Dacă pe cartea de identitate a fiecărui om ar trebui să existe un cuvânt care să îl caracterizeze, pe buletinul lui Radu Andrei ar apărea cuvântul „curaj”. Imediat după ce a absolvit Facultatea de Arte și Design din București, s-a angajat în vânzări, din cauza slabelor perspective de lucru în domeniu. Însă, la scurt timp, a înțeles că nu așa ar trebui să arate viața lui. Astfel, a renunțat la stabilitatea oferită de un salariu lunar, pentru a-și îndeplini visul de a lucra ca artist. Astăzi, Andrei aduce o idee nouă pe piața românească: pictura pe uși.
Unul dintre proiectele de care te ocupi este „Ușa pictată”. Cum ai început acest proiect?
În anul 2010 am fost în Italia, la un prieten care pictează, deși nu are studii în domeniu. Prin intermediul lui am întâlnit o persoană care îşi dorea uşi pictate pentru o casă cu trei etaje. Au fost 30 de uşi în total. Mi-a surâs ideea, pentru că este ceva inedit şi poate reprezenta un portofoliu interesant, pentru viitor. De atunci nu am mai pictat uși, dar am lucrat pe tot felul de suprafețe – pereți, mobilă, tablouri ș.a.
Anul acesta îmi doresc să promovez ideea picturii pe uși. Deocamdată există o pagină de Facebook a proiectului „Ușa pictată”. În curând va exista și un site. Din ianuarie și până acum pagina de Facebook are peste 350 de like-uri.
Ai absolvit Facultatea de Arte și Design din București. Care a fost primul plan profesional pe care ți l-ai făcut după ce ai terminat facultatea?
Am absolvit facultatea la specializarea design industrial. Sunt designer de obiect. La licență am făcut un scaun de toboșar, care e și instrument de percuție.
Nu am vrut să lucrez în domeniu. Am zis că vreau să mă angajez în vânzări. Am avut trei joburi în zona asta. Apoi mi-am dat seama că nu vreau să îmi petrec viața ca angajat al cuiva, ci vreau să îmi fac proiectele mele de artă și să fiu eu cel care oferă locuri de muncă.
Mai sunt și alte persoane care pictează uși în România?
Nu. Aș fi primul din România. E un domeniu nou și e nevoie de poziționare în mintea clientului. Când spui pictură te gandești la DaVinci, Michelangelo ș.a. Dar când spui pictură pe uși, te gândești la mine.
O să fie un grup deschis pe Facebook pentru proiectul „Ușa pictată”, prin care voi încerca să adun oameni care sunt interesați de artă.
De ce crezi că te-ar ajuta mai mult un grup, decât pagina de Facebook?
Din pagina de Facebook nu realizezi foarte multe. Postările din pagină au și un spirit educativ. Sunt informații pe care nu le cunoști, dacă nu ești în domeniu.
La ușapictată.ro vei lucra după comenzile clienților. Există vreo temă pe care ai refuza să o pictezi?
Da, nu cred că l-aș picta pe Adrian Copilul Minune. În rest, nu știu o temă pe care aș refuza să o pictez, efectiv. Sper să nu mi se ceară nu știu ce obscenități. În principiu, oamenii nu își doresc ciudățenii, ci vor să își vadă visul pe ușă. Persoana din Italia, de exemplu, a vrut reproduceri după mari artiști.
Crezi că vei reuși să trăiești confortabil ca artist în România?
În momentul de față eu nu reușesc să trăiesc confortabil din ceea ce fac. Reușesc doar să îmi plătesc utilitățile și cheltuielile de bază. Am refuzat să mă mai angajez undeva și am hotărât să mă concentrez pe proiectele mele. Până să ajung să educ piața din România, în sensul aprecierii artei, îmi asum aceste riscuri. Dar cred în succesul proiectelor mele, am speranță pentru viitor.
Cea mai mare bucurie a oricărei persoane este să facă ceea ce îi place. Pentru mine este important să nu fiu încorsetat de un program, chiar dacă renunț la un salariu stabil.
Care este lucrarea de care ești cel mai mândru?
Nu am lucrări preferate. Da, poate să îmi placă o lucrare. Sunt implicat total în realizarea fiecăreia. Așa că nu pot face diferența. E ca și când ai iubi mai mulți oameni, pe care nu îi poți clasifica.
Te mai ocupi și de proiectul de artă socială Weengf Design. De unde vine denumirea?
Weengf Design vine de la o chestie foarte haioasă, în sensul că în liceu am vrut să dăm o petrecere în weekend, iar eu am spus „weenkend”. De atunci, colegii mi-au spus „Ween”. Deci, Ween și „gf” de la „grafică”. Așa a ieșit „Weengf”.
Proiectul are sloganul: „Artă, design reciclabil și origami, un concept nou în dezvoltarea ta personală”. Explică, te rog, sloganul și obiectivele proiectului.
Pe Weengf Design am avut un proiect cu origami și unul cu materiale reciclabile. Dezvoltarea personală este asigurată de origami. Atunci când ești pus în fața unei hârtii pe care trebuie să o modelezi, treci și tu printr-un proces de dezvoltare.
La fel este și atunci când cumperi un obiect din materiale reciclabile – începi să înțelegi că și aceste materiale pot fi folosite pentru realizarea unor obiecte utile. Așa că devii mai atent la problemele de mediu și la reciclare.
În vară am avut un mic proiect cu vreo cinci persoane cu dizabilități. I-am învățat cum să facă obiecte din materiale recilabile, pe care le-au vândut. Unul din participanți a plecat pentru prima dată la mare, cu bănuții câștigați din proiect. Asta la fel, a ajutat la dezvoltarea personală a celor care au participat la proiect, dar și a clienților.
Cum ai ajuns să te gandești că vrei să faci ceva pentru persoanele cu dizabilități?
Acesta a fost primul proiect al meu, după demisie. Am văzut câteva tutoriale pe Youtube, pentru că există zona asta de a face obiecte din materiale reciclabile, undeva prin Spania și America Latină. Și am vrut să încerc și aici. Sunt o grămadă de materiale reciclabile care se aruncă. Am făcut primele obiecte și am zis că mă pricep. După aceea, am fost la diverse întâlniri, unde le-am și vândut.
Mi-am dat seama că aceste persoane au un venit foarte mic de la stat și că ar putea să facă ceva valoros, pentru care să fie și plătiți. Atunci, prin întâlnirile de networking la care am fost, am spus în stânga și în dreapta că vreau să cunosc persoane cu dizabilități.
Mi s-a dat o referință și m-am întâlnit cu ea la un club de tras cu arcul pentru persoane cu dizabilități. Acolo le-am prezentat oamenilor proiectul și le-am spus că eu mă voi ocupa de partea de vânzări. Așa am început. I-am învățat să facă astfel de obiecte din materiale reciclabile, care să fie și uile. Le-au executat corect și frumos.
Se înscriu mulți studenți la facultăți de arte, anual. Cei mai mulți dintre ei își doresc să aibă succes în domeniu și un trai decent, din artă. Ce sfaturi ai pentru ei?
Să pornească proiecte împreună. Asocierea cu alți oameni e cea mai potrivită. Dacă eu pictez uși și mai am un prieten care pictează pereți, altul care pictează mobilă, suntem deja o echipă care poate să furnizeze servicii complete. Există șanse mai mari să mănânce împreună, decât separat.
În plus, trebuie să se asigure că au un concept la bază, că nu pictează doar ca să picteze.
Tu ce concept ai la bază ?
Eu sunt un tip dubios de artist. Nu prea cred în inspirație, chestii de astea. Dacă mă trezește cineva la ora trei dimineața și mă roagă să îi reproduc ceva, fac asta. De aici pornește diferența dintre un amator și un profesionist.
Dacă produsul meu nu rezolvă o problemă, nu este util, atunci nu va fi cumpărat.
Un artist care se izolează într-un atelier și lucrează ca zăpăcitul, e puțin probabil să vândă ceva, ca să aibă cum să supraviețuiască. Însă, dacă vine în întâmpinarea problemelor sau nevoilor clienților, atunci e mult mai probabil să facă ceva.
Așa s-a întâmplat cu ușile pe care le-am pictat. Omul a avut nevoie de cineva care să îi aducă viziunea la realitate. Degeaba lucrez eu ca o entitate solitară, dacă nu lucrez pentru ceilalți, de unde vin și banii.
Sursa foto: Facebook
