară „ușoară” din exterior. De aici vine și interesul meu pentru a-l cunoaște mai bine. Munca pe care o depune se observă prin naturalețea și fluiditatea cu care sunt făcute shooting-urile și îmi amintește de ușurința cu care Hulk ar putea deschide un borcan de Nutella sau lejeritatea cu care Torța Umană ar aprinde un chibrit.
Valeriu Preda este un om care vrea mereu să își depășească limitele și nu se dă în lături de la nicio provocare. Pasiunea lui pentru fotografie s-a potrivit mai bine decât două piese din același puzzle cu designul vestimentar. InnocenS Concept Store este the new best thing, dacă mă întrebați pe mine. Cel puțin când vine vorba despre haine bărbătești.
Așadar, în interviul de mai jos, veți afla despre ce am discutat.
1. De ce fotografie și nu alt domeniu?
Pentru că fotografia se regăsește, în viziunea mea, cel mai bine la confluența dintre pasiune și job. Pentru că este modul de exprimare care îmi dă voie să construiesc de la 0 un concept în care fiecare nor, picătură de ploaie, rază de lumină și culoare să fie acolo unde vreau eu, spunând povestea pe care îmi doresc să o spună.
Mai pe scurt, fotografia este domeniul posibilităților infinite în care îți dai frâu liber imaginației, emoțiilor, ideilor.
2. Ce mindset ai atunci când fotografiezi?
La întrebarea asta îți pot oferi două variante de răspuns, ambele derivând din gradul de libertate pe care mi-l oferă un shooting. Mai exact, atunci când am cerințe bine definite, viziunea mea se mulează și construiește în baza contextului prestabilit. În cazul situațiilor în care am libertate totală, latura mea realistă, poate criticată de unii, îmi acaparează aproape în totalitate stilul de lucru. Spun poate criticată de unii pentru că oamenii din ziua de astăzi vor lucruri perfecte în aparență, chiar și atunci când asta duce la distorsionarea semnificativă a realității.
3. De obicei dai indicații celor pe care îi fotografiezi, sau you let them be?
Există întotdeauna o serie de indicații care sunt date încă de la prima interacțiune cu omul. Însă și aici complexitatea indicațiilor oferite este stabilită o dată de către nivelul de profesionalism al modelului cu care se lucrează și doi, de către rigurozitatea shooting-ului, ceea ce se vrea a fi surprins, naturalețe ori perfecțiune.
4. Devine fotografia prea mainstream?
Da, și devine din ce în ce mai mainstream din cauza abundenței de tehnologie care sufocă populația la momentul actual. Deci să nu ne gândim la ce o să fie peste un an, cinci, șapte.
Ne punem o poză făcută cu telefonul atât de deștept astăzi, peste care am aruncat un filtru și, dacă trece de limita auto stabilită a fiecăruia de like-uri, o ridicăm deja la rang de operă de artă, chiar dacă ea în esență nu este nimic altceva decât o poză banală, ce nu respectă niciun principiu fotografic. Avem tehnologia necesară atât de la îndemână, însă lipsa cunoștințelor nu poate fi păcălită în ochiul cunoscătorului.
5. Ce crezi că definește un fotograf profesionist?
Aici probabil că oamenii așteaptă un răspuns de genul înclinația către artă, către frumos, înzestrarea cu o viziune deosebită asupra realității înconjurătoare. Și da! Toate acestea lângă care trebuie să se contopească indubitabil cunoștințe pe care le poți deprinde doar prin studiu. Fiindcă fotografia în adevăratul sens al cuvântului se învață.
6. Ai fotografiat vreodată pe cineva care să fie mult prea pretențios/ă când vine vorba despre poze? Cum ai gestionat momentul?
Oamenii pot deveni adesea dificili și pretențioși atunci când își doresc cu ardoare ceva. Însă în fotografia comercială cheia succesului este, fără doar și poate, reprezentată de bugetul alocat proiectului fotografic respectiv. În acesta sunt cuprinse toate detaliile: locație, hairstyle, make-up, model, butaforie etc.
Atunci când oamenii cu care colaborezi reușesc să înțeleagă conceptul în totalitate, lucrurile merg ca pe roate. Cele mai mari probleme apar însă în momentul în care există discrepanțe extrem de mari între ceea ce clientul își dorește, între referința pe care ți-o prezintă și ceea ce ți se pune la dispoziție pentru a lucra. Mai pe românește și cu ironiile de rigoare: s-ar mai bucura oare Titanicul de același succes, dacă în locul lui Dicaprio ar fi Mugur Mihăescu?
7. Dacă ar fi să demontezi un clișeu legat de fotografi, care ar fi ăla?
Cel mai des auzit este „aparatul face toată treaba”. Pe care, fără alte adăugări, îl putem desființa printr-un exemplu foarte grăitor: acum câțiva ani, Jerry Ghionis a câștigat un prestigios concurs de fotografie. El a mărturisit apoi că setul de fotografii cu care participase fuseseră realizate cu nimic mai mult decât un iPhone 4S.
8. Ce te-a determinat să începi proiectul InnocenS Concept Store?
Proiectul Innocens s-a născut din pasiune pentru haine și pentru design vestimentar, un alt domeniu în care îți poți evidenția amprenta personală foarte bine.
9. Cu ce vine diferit InnocenS Concept Store pe piață și de ce trebuie să aleagă oamenii produsele voastre?
Pentru că Innocens vine în întâmpinarea nevoii oamenilor de a-și exprima personalitatea, stabilind o conexiune interdependentă între individ și haină. Le porți și te poartă, vorbesc despre exterior – ce văd ceilalți și despre interior – cum te simți.
10. La ce trebuie să se aștepte oamenii atunci când intră în magazinul vostru?
Un spațiu neconvențional cu o ambianță în care te simți încrezător că vei găsi, fără doar și poate, ceea ce ai nevoie: o îmbinare lină între produse sport, avangardiste și fragrance.
11. Cum reușești să îmbini aceste două proiecte?
Cele două proiecte reprezintă un mix în care încântarea simțului estetic al clientului primează. Ba chiar mai mult, aș putea spune că cele două sunt una pentru cealaltă sursă de evoluție continuă – produsele realizate se creionează în materie primă pentru fotografie, în timp ce fotografia, la rândul ei, contribuie la asigurarea succesului produselor. It’s that simple!