„Pentru un actor, teatrul e un adăpost”, a răspuns Sabina Lazăr, studentă în ultimul an la Facultatea de Teatru şi Film din Cluj-Napoca, clasa Miklos Bacs şi Irina Wintze, când am întrebat-o despre ce înseamnă teatrul pentru ea și de ce a ales acest domeniu.

Pasiunea din copilărie

• De ce ai ales actoria şi nu jurnalismul?

Am fost pasionată de ideea de a da la jurnalism în clasa a 8 a. Urmăream cu sufletul la gură momentele în care erau soldaţi intervievaţi de reporteri trimişi în zone de comflict. Vedeam la BBC oameni care luau interviuri acolo, făceau reportaje, într-o zonă care nu era neapărat sigură. Am început să urmăresc câteva documentare despre poveşti de viaţă uluitoare făcute de nişte jurnalişti care ştiau să transpună foarte bine povestea a celor care o trăiau. Mi se părea importantă reacţia pe care oamenii puteau să o deprindă prin prisma acestor jurnalişti care realizau nişte materiale puternice. Însă ceea ce mi se părea că lipsea din această poveste frumoasă, era tocmai acest joc, acest factor mai creator. Iar publicul de artă, lipsea.

• Cum te-a ajutat actoria până în prezent?

Actoria m-a ajutat să am un dram mai mult de empatie, să fiu mai atentă în jurul meu, să comunic mai uman şi să mă las vulnerabilă pentru că nu am nimic de pierdut. E bine să fi vulnerabil, să nu porţi „măsti” şi să iubeşti mai mult. Teatrul m-a învăţat generozitate şi dragoste pentru ceea ce fac. Profesia pentru care mă pregătesc e întâlnirea cu oamenii, indiferent că unul e în sală iar celalalt pe scenă.

• Dintre actorii români, există cineva care te inspiră?

Sunt mulţi actori care m-au impresionat de-a lungul timpului în spectacole şi oraşe din ce în ce mai diverse, dar există câţiva actori care au reuşit să mă lase mută. Aş putea să trec în revistă pe Ofelia Popii, Katia Pascariu, Anca Hanu, Sorin Leoveanu, Bogdan Zsolt şi Emoke Kato.

Teatrul vs filme

• Ce impact are teatrul asupra oamenilor?

Pentru mine arta e subiectivă şi atunci pot să răspund din punctul meu de vedere. Nu ştiu cum gândeşte toată lumea care vine la teatru, dar pentru mine teatrul este dialog, este absenţa urii, după cum afirma şi Isabelle Huppert în mesajul de Ziua Mondială a Teatrului din 27 martie 2017. Cred în comunitate, în prietenia dintre actor şi spectator. Mai cred în unirea tuturor celor care reuneşte teatrul, fie că vorbim despre cei care scriu teatru, traduc teatru sau îl îmbracă. Cred că teatrul ne apără. Pentru un actor, teatrul este un adăpost şi cred că acesta ne iubeşte atât cât îl iubim şi noi.

• De ce crezi că oamenii preferă să meargă mai mult la filme, iar la teatru mai puţin?

Nu am un răspuns general valabil, am doar o explicaţie pe care îmi place să mi-o dau. Faptul că teatrul e foarte viu, e în faţa ta, se întâmplă aici şi acum, cu oameni care enunţă nişte adevăruri si idei generale de care poate tu ca individ te temi, şi faptul că filmul e pe o bandă la cinema, poate nu te laşi atât de mult atins cum te lasă teatrul. Mi se pare că e un comflict fals, mi se pare că sunt două arte care se ajută reciproc. Teatrul a luat foarte mult din film şi invers. Eu merg la film atât de des cât merg şi la teatru. Prefer filmul văzut la cinema cu cât mai puţină lume. În schimb, îmi place să merg la teatru şi să fie sala plină. Faptul că sunt actriţă de teatru nu mă face să neg puterea filmului.

• Dintre toate rolurile interpretate care te-a marcat cel mai mult?

Am interpretat în anul II de facultate personajul Margaret, văduva lui Henric al VI lea, din piesa Richard al III lea de William Shakespeare. Cred că Margaret este personajul cel mai apropiat de mine ca artist. Margaret a expus nişte idei şi simţiri, pe care poate în viaţa mea obişnuită nu le-aş putea exprima. Aceasta ajunge de la regina Angliei, să piardă tot şi să nu mai aibă nimic. Margaret are o putere pe care eu probabil nu am să o dobândesc niciodată şi cred că este personajul de care eu m-am apropiat cel mai mult în aceşti trei ani de facultate.

Cum ai defini actorul?

În primă instanţă pare uşor să defineşti actorul. În urmă cu trei ani aş zis că e un om care se preface pe scenă, care joacă, dar parcă nu e chiar aşa. Actorul are ceva cu provenienţa cuvântului actor, de la a acţiona. Asta deducem logic că actorul e un om care acţionează, cum actoria e o mişcare, dar mişcarea nu poate să se întâmple fără un om. Atunci actorul generează mişcarea în faţa altor oameni. Pentru mine actorul este o fiinţă umană care acţionează cu corpul şi gândul. Tot ceea ce îi uneşte pe actorii de stiluri diferite, e acţiunea.